Luminitele din camera creau o atmosfera calda, comparativ cu frigul iernii de afara. Focul ardea in soba, masa era acoperita de cozonaci si sarmale, si toti asteptau cu zambetul pe buze, venirea mosului.

Copiii erau cei mai entuziasmati. De fiecare data cand mosul venea, le aducea tot felul de surprize, surprize care ii bucurau si le umpleau ochii de sclipiri.

Celor doi indragostiti le pasa mai putin de venirea lui, ei stateau ghemuiti unul in altul langa soba, sarutandu-se pe ascuns si tinandu-se de mana. Povestea lor si-o stiau doar ei cu adevarat, si venirea acestei zile magice nu facea decat sa creasca si mai mult sentimentele dintre ei.

Fulgii de afara cadeau ca intr-un vis, imbracand in alb natura si sufletele lor, contribuind parca si mai mult la semnificatia acestei zile.

Parintii, asezati langa pom, isi priveau copiii cum se joaca, si din cand in cand, aruncau cate o privire timida, plina de amintiri, catre cei doi indragostiti… Candva si ei, copiii lor.

Fiecare simtea in suflet minunea acestei zile si, chiar daca mosul inca nu venise, asta nu ii impiedica sa cante si sa se bucure de faptul ca sunt impreuna, de faptul ca se iubesc, de ceea ce simteau in interior. Fie ca era vorba de dragoste, bucurie, caldura, prietenie sau dorinta.

Era ziua perfecta pentru a simti asta. Ziua in care toti incercau sa fie mai buni, sa ii faca pe cei din jur fericiti, sa ofere bucurie, caldura, dragoste… si sa se bucure de aceste lucruri mai mult decat de orice lucru material.

Era ziua perfecta pentru a pune sufletul pe primul loc! Indiferent de mancarurile de pe masa, de locul in care s-ar fi aflat, de cadourile pe care le-ar fi primit cand mosul venea, sau poate de la altii, ei stiau… stiau ca cele mai importante lucruri nu sunt cele pe care le cumperi din magazine.

Si fiecare canta celui de langa el, un cantec de dragoste, de joaca sau de prietenie.

Dupa ce frumusetea acestei zile intrase in inimile tuturor cu adevarat, la usa se auzira cateva batai puternice.

Copiii tresarira!

– El e? El e?

– Stati asa copii, sa nu tabaram pe el ca il speriem… mergem noi sa deschidem. Si parintii se indreptara spre usa.

Cand mosul păși incet in sufragerie, copiii izbucnira intr-un chiot de veselie si cei doi indragostiti se ridicara de la locul lor. Mos Vasile, bunicul lor, era un om plin de suflet si umor, care ii facea mereu sa se bucure de frumusetea vietii – indiferent de vremea de afara, de zi, de probleme… Povestile lui nu aveau timp!

– In cat suntem astazi? intreba mosul.

– 3 februarie mos Vasile! strigara copiii.

– 3 februarie… ieri v-am spus povestea curcubeului, nu? Ehe dragii mosului, astazi va voi spune povestea Craciunului… o poveste in care fiecare zi poate fi un Craciun, daca esti in interior intr-un anume fel… spuse batranul, asezandu-se langa lămâiul plantat in urma cu multi ani…

…

Ioan Stoenică, 13 decembrie 2007