Birdy era un fel de Tweety, o pasarica micuta si draguta, pe care baietelul o iubea foarte mult. Dimineata si seara el ii umplea paharelul cu apa si tavita cu graunte, si ii facea curat in colivie, pentru ca Birdy sa aiba toate conditiile necesare. Ba uneori ii dadea si drumul sa zboare prin camera, lucru care ii placea foarte mult…
Baietelul isi adusese toti prietenii sa vada ce pasarica draguta are el acasa, si toti se minunau de culorile vii si glasul limpede al acesteia…
De la o vreme insa, Birdy nu mai era asa sprintena… Parca nu mai canta asa vesel si nu mai dadea din aripi cu aceeasi pofta… Cand ii dadea drumul in camera, ea statea pur si simplu pe coltul noptierei, fara sa incerce macar sa zboare…
Baietelul incerca sa afle ce e cu ea, se gandi, intreba pe toata lumea ce ar putea sa fie, dar nu reusea sa isi dea seama… Dupa ce o duse la veterinar, raspunsul il soca: „Birdy e perfect sanatoasa… doar ca… e nefericita”.
„Nefericita??” se mira baiatul… „dar… i-am dat sa manance, i-am dat apa, din cand in cand am lasat-o si sa zboare… cum sa fie nefericita? Ce ar putea sa aiba nevoie si eu nu ii ofer?”
Si pasarea statea tacuta in colivie, cu privirea pierduta spre copacii de afara, cu aripile molesite si gherutele lipite…
„Ce e micuto, spune-mi, ce simti? Ce iti lipseste? Ce vrei sa iti dau?” incerca baiatul sa afle ce se intampla… „Am gresit eu cu ceva? Ai vrea sa ma port altfel? Nu mai tii la mine? De ce taci?” insista el…
Birdy nu ii raspundea… „Nu te-am iubit asa cum iti doreai? Nu ti-am oferit ceea ce aveai nevoie? Ce e? De ce nu-mi raspunzi? Eu de unde sa stiu ce simti, de unde sa stiu ce vrei si ce am gresit, daca tu nu imi spui?” se plangea copilul… Pentru ca el o iubea mult, si ar fi facut orice ca ei sa-i fie bine, daca ar fi stiut ce are nevoie…
Si Birdy tacea… pentru ca ea nu stia sa comunice, nu era decat o pasare…
Tu ce scuza ai?
…
Ioan Stoenica,19 noiembrie 2007
Ioan Stoenică - pe potecile vieții 
Sa-l simti pe celalalt sau sa-i ceri sa-ti spuna ce simte? Oare cum o fi…?
ApreciazăApreciază
Cred ca cel mai usor ar fi ca fiecare sa spuna de la sine, din dorinta de a exprima ceea ce simte, din credinta ca prin comunicare problemele se pot rezolva mult mai usor.
ApreciazăApreciază
crede-mă că nu m-am gândit nici o clipă la altceva, pe parcursul lecturării acestei istorioare, decât la faptul că de cele mai multe ori noi oamenii ne închidem în noi și nu relaționam…nu spunem ce ne doare…ce nu ne place…ce ne place…ce ne deranjează…ce ne supară…ce ne irită…etc…dar oare de ce?…eu cred că e din vina faptului că omul a uitat să fie un bun ascultător, un ascultător activ…a uitat că orice relație se bazează pe comunicare, înțelegere, respect, fidelitate, iubire…iar comunicarea reprezintă motorul unei relații, înțelegerea trupul relației, respectul sufletul relației, fidelitatea materia primă de bază a relației, iar iubirea condimentul…fără comunicare practic o relație nu poate funcționa…iar a comunica implică existenta a cel puțin două persoane…emițătorul și receptorul…cei doi din când în când ar trebui că facă schimb de roluri pentru ca comunicarea să fie eficientă și să nu se transforme într-un monolog sau discurs…e grav…e grav pentru că tocmai asta se întâmplă de cele mai multe ori…comunicarea se transformă în discurs sau monolog și atunci ne închidem în noi și uităm să spunem ceea ce ne framântă, ceea ce ne apasă și ne seacă prin interior, tocmai datorită faptului că nu am fost ascultați la timp de persoanele la care ținem…de persoanele pe care le iubim…și de la care avem așteptări…
ApreciazăApreciază