S-a dus Craciunul din inimile lor

“De ce fac asta? De ce trebuie să se termine aşa?”

Nu demult fusese în centrul atenţiei, adulţii aveau grijă de el şi copiii îl iubeau şi toţi se bucurau de prezenţa lui. Dar oare era aşa strălucitor şi încărcat de frumuseţe pentru că lumea îl iubea, sau lumea îl iubea pentru că era aşa strălucitor şi încărcat de frumuseţe? Cert e că pentru o vreme, el adusese în casa lor atâta bucurie! Şi acum, deşi era acelaşi în interior ca la început, fusese aruncat afara în zăpadă ca un nimic. Ca şi când nimic bun ei nu simţiseră pentru el.

“Oare frumuseţea mea şi bucuria lor stătea în globurile acelea artificiale şi în beteala strălucitoare pe care oricine o poate cumpăra din magazine?”

Brăduţul nu înţelegea cum oamenii pot fi atât de cruzi încât să-l lase singur să moară, deşi el le adusese atâta bucurie cândva. Dar se gândea că poate a greşit el cu ceva, poate daca nu i-ar fi căzut atâtea ace pe covor, sau poate dacă ar fi fost mai înalt şi mai stufos… Şi stătea singur afară în frig şi oamenii se veseleau în case…

“Măcar ei să fie bine…”

Oamenii ar fi putut să cumpere un brăduţ în ghiveci, pe care să îl planteze apoi în natură, nelăsându-l să moară, sau un brăduţ artificial, care nu are sentimente… Dar nu… ei trebuiau să aibă lucrul ce le-ar aduce cea mai mare fericire de moment, ca apoi ei să îi aducă lui cea mai mare suferinţă…

Pentru că uneori oamenilor nu le pasă ce lasă în urma lor, atâta timp cât lor le e bine… Şi uneori, consecinţele unor sentimente egoiste şi superficiale se simt adanc în tulpinile înfipte în zăpadă…

„Ca să vezi cât de mult m-au iubit de fapt…” îşi spunea brăduţul…

Şi unii brăduţi mor, pentru că se pierd pe ei înşişi undeva în gândurile unor clipe minunate care-au fost… Dar alţii îşi lasă sufletul liber să părăsească tulpina uscată, zburând uşor pe deasupra oamenilor şi a lumii, până într-o zi când vor redescoperi cine erau… Şi atunci vor creşte iar într-o pădure plină de mireasmă, mai frumoşi şi mai curaţi ca niciodată. Mai înalţi şi mai puternici, privind senin spre un cer acoperit de zâmbet…

Şi acolo, departe de oameni, vor învăţa iaraşi să-i iubească… Mai mult decât ei vor şti vreodată.

Ioan stoenica, ianuarie 2008.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la S-a dus Craciunul din inimile lor

  1. seedone zice:

    Bradutul e mai intelept decat oamenii. Asa ca probabil e momentul sa-i ierte si sa reinvie. Sunt sigura ca seva vietii ii curge inca prin tulpina aparent uscata si prin acele care vor sa cada. Sper sa ii simta fluxul si sa nu mai priveasca inspre superficialitatea oamenilor si incredibila durere care-i indeparteaza de tot ce e sfant, ci sa vada intregul. Intregul unui om nu-i usor de vazut, de privit, de inteles, de acceptat. Insa e singura cale pentru ca bradutul sa traiasca din nou.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s