Vreau sa fiu contabil

Intrase in sfarsit la liceu… un liceu economic bun, care, spuneau rudele, il va ajuta sa ajunga departe in viata… El nu simtea ca liceul ar conta prea mult din punctul asta de vedere, dar nu era prea autoritar nici macar cand era vorba de viata lui…

Termina liceul, si acum, mult mai matur si mai hotarat, urma sfatul parintilor de a alege ASE-ul… Ce viata frumoasa avea sa il astepte de acum, contabilitatea e meserie banoasa, doar avea exemple in familie… Stai frumos la birou, nu trebuie sa faci efort fizic, ba e chiar o munca interesanta, care ajuta multa lume mai putin priceputa la contabilitate… Activ + debit = pasiv + credit, si sa nu uitam de bani, banii erau importanti… Si ajunse contabil. Mai intai pentru o firma mai mica, apoi se extinse… dupa nu mult timp, pentru ca muncea mult si era dedicat muncii sale, ajunse mai departe… Contabil la o banca mai intai, apoi, dupa inca niste ani, ajunse chiar contabil sef… Lumea il aprecia pentru ceea ce facea si multi doar visau salariul pe care el il avea, iar asta ii punea un zambet pe fata…

Incepu sa stranga bani, isi cumpara o casa, o masina pe care o folosea cam rar, pentru ca serviciul era aproape, si multe alte lucruri ce-i foloseau in viata de zi cu zi… Intotdeauna isi dorise o casa mare, si acum, asta avea… In concedii pleca prin tari straine, ajunsese sa vada jumatate de lume, desi in mod ciudat, nu reusea sa si-o aminteasca decat din fotografiile facute… Uneori mai iesea la o bere cu cei cativa prieteni ce lucrau in aceeasi banca sau domeniu ca si el…

Pe la 34 de ani gasi o femeie draguta pe care o lua de sotie, se intelegeau bine si isi tineau de urat unul altuia seara inainte de culcare, cand povesteau despre ce s-a mai intamplat la birou sau faceau planuri de vacanta… Ba uneori luau si cina la lumina lumanarilor sau la un restaurant elegant, doar isi permiteau! Dimineata, el se trezea mereu cu gandul la ce are de facut la birou, si in urma sa, sotia se intindea mai mult in patul ramas gol… Parea sa caute in somnul tulburat de dimineata pe cineva sa ia in brate, dar nu-si mai amintea cand facuse asta ultima oara… In fiecare an pe 1 si pe 8 martie el ii cumpara flori, si nu uita nici de ziua ei de nastere, cand un cadou mai substantial era obligatoriu… Aveau o casnicie reusita. Nu se certasera niciodata.

Dupa cativa ani se nascu un copil. Au schimbat mai multe bone pana sa gaseasca una destul de buna ca sa stea cu el cat ei erau la serviciu, dar se dezvoltase bine… Educat, manierat, inca de mic invatase doua limbi straine si sa cante la vioara…

Si copilul crestea frumos in sanul familiei iubitoare pe care o vedea cam rar, pentru ca intre timp aceasta se dezvoltase foarte mult pe plan material si asta le ocupa celor doi parinti si mai mult timp decat inainte… Dar datorita acestui lucru, nici ei si nici copilul nu aveau nicio grija, nicio problema, niciun stres… Si copilul se putea juca si invata linistit, chiar daca uneori simtea ca ar vrea sa petreaca mai mult timp cu parintii decat cu jucariile…

Sosi vremea liceului pentru baiatul ascultator, si un liceu economic i-ar fi asigurat o viata atat de frumoasa… Parintii erau mandri de el, si se retrasera intr-un final, liberi de acum sa se bucure de viata, multumiti de tot ceea ce lasau in urma, si de baiatul ce avea sa aiba aceeasi viata implinita ca si ei… Fara griji, fara probleme, fara stres, urmand aceiasi pasi ca si ei, facand acelasi lucruri ca si ei, stiind dinainte tot ce se va intampla…

Si in jurul lor lumea se invartea, iar in interiorul lor nimic nu le lipsea…

Ioan Stoenica, feb 2008

vreau sa fiu contabil

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Vreau sa fiu contabil

  1. :)) ce masina avea? Ca nu disting prea bine din desen!! :)) Glumeeesc, evident! E tabloul perfect al unei vieti de rutina care omoara orice spontaneitate si sensibilitate de care un om poate fi capabil. E atat de robotizat totul! Mi-e greu sa cred ca cineva care duce o astfel de viata e fericit! Dar deh, poate pt ca pt mine fericirea inseamna cu totul altceva (cred ca banii nu aduc fericirea, doar o intretin cel mult 😀 ). In fineee… si mai cred ca e trist cand parintii au impresia ca e corect sa decida viitorul copilului lor. Parintii ar tb sa isi sustina copilul sa isi descopere abilitatile sale (e forma cea mai pura de egoism cand te gandesti ca tb sa ii fie caldut copilului , sa aiba o meserie banoasa etc.de fapt tie iti va fi bine si comod 🙂 Tu esti cel care a decis sa aduci pe lume un copil, nu ai fost obligat 🙂 E un subiect pe care as vb muuult si bine :)) asta pt ca nu sunt de acord cu atatea idei invechite si preconcepute ! 😀

    Apreciază

  2. simona zice:

    If it makes you happy, it can’t be that bad… but why, the hell, are you so sad?

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s