Varful Ciucas – descriere traseu si impresii

Textul descrie o excursie de doua zile in Ciucas, facuta in luna mai 2009. Traseu:

Ziua 1: Cheia – stana din Zaganu (pe poteca nemarcata) – culmea Zaganu – varful Gropsoarele – cort in zona La Rascruce.

Ziua 2: La Rascruce – saua Gropsoarele – fosta cabana Ciucas – varful Ciucas – creasta Bratocea – Pasul Bratocea – Cheia.

Cand am fost atunci nu aveam aparat foto (era stricat), dar poze puteti vedea intr-un album mai recent, aici:

 Ciucasul pictat in verde si roz

Stiti cum e sa va uitati la o poza, sa zicem… o poza cu Sfinx-ul din Bucegi… si sa va imaginati ca sunteti la fata locului, uitandu-va la el in mod personal, direct? Arata la fel? Arata putin diferit? Unghiul e acelasi, lucrurile in jur s-au schimbat? Dar culorile? Parfumul e acelasi ca in poza? Pozele iti pot da o imagine destul de apropiata de realitate asupra unor locuri, dar o harta… O harta e total diferita. Sa te uiti pe o harta a unor munti pe care nu ai fost si nu i-ai vazut niciodata, iti poate da totusi o imagine plina de detalii despre ei. Asta chiar inainte de a merge acolo! Poti alege un traseu, poti intui varfuri si vai, intersectii de trasee si locuri posibile de pus cortul… Dar nu e (inca) ceva palpabil, ceva real, ceva ce are undeva in creier o arhiva pe care sa o scoata la iveala astfel incat sa poti crea o legatura intre liniile si cifrele de pe harta, si peisaje… Asta se intampla doar dupa ce ai mers deja la fata locului. Dar, combinata cu citirea unei descrieri de traseu (pe net sau in diferite reviste – sau chiar pe spatele unor harti), harta iti permite ca excursia intr-un loc unde nu ai mai fost sa devina cumva mult mai usor de facut… mai organizata, mai practica, mai plina de detalii pe care poate nu le-ai fi observat… stancile nu stiu care in forma de ciuperca, bradul cocotat pe nu stiu ce varf etc…

 Cu ajutorul hartii poti stabili dinainte un traseu, il pornesti, mergi pe el, il schimbi conform hartii, ajungi pe un varf sau pe un altul, urmezi un alt marcaj pentru a cobori acolo unde vrei, si te intorci… Si de acum harta se transforma… nu mai e doar un instrument de orientare, ci o poza, un film, o amintire plina de detalii… te poti uita la poze si iti poti aminti un moment, un loc, dar te poti uita la harta si poti reparcurge tot traseul… E ca o panorama la mai mult de 360 de grade, e ca si cand ai da cu repezitorul toate cele multe ore sau zile de mers… localizare in timp si spatiu ca un gps unde vezi ce traseu a parcurs masina… doar ca masina in cazul asta nu se misca singura, ci cu ajutorul degetului tau aratator, si nu e o masina, ci o parte din viata si sufletul tau… Asa cum uneori o poza NU face cat o mie de cuvinte, asa cum de multe ori cartea e mai buna decat filmul pentru ca lasa o libertate mult mai mare imaginatiei, si asta iti permite sa te simti mai mult “la fata locului”, asa o harta poate sa devina pentru cineva mai mult decat un instrument…

 Am inceput textul asa pentru ca trebuia sa spun cat de mult am inceput sa iubesc hartile. Cu ajutorul pe care il ofera, cu imaginile de ansamblu pe care le poti gasi ascunse in ele si felul in care te pot face sa te simti cand te ajuta sa iti planuiesti un viitor atat de apropiat… Un viitor asa cum vrei, o deviatie de la cursul normal al vietii, un viitor plin de suflet, pentru ca tu il alegi, nu unul mecanic ce vine natural pentru ca tu nu stii ce vrei si nici nu inceri sa-l influentezi in vreun fel pentru a-l face sa fie potrivit tie…

Iata si harta cu traseul facut de noi in cele doua zile:

 Dar sa incepem sa urcam… La intrarea in statiunea Cheia (ce pozitie minunata are), drumul national ce duce spre Brasov face dreapta, pe langa manastirea Cheia si pe langa releurile acelea mari in forma de farfurie ce se vad de la sosea pe partea stanga. Cheia se gasea si mai in stanga, pe un drum secundar. Dupa ce trecem de relee, undeva pe partea dreapta se vede un indicator ce marcheaza inceputul traseului turistic… Intram pe stanga pe o straduta aflata langa un raulet si lasam masina acolo, sa ne astepte pana ziua urmatoare (atentie la traseul pe unde coborati, s-ar putea sa aveti mult de mers pana la masina). Pregatim rucsacii, mancam bine si traversam inapoi strada pentru a intra in traseu. E vorba de traseul cruce rosie, ce merge prin padure pe “piscul turistilor”, apoi iese in creasta langa stana Zaganu, continuand spre varful Gropsoarele si spre fosta cabana Ciucas…  Pentru ca da, ne aflam in masivul Ciucas.

 E ora 16 aproape. Nimeni nu pleaca pe munte la ora asta, dar asa ne-a fost programul, mai devreme nu puteam. Traseul fiind unul de 5 ore jumate pana la fosta cabana Ciucas, ne e clar ca vom dormi la cort. Lucru minunat de altfel.

 Nici nu incepem bine sa mergem, ca ne si ratacim! De la sosea se face spre dreapta un drum forestier, blocat de o bariera, dar sagetile de fier ce indica traseul (sageti extrem de ruginite si vechi) sunt putin mai in spate, nu ne mai ducem pana la ele, considerand in mod logic ca drumul forestier se uneste cu traseul (merge in aceeasi directie). Citisem eu undeva ca drumul e foarte prost marcat in aceasta zona, asa ca nu ne sperie faptul ca nu vedem niciun marcaj, tinem drumul forestier prin padure. Drumul face dreapta, mergand oarecum paralel cu soseaua o portiune (deci trebuie sa se intersecteze cu traseul marcat ce incepea de undeva mai de la vale), apoi incepe sa urce spre stanga… E incredibil cum nu am vazut niciun marcaj, am urcat cam jumatate de ora pe drumul forestier pana sa intelegem ca din start plecasem gresit, ca nu asta e drumul marcat. Ulterior am tras concluzia ca drumul marcat ar fi fost undeva mai in dreapta, dar probabil nu l-am fi ratat daca am fi inceput de la sosea exact de langa stalpul indicator, si nu pe drumul pe care am considerat ca da in traseu. Greseala mea. Dar pana la urma nu a fost chiar o problema, inevitabil urcand ajungi in creasta, si pe noi asta ne interesa. Au fost insa doua mari diferente fata de traseul marcat: a fost un urcus mult mai dificil, portiuni foarte abrupte de urcat fara poteca, pe frunze si printre plante si pe vai de rau, dar a fost in acelasi timp un traseu mult mai salbatic si natural… Pentru ca de cand drumul s-a terminat, am tinut mai intai o poteca destul de stearsa, dar apoi parea ca nici picior de om nu a trecut vreodata pe unde treceam noi… Adica e normal, nu cred sa fie om atat de naiv sa urce pe unde nu e poteca, e evident ca urcusul e mult mai greu. Dar noi am facut-o, si, desi a fost poate mai extenuant, a meritat!

 Am iesit la un moment dat intr-o potecuta frumoasa ce mergea orizontal spre dreapta (in stanga cobora), dar nu era marcata (acum am gasit-o si pe harta). Fiind insa pe marginea vaii, ea era delimitata de busteni pusi pe post de balustrada, lucru ce ne facea sa ne simtim cu adevarat mai in siguranta… Nu trece mult si vedem luminisul din creasta. Merg mai repede acum, dornic sa vad de unde iese marcajul pe care trebuia sa il urmam (cruce rosie), care in mod evident trebuia sa vina de undeva mai din dreapta. Ceea ce se si adevereste, crucea rosie iese frumos din padure de undeva mult din dreapta… Am ajuns cam dupa o ora si jumatate, deci aproximativ in acelasi timp ca cel pe care l-am fi facut pe poteca. Uitandu-ma acum pe harta, inteleg mult mai bine pe unde am mers, si, asa cum banuiam, a fost de fapt o scurtatura (una mai greu de parcurs).

 Vedem in vale si panourile rotunde pentru comunicatii prin satelit (si deci locul unde am lasat masina), observand cata padure am strabatut, dar intuind cumva si drumul marcat pe care noi l-am pierdut (e prima oara cand urcam in Ciucas)… Privind in sus insa, spre drumul pe unde trebuie sa mergem, observam nori negri si grei venind in directia noastra… Curand soarele va disparea printre ei si parca o ploaie ne ameninta – ori sa ne grabim, ori sa punem cortul… E insa prea devreme pentru cort, suntem prea jos (cam la 1300m) asa ca ne grabim sa urcam.

 Trecem imediat si pe langa stana din Zaganu, unde mai multi barbati ce taiau lemne se uita la noi ca la urs… E ora 17:30 si unul ne intreaba “unde mergeti pe munte la ora asta? unde vreti sa dormiti?” Ii spun ca mergem spre fosta cabana Ciucas (transformata in refugiu), dar stiu ca nu ajungem asa ca vom dormi probabil la cort… “ah, asa da… dar… un barbat si patru fete, ce faceti daca vine vreun urs?” (poate un cioban are mai usor grija de o oaie decat de patru oi, o poate apara mai bine, dar patru fete nu fac mai putin decat una cand e vorba de aparare) “Nu le cunoasteti pe fetele astea, s-ar speria ursul de ele mai intai…” ii spun inainte de a ii oferi posibilitatea sa se ofere sa primeasca cele 4 fete in gazda in stana, si continuam sa urcam… “Nu as urca pe dealurile astea…” auzim in urma noastra un om cu “dragoste” de munte si de meseria ce il obliga totusi sa urce “dealurile astea”, un om plin de intelegere fata de oameni si alegerile lor…

 Dupa vreo 50 de minute ajungem la un alt stalp indicator, aflat in Curmatura Zaganu. De la stana pana aici traseul necesita destul efort fizic, urcusul prin padure fiind pe unele portiuni destul de abrupt (fara niciun fel de dificultati insa). Dar poteca e atat de frumoasa, mi se pare atat de putin umblata nu doar pentru ca nu vezi niciun gunoi (bravo!), dar si pentru ca e incredibil de ingusta, ea fiind efectiv acoperita de crengile brazilor ce cresc pe margini… Eu cu rucsacul mai mare aveam uneori dificultati in a ma strecura… E minunat!

 Admiram acum privelistile pline de dealuri impadurite, localitatea Cheia in vale, stancile de deasupra noastra pe langa care vom urca, si ne adapostim putin de vantul puternic ce sufla parca din toate partile… (pentru incepatorii care nu stiu ca pe munte nu se pleaca fara caciula si fular chiar daca afara sunt 30 de grade, muntele va avea multe sa va invete…). Indicatorul ne spune ca pana la cabana Ciucas mai sunt 3 ore de mers, ceea ce imi pare destul de putin, dar spre Cheia arata 2 ore 2 ore jumatate… ceea ce imi pare extrem de mult, atat am facut noi la urcus, e imposibil la coborare sa nu mergi mai repede.

 De aici traseul devine si mai spectaculos, dupa nu mult timp el trecand pe partea vestica a crestei, oferind pentru prima oara privelisti spre Creasta Bratocea si spre varful Ciucas (tinta noastra). Masivul Ciucas e format din doua creste mari unite intre ele in partea de nord, ca un U intors… Noi am pornit pe creasta Zaganu, cea din dreapta (cum privesti pe harta si din Cheia) mergand spre nord, si acum vedem creasta opusa, dincolo de vale, vale unde zarim rapid si cabana Muntele Rosu cu acoperisul… rosu (un alt punct de unde pornesc trasee turistice, un punct accesibil si cu masina) aflata in valea din mijlocul U-ului…

 Dupa o ora de la ultima sageata (cam doua ore de la stana, 3 ore jumate de la sosea), ajungem la zona “La lanturi”, pe care o asteptam cu nerabdare… Prea mica totusi, o portiune de stanca ce se poate strabate si fara ajutorul cablurilor de fier (vara), cabluri pe care le folosim oricum, doar pentru placerea de a le folosi, pentru a traversa in partea cealalta… Mai sunt cateva portiuni de stanci de catarat dupa care vedem in zare varful Gropsoarele (cel mai inalt din aceasta creasta). Pe traseu mai observam pana atunci o gramada de flori roz, despre care vazandu-le m-am grabit sa spun ca sunt Rododendron, vazandu-le mai de aproape m-am gandit ca ar putea fi totusi Bujori de munte, dupa care am ramas la concluzia (privind frunzele) ca sunt flori de afin… M-am cam pacalit se pare, daca ramaneam la primele doua variante as fi avut dreptate, erau Rododendron, care e cam acelasi lucru cu bujori de munte (aveam impresia ca sunt diferite) si smardar (astept confirmari). Erau si multe gentiane albastre-albastre, brazi cu crengi pe o singura parte a tulpinii (vantul puternic nu permite cresterea crengilor si pe partea de unde el sufla) si alte flori si parfumuri ce te fac sa mergi razand pe carare… De peisaj nu mai spun, este de o salbaticie minunata spre est si sud-est, fara nicio casa, niciun oras, nicio strada… In partea stanga (spre vest si sud-vest) se vede cabana muntele Rosu care ia putin din farmecul natural al muntilor, precum si zona de unde am plecat, si toata creasta Bratocea peste care apune soarele… Sunt inca nori negri pe cer, dar ei ne-au ocolit, astfel incat nu am avut parte de ploaie (pelerinele de ploaie sau geci cu gluga sunt obligatorii chiar daca afara e soare si sunt 30 de grade cand pleci pe traseu). Vedem insa datorita norilor un peisaj magnific… Soarele nu se vede cu totul, dar razele lui reusesc sa isi croiasca traseu printre nori astfel incat sa cada calde si bune pe diferite portiuni de padure, indicand parca locul unde se ascunde o comoara… Exact asa pare, o raza luminoasa ce indica un loc ascuns din padurea de fag, undeva pe creasta de vizavi de orasul Cheia… apoi norii se misca, si razele isi schimba directia… Imi amintesc o raza unica la un moment dat, singurul loc unde batea soarele era statiunea Cheia… “ce loc binecuvantat” am spus atunci, era efectiv singurul loc unde razele soarelui ajungeau in acel moment. Noi de sus de acolo puteam sa vedem asta, pentru ca vedeam dealurile umbrite, padurile umbrite, totul umbrit… si casele din Cheia luminate cald. Asta e o priveliste minunata de care nu ai parte prea des… Muntii sunt acolo mereu, dar perspectiva difera de fiecare data… 

ioan ciucas 

Vedem in stanga si in dreapta tot felul de formatiuni stancoase interesante, care cu siguranta au si denumiri (piatra vulturilor, podul de arama) pe care nu le stim, si ne indreptam pe un ultim urcus pronuntat spre varful Gropsoarele. Pe care si ajungem la 1883 m si 19:48 ora… adica dupa circa 4 ore de la poalele muntelui (poale ce se afla totusi la 900 metri altitudine, ca si Cheia). Suntem in punctul cel mai inalt al crestei, vedem tot ce se poate vedea spre toate partile, pentru ca e senin. In departare peste varful Ciucas vedem niste creste abrupte si inzapezite dar nu reusesc sa imi dau seama ce sunt, vedem sub varful Ciucas (pe care il recunoastem pentru ca e cel mai inalt si e singur) cabana Ciucas (despre care am citit ca a fost transformata in refugiu, deci ar fi putut fi un loc bun de dormit), dar pana acolo ajunge un drum, si ne pare ca vedem si cateva masini langa cabana, deci nu ne mai dorim sa ajungem acolo. Pare atat de aproape oricum, am fi ajuns pe la ora 21 acolo… Dar nu e cazul. Mai vedem spre Buzau zona unde dealurile se cam termina, apoi in spate vedem spre muntii Siriului (am aflat care munti erau ulterior) si o gramada de dealuri inverzite si pustii de case si de drumuri (cel putin asa pare)… Vedem si inapoi creasta pe unde am venit, cu directia spre Valenii de Munte, si casele de jos, sub prapastia de langa noi (par atat de aproape), si intuim si pasul Bratocea, la limita sudica a crestei cu acelasi nume, creasta pe care vrem sa coboram a doua zi…

 Eu as pune cortul aici (e loc destul). Dar vantul e puternic si pentru ca a trebuit sa iau cortul de 5 persoane, cortul nostru de 5 persoane nu e facut pentru asa ceva, ci mai mult pentru camping. Al meu (cel de doua persoane) ar fi mers si aici, dar asa, hotaram sa mai coboram nitel. E inca lumina afara si ajungem pe un alt varf unde gasim niste… cilindrii de metal (2), ca niste adaposturi in care sa intre 3 oameni stand in picioare, cu usile de fier daramate. Nu ne dam seama ce e cu ele pe acolo (de fapt acum vad ca erau niste foste statii seismice automate… ce o mai fi insemnand si asta… poate… daca in oras era cutremur, urcai automat pe varf aici si te adaposteai in cele doua tuburi verticale). Vantul e inca prea puternic si aici, desi peisajul e si el inca minunat, cu soarele care apune peste varful Ciucas de dincolo de vale, asa ca mai coboram cam 100 de metri pana intr-un punct mai ferit, undeva inainte de zona “la rascruce”. Montam cortul, dupa circa 4 ore si un sfert de mers din Cheia. Suntem in 5 si tot ne e destul de greu, vantul e puternic si cortul asta are un sistem de montare destul de dificil (nici al meu nu e “cort de 2 secunde” dar nici chiar asa), avantajul fiind insa ca se monteaza mai intai cortul exterior, ceea ce e practic in caz de ploaie.

 Mi se pare ca am mers super rapid, mai repede decat spuneau indicatoarele de pe drum, oricum, creasta e destul de mica si suficient de frumoasa incat sa te trezesti brusc ca s-a terminat, desi abia incepusei sa urci… Ma bucur mult ca am ales sa facem acest traseu spre varful Ciucas, si nu cel mai simplu, cu masina pana undeva la baza (sau la cabana Muntele Rosu) si apoi inca “putin” pe jos… am fi pierdut o mare parte frumoasa de munte si de tara.

 De la cort avem priveliste in toate partile, chiar daca nu suntem pe cel mai inalt varf, si ni se pare superb ce se vede nu doar spre Ciucas (unde observam un apus portocaliu minunat), dar si spre Buzau (care poate se vedea, dar nu l-am recunoscut) si toata partea estica, atat de lipsita de case si de drumuri si influenta umana… (ce vreti, mie imi plac lucrurile naturale).

 Mancam la adapost de vant, scot punga cu mancare din cort si o pitesc sub crengile unui bradut inconjurat de tufe de afin, si ne bagam apoi in sacii de dormit sa vedem daca incapem, cum stam etc… Murim desigur de ras din o mie de motive, eu cu Irina incepem sa cantam (cica avem voce – a mea mai de preot asa), facem misto de cortul nostru zgomotos pe care il flutura vantul prin toate partile…Care, in plus, are pus pe varf un petic de material menit sa acopere aerisirile, e o panza agatata cu 4 carlige care sta orizontal deasupra cortului, ca un acoperis asa… ei bine, flutura de zici ca e steag, si asta nu ne prea lasa sa dormim… pe de alta parte unii stau mai linistiti datorita zgomotului puternic pe care vantul il face, pentru ca atunci cand vantul se potoleste pentru cateva secunde si se face liniste, linistea devine inspaimantatoare, pentru ca iti da posibilitatea sa te gandesti “ce a fost asta? daca e un urs?” Personal prefer sa aud ursul venind decat sa fie zgomot care sa ii mascheze venirea, dar de data asta gandul nu imi mai sta nici la ursi si nici la vant… Sunt toate minunate acum.

 Pana sa incercam cu totul sa adormim, mai scoatem capul pe usa cortului sa vedem ce se vede… Sunt ceva nori, dar acolo unde nu sunt, se vede o puzderie de stele atat de adanc pierdute in spatiu spre centrul galaxiei… Se lasa asteptat totusi momentul in care sa scot izoprenul si sacul de dormit afara, sa ma pun pe iarba si sa stau o ora uitandu-ma la stele.

 In vale, Cheia se vede luminata frumos in partea stanga (cum iesi din cort), apoi mai spre dreapta e cabana Muntele Rosu, luminata si ea, apoi cabana Ciucas are si ea o luminita se pare, iar in partea dreapta, unde muntii se cam termina, se vad o gramada de sate si orasele poate, pe care pe ziua nu le vazusem. Acum le vedem luminate si noaptea pare un brad de craciun minunat impodobit de stradute luminate. Cu toate astea, cu toate ca luminile satelor sunt atat de frumoase (simti atat de tare ca esti deasupra lor), partea cea mai interesanta a peisajului nocturn de pe varful acela aflat cam la 1800 de metri, pentru mine e alta. E o zona de circa 160 de grade (deci mult) aflata total in intuneric. O zona fara niciun sat, fara nicio strada, fara absolut nicio luminita… Dealuri intunecate unul peste altul si langa altul, si nicio luminita… Total pustiu… total salbatic… total in mijlocul naturii, undeva departe de lume. E zona dinspre muntii Siriului, spre Est, dinspre Buzau (stanga cum privesti spre Siriu), pana spre dreapta, spre Valenii de Munte, de unde am venit. Un intuneric atat de spectaculos prin ceea ce el iti dezvaluie fara sa vrea… absenta umana pe o zona atat de intinsa. (later edit: trebuie neaparat sa ajung in muntii Siriu si Penteleu!).

 Peste noapte unii reusesc sa doarma pe bucatele, unii dorm mai putin. La un moment dat ies afara sa testez frontala Black Diamond, care e incredibil de puternica, dar o sting apoi sa vedem putin stelele. Pentru ca e vant, imi scot bentita de pe cap sa o ofer altcuiva, si eu pun gluga, dar cand scot bentita, frontala cade fara sa imi dau seama pe jos. Pune-te acum pe intuneric sa cauti frontala prin iarba… ne-ar trebui o lanterna ca sa gasim lanterna pierduta! Am gasit-o totusi, my preciouss…

 Dimineata cand incepe sa se lumineze (pe la 5) vantul se inteteste dar lumea pare sa doarma mai adanc. O pasare incepe sa cante amuzant (o singura pasare care s-a trezit si a inceput sa cante puternic).  Eu ies sa vad rasaritul peste muntii Siriului, soarele se vede, dar lumina inca nu a ajuns pe Ciucas, in partea opusa. Mai dura putin pana treceau cele 8 minute probabil. Dar nu mai astept, Ciucasul e si asa putin in nori si aparatul foto, care nici nu e al meu si e cam amarat, nu mai are baterii (nu stau sa le caut pe celelalte). Intru inapoi in cort dar nu pt mult timp, daca sunt in cort s-ar putea sa trezesc pe toata lumea, mie imi place sa ma trezesc de dimineata, sa profit de timp si de munte, dar lumea vrea sa doarma si o inteleg. Unele baterii se descarca mai repede si se incarca mai greu, he he. Asa ca ies afara, ma si incalt de data asta (iarba era asa moale, era o placere sa mergi descult), imi iau betele de trekking si o sticla goala de apa si plec pe o vale, unde vad zapada si as putea gasi apa. Apropo, pana aici nu exista surse de apa, alimentati bine cand porniti la drum de la sosea (noi am avut cel putin 1 litru de apa fiecare).

 Vantul sufla rece, nu am rani care sa ma doara si soarele e caldut, si cobor pe o limba de zapada in directia soarelui, pe undeva prin dreapta “culmii stancoase”. Din zapada in zapada, ajung deja destul de jos, dar nici urma de apa. Zapada pare sa nu se mai topeasca (sau poate rauletele acelea temporare formate din topirea zapezii se nasc doar cand e soare puternic, nu curg si noaptea – mi se pare logic). Urc inapoi, la nimereala printre tufe nesfarsite de afin, si ma intorc langa cort… Ma asez pe iarba privind de acum si varful Ciucas luminat, si stau asa vreo 10 minute… sa simt soarele si vantul, sa ascult linistea si sa veghez cumva asupra lumii…

 Dupa ce se trezeste toata lumea (pe la ora 9 jumate, puturoaselor! ), mancam si strangem cortul, apoi plecam pe o vreme frumoasa spre varful Ciucas. Terminam intai de coborat creasta, pana in saua Gropsoarele, unde drumul face stanga. Pe partea dreapta insa, pe marginile vaii observam o mare roz… Aceiasi bujori de munte, dar intinsi parca la nesfarsit, o puzderie de flori roz prin iarba cea verde… e minunat, nu am vazut niciodata atatea flori la un loc pe munte. Nu putem ajunge insa pana acolo, sunt pe partea cealalta a vaii, ar fi o deviatie inutila… sunt totusi si langa noi destule tufe. Dar acolo era asa… ca o mare de flori pe care sa te tavalesti pana la vale.

 Pana sa facem stanga sa iesim din creasta, avem parte de acelasi vant puternic care nu ne-a lasat sa dormim, ba chiar poate mai puternic, pentru ca reuseste sa le impinga pe unele fete spre dreapta. M-am pus in stanga, dar nu stiu cat paravan am reusit sa tin cu tot cu rucsacul meu cel mare…

 Coboram acum rapid printre jnepeni si intram in padurea de brad. Poteca e frumoasa, si curand intalnim si alte marcaje ce vin de pe alte trasee din vai, dar noi ne tinem de crucea noastra cea rosie pana spre cabana Ciucas. Pe care o vedem undeva in stanga, inconjurata de oameni care urca si coboara ca si cand ar fi bulevard. Doi caini de stana ne urmaresc indeaproape dar apoi isi vad de drum, si noi urcam o panta abrupta pana la niste stalpi metalici inalti, lasand deja cabana (refugiu) in stanga in vale (cam o ora pana aici de la cort). Intram de acum pe traseul banda rosie, cel care urca pe varf, care merge impreuna cu primul traseu pana la un indicator ce anunta inca o ora de mers pana pe varf. Aici crucea rosie o ia spre stanga, ocolind varful, iar banda rosie face dreapta, pe sub Tigaile mari (unde oamenii se mai opresc sa prajeasca niste cartofi sau o bucata de carne), pana la varf. Drumul e frumos, cu formatiuni stancoase deosebite, pare ca vantul a rotunjit toate stancile, astfel incat niciuna sa nu aiba vreun colt ascutit. Par ciuperci, mingii, popice, si unele parca stau sa cada la vale… Poteca e super populata, grupuri urca si coboara de parca ar fi scarile de la metrou, in spatele nostru cam la 15 minute e un grup pe care incercam sa nu il lasam sa ne prinda din urma pentru a nu ne fura locul cel mai bun pe varf! Urcam acum din stanca in stanca pe o vale unde gasim apa… de fapt zapada se topeste si poteca urca chiar pe acest firisor, asa ca umplem doua sticlute cu apa cu gust de zapada, dar o apa buna in soarele acela arzator.

Pentru unii aceasta portiune e extenuanta (si din cauza lipsei de odihna), dar merita tot efortul. In plus, asa iti dai seama ca iti poti depasi limitele, cand corpul iti spune ca nu mai poate, dar mintea iti spune ca nu e adevarat… Si asa ajungi sus, pentru ca ai avut putere (mentala) sa nu renunti!

 Cand credeam ca poteca da direct in varf, iesind sus in creasta constatam ca mai avem de mers vreo 15 minute… Dar aici avem pentru prima oara priveliste in partea cealalta a muntelui. Superb!

 Pe varf, locul nostru cel mai bun (oricare ar fi fost el) e ocupat de vreo 20-30 de oameni. Sunt o gramada de grupuri, unele mai vin, altele mai pleaca (acum realizez ca NU am simtit miros de tigara, asta e minunat). Ne facem cateva poze pe varf apoi ne asezam la 10 metri mai jos, undeva la adapost de vant, cu priveliste spre partea cealalta a muntelui, acolo unde nu reuseam sa vedem pana acum (spre vest). Peisajul e absolut superb in imensitatea si diversitatea lui, sunt incredibil de multe lucruri care se vad, si incredibil de multe pe care le recunosc…

 Reusesc sa identific muntii Baiului… partea din dreapta (muntii neamtului), si mai in profunzime spre stanga, varful Baiul Mare, unde am fost acum cateva saptamani. Sub ei, valea Doftanei, cu paduri si dealuri si un gand ca am vazut-o din partea cealalta acum nu mult timp. Dincolo de Baiului recunoastem acum fara nicio indoiala crestele acelea abrupte si inzapezite pe care le-am vazut si in prima zi. Turnul Costila nu te lasa sa nu iti dai seama ce munti sunt, si observam astfel varful cu Dor (cel mai in stanga), si cota 2000 din Sinaia si cota 2000 din Bucegi cu Valea Jepilor sub ea si Mecetul Turcesc dincolo de Costila si varful Omu si ultima portiune (lunga si ea totusi) de creasta ce coboara pe langa Bucsoiu spre nord… Deci da, muntii Bucegi. In dreapta lor, in plan si mai indepartat, vedem toata creasta Pietrei Craiului, cam intunecata din cauza departarii si a unghiului in care razele soarelui bat pe ea, dar e incredibil ca vedem atat de departe. Dar orizontul pare sa nu vrea sa se opreasca asa “aproape” , asa ca ne lasa sa vedem in partea din stanga a crestei Pietrei Craiului, dincolo de ea, un colt inzapezit din muntii Iezer Papusa (pe care i-am recunoscut doar pentru ca stiu ca se vedeau din Piatra Craiului). Dar nu ne oprim aici! In partea din dreapta a Pietrei Craiului se vede un sir de creste inzapezite, pe care le clasific imediat ca apartinand Fagarasului… E incredibil ce imagine de ansamblu asupra Romaniei si a pozitionarii in spatiu iti poate oferi un astfel de varf, cu o astfel de deschidere… Niciodata nu am vazut atat de multe elemente diferite si usor de recunoscut ca de pe varful Ciucas. Care apropo, are “doar” 1954 metri altitudine…  

 Continuand spre dreapta (spre nord), vedem Piatra Mare, despre care nu sunt sigur daca nu cumva era Postavaru (daca cineva ma poate lamuri…) (later edit: Postavaru era mai la stanga, Piatra Mare nitel mai la dreapta), apoi jumatate de oras Brasov… mi se pare incredibil sa vedem Brasovul, pare atat de aproape!  Si mai spre dreapta vedem campia, intuim directia spre Sfantu Gheorghe, glumesc putin spunand ca s-ar putea vedea si Focsaniul (de fapt nu stiu), apoi privelistea devine familiara, pentru ca vedem ce vedeam si in ziua precedenta… Mai putin creasta pe care urcasem! Vedem locul unde am pus cortul, varful Gropsoarele si stancile cele mari din zona La lanturi… Cat imi plac imaginile de ansamblu…

 Dar ce e si mai minunat (“minunat” nu are grad de comparatie, dar geniilor le sunt permise pana si cacofoniile sau pleonasmele se pare ) e gandul ca varful Ciucas pe care ne aflam, poate fi vazut si din Baiului (de acolo nu am stiut sa il recunosc, pentru ca nu fusesem niciodata pe el), si din Bucegi (cand voi merge iar voi sti unde sa il caut), si din Piatra Craiului si Fagaras (daca e incredibil de senin si stii sa cauti). Daca vreau sa ma vada jumatate de tara, aici trebuie sa vin sa tin o predica! Ceilalti munti sa fie asa, ca niste tribune pe care sa se catere lumea sa ma vada vorbind despre dragoste si frumusete si suflet… Pacat ca “sa vezi” nu inseamna neaparat “sa intelegi”.

 Stam cam o ora pe varf, apoi incepem sa coboram, urmand marcajul banda rosie spre pasul Bratocea, adica facand si cea dea doua parte a U-ului (culmea Bratocea)… traseul e extrem de usor de facut, si inca minunat… Sunt o multime de formatiuni stancoase interesante, bune si de catarat unele din ele, dar ale caror denumiri se pare ca nu ne-au interesat pe moment… Poteca ocoleste creasta, mergand undeva pe partea stanga a ei, si pastreaza cam aceeasi curba de nivel, fara prea multe urcusuri sau coborasuri (deci s-ar face usor si la urcus), pana cand ajungem la capatul crestei, unde incepe sa coboare destul de pronuntat. Trecem pe langa un releu inalt apoi intram intr-un drum prafuit. Hotaram sa scurtam serpentinele largi si sa mergem direct la vale pe iarba, acolo unde putem, dar marcajul nu il mai vedem… Intram in padure mergand pe drum, si de acolo cam in 10 minute suntem la sosea (cam 2 ore de pe varf pana aici – mers rapid). Pana aici nu am gasit apa, deci atentie la rezerve… Noi de ceva vreme mai mergeam doar cu o gura de apa intr-o sticla, pe care nimeni nu indrznea sa o bea. Maria a sugerat sa o dam din gura in gura sa treaca pe la toti…

 Urmam acum soseaua spre Cheia pentru a ajunge la masina, cam 11 km de sosea, dar padurea ofera scurtaturi marcate (banda albastra in dreptul km 10 – intra pe dreapta in padure, scurteaza circa 3 km), apoi, dupa ce se mai merge o portiune pe sosea, pe malul unei prapastii in care curge un rau, avem cruce albastra prin padure ce ne scoate direct in Cheia (aici gasim si apa in padure). De aici mergem pe drumul prafuit printre pensiuni si case, trecem pe langa cele doua hoteluri in forma de piramida, si intrebam un localnic daca e o scurtatura pana la antenele cele mari pe care le vedem si la care stim ca trebuie sa ajungem. Drumul pe care mergem iese in drumul national, dar dincolo de panouri, si ar insemna sa ne intoarcem pana la ele. Dar exista un drum, facem stanga si il urmam pana la o padure (cam 1 km) dupa care trecem prin padure si iesim la alt drum pe care mai mergem vreun km, urmand si marcajul cruce rosie (si nu numai) care ne scoate direct la masina (scria pe un indicator: spre masina lui Ioan, marcaj cruce rosie, 20 de minute) ( de cand am iesit la sosea pana la antenele parabolice – cam o ora jumatate).

 Trebuie sa amintesc totusi si singurul aspect negativ al drumului… de la km 11 (la 11 km de Cheia, pe DN1a care vine dinspre Brasov) pana pe la km 10, am fost inconjurati de un miros insuportabil, ca si cand un camion cu gunoaie se rasturnase pe marginea drumului, sau ca si cand in valea de langa sosea, in padure, ar fi fost un cimitir de animale… cand ne-a lovit, a improvizat fiecare o solutie ce-i era mai la indemana: un deodorant anti-perspirant, capacul de la acelasi deodorant (tinute la nas in timp ce mergeam), rasina de brad ce intamplator ramasese impregnata pe degete, deci mers oarecum cu degetu’n nas si crengi de zada frumos mirositoare ale caror ace mi-era sa nu-mi intre pe nas cand respiram… Masinile care urcau si ne vedeau pe toti cu mainile la nas poate se gandeau ca “tragem pe nas” ceva, dar noi stim mai bine. Nu stiu daca asta tine de vreo primarie din zona, dar sper totusi sa fi fost doar o zi proasta, si nu ceva permanent acolo in zona. Ar fi pacat, pentru ca soseaua e minunata… (later edit: am trecut dupa cateva luni pe bicicleta, si nu mai era niciun miros).

 In incheiere… muntii Ciucas sunt minunati!! Culmea Gropsoarele – Zaganu e mai putin colindata si mai spectaculoasa ca poteca, are mai multe elemente, varful Ciucas ofera privelisti incredibil de largi si de pline de elemente, iar Culmea Bratocea (pe unde am coborat) e atat de lina si frumoasa ca iti vine sa o faci de doua ori in aceeasi zi…

 Ca fapt general, pentru a cunoaste niste locuri, pentru a intelege niste locuri si niste sentimente, pentru a invata geografie, pentru a cunoaste Romania… e mai bine sa mergi la fata locului, sa simti ce se simte, sa vezi ce se vede… Poti citi in carti ca sa inveti pentru bac despre grupele de munti si apele din tara, dar nu se compara nici ca invataminte nici ca sentimente cu ceea ce ai de simtit si invatat mergand direct pe munte, strabatand direct soselele (eventual pe bicicleta), band apa din izvoare si apoi uitandu-te pe harti… Copiii mei asa vor invata, asa cum si eu am inceput sa invat tot asa… Nu pentru ca „asa se face”, ci pentru ca asa consider cu mintea si cu inima ca e mai plin de suflet, de frumusete si intelepciune.

 Libertatea e o alegere, dar trebuie sa lupti pentru ea.

„Multe zile se uita, multe trec fara rost…”

 …

Ioan Stoenica, in muntii Ciucas, 24-25 mai 2009

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Varful Ciucas – descriere traseu si impresii

  1. Foarte draguta iesirea si foarte utila (pe culmea Bratocea nu am fost iar de pe Gropsoarele inspre fosta cab Ciucas ma gandesc ca ati trecut pe culmea Chirusca …cumva? ). Am fost si eu dar in 2 zile separate, fara sa leg traseele unul de altul (pe Zaganu si apoi pe Vf Ciucas, ambele dinspre M Rosu).
    In Ciucas, pe Zaganu, am vazut pt prima oara flori de colt live (am o mica „obsesie” in sens pozitiv pt aceste floricele care mi se par atat de delicate)! iar bujorii de munte, am aflat tot cand am fost in Ciucas ca sunt acelasi lucru cu rhododendron si da..asa zic si eu..si cu smardar 🙂 (http://ecoazimut.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=166:smardarul&catid=7:biodiversitate&Itemid=13)
    Cat despre „a vedea”, „a intelege” si as extinde eu…”a exprima ceea ce simti” intr-adevar sunt oaresce diferente, din pacate! Pana nu demult aveam impresia ca nimeni nu iubeste muntele cum il iubesc eu, dar mi s-a confirmat ca nu e asa, fiecare il iubim in felul lui (cei care chiar il iubesc) doar ca exprimam acest lucru diferit 🙂
    La cati mai multi munti cutreierati !

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s