Culorile pianului

Aveam nevoie de bani, asa ca trebuia sa ma angajez. Un job bine platit mi-ar fi facut viata mult mai frumoasa, suferisem mult din cauza lipsei banilor. Asa ca am inceput sa caut anunturi in ziare si pe net. In cele din urma, am gasit ceva ce promitea mult.

Era un om care avea nevoie de un profesor de pian. Era dispus sa plateasca multi bani pentru a invata cat mai repede si cat mai bine sa cante la pian. Cerintele nu erau asa mari, trebuia sa stiu sa cant la pian si sa stiu sa predau, dar omul acela era un om cam ciudat. Avea nevoie de un profesor cu daruire, de un om pentru care pianul sa fie mai mult decat un simplu instrument muzical pe care a invatat sa-l foloseasca in facultate, avea nevoie de un om care sa-i transmita anumite emotii, sa-l faca sa simta ceva, sa simta muzica, pianul, negrul si albul clapelor. Avea nevoie de cel mai bun om pentru asta, un om plin de suflet si cu un suflet plin de pian, si era dispus sa plateasca bani multi pentru el.

Pentru mine pianul era cel mai important lucru din viata mea. Asa i-am spus la telefon ca sa ma cheme la interviu.

Aveam atestatul luat la liceul de muzica, acolo unde in 4 ani am invatat sa cant cateva melodii pe care le mai fredonam cand gaseam cate un pian pe la vreun coleg pe acasa. Nu pot sa zic ca ma atragea asa mult, am invatat pianul mai mult pentru a le inchide gura parintilor, care atunci cand au vazut ca apas cateva clape pe un pian vechi de la tara, au zis ca am talent. Imi placea sa ascult diverse valsuri la casetofon, e adevarat. In liceu am avut ceva probleme, nu prea imi placea sa invat, ba am ramas si corigent intr-un semestru pentru ca nu am stiut sa cant nu stiu ce piesa care cica era esentiala. Nu-mi pasa asa tare de pian pe atunci, important era sa ies cu prietenii si sa ma uit la filme. Am luat atestatul mai mult pentru ca mi-am pus ambitia – oricine ar putea face asta, si apoi nu m-a mai interesat de pian. M-am orientat spre altceva, oricum pe mine ma atrageau mai mult iesirile cu prietenii decat cantatul la pian. Motiv pentru care nici acum nu mi-am luat atestatul de la liceu. Daca era sa mi-l ceara omul asta, aveam sa ma duc sa il iau. Oricum, pianul e cel mai important lucru pentru mine! Simt eu asta asa undeva in adancul meu! Desi e ciudat cum de nu am facut nimic legat de asta pana acum…

In fine… am fost la interviu, si i-am spus omului ca pianul e cel mai important lucru pentru mine, ca e in sufletul meu acolo undeva. Si el m-a pus sa cant. Am cam scartait nitel pentru ca nu mai cantasem de multa vreme, dar mi-a iesit o sonata. Apoi m-am enervat nitel cand mi-a reprosat ca altceva nu mai stiu sa cant! M-a intrebat de scoala, si i-am zis pana la urma ca inca nu mi-am luat atestatul de la liceu, dar ca l-am luat cu nota 10! Mi-a spus ca nota nu are nicio relevanta, ea nu arata deloc cat stiu sa cant la pian. „Ei da!” i-am spus, „stiti cat am muncit pentru nota aceea? Sigur ca are relevanta…” si atunci m-a pus iar sa cant…

In final mi-a spus:

„Baiete, pianul nu e cel mai important lucru pentru tine, degeaba spui asta. Pentru tine pianul e doar un mijloc de a te ajuta sa obtii alte satisfactii, de a-ti infrumuseta viata prin beneficiile pe care ti le aduce.Iin cazul asta… bani. Cand e vorba de arta sau iubire, rezultatul pe care trebuie sa-l urmaresti sunt ele insele, nu altceva… Orice altceva vine de la sine daca e sa vina, ca un efect, nu ca un scop. Arta e scopul… sau iubirea! Si daca stii sa canti, vei face si bani… multi chiar, daca esti bun. Dar daca scopul e sa faci bani… nu vei simti la fel cantatul! Nu e de ajuns sa spui ca pianul e viata ta, trebuie sa poti sustine asta prin tot ceea ce esti, faci, spui, simti! Dar tu ca sa dovedesti cat de important e pianul pentru tine, nu ai mai cantat de cand ai terminat liceul, nu ti-ai ridicat atestatul nici acum, nu canti, nu simti… Nu poti sustine cu nimic ceea ce spui! Imi pare rau, dar ceea ce am eu nevoie… ceea ce pianul are nevoie ca sa fie mai mult decat un instrument, mai mult decat un mijloc de a obtine ceva, e ca el sa fie pe primul loc in sufletul si mintea ta.Trebuie sa pui tot sufletul pentru pian, sa te daruiesti lui, si atunci si el se va darui tie. Altfel, vei sti sa canti la pian, dar nu vei emotiona niciodata o sala plina de oameni cu muzica ta, nu vei compune niciodata o melodie care sa ramana in istorie, nu vei fi cu nimic diferit de atatia multi altii care stiu sa cante la pian! Ca sa fie pe primul loc… trebuie sa fie pe primul loc! Nu doar cu vorba! Nu e nimic cu care sa poti sustine aceste vorbe baiete…”

Asa mi-a spus, si atunci am ras si am plecat, pentru ca eu stiu mai bine decat el… Cantatul la pian e diferit, daca pentru el cantatul la pian e intr-un anume fel, pentru altii e altfel. Diferit nu inseamna neaparat gresit! Omu asta… la inceput mi se paruse doar un om ciudat, dar apoi mi s-a parut total nebun. Ce imi cerea el mie era clar dovada de nebunie! Nu trebuie sa pui pianul pe primul plan ca sa excelezi cand e vorba de cantat la pian. Poti sa pui prietenii pe primul plan, familia, eventual un hobby sau o cariera, si in timpul liber sa canti… si poti sa fii bun! Da, pianul e activitate de timp liber, alte lucruri sunt mai importante si lor trebuie sa le acorzi mult mai mult timp…

Mi-am gasit alt job apoi, ca fotograf. Castigam bine, fotografia era cel mai important lucru pentru mine, intotdeauna o simtisem undeva in sufletul meu… cam 4 ore pe zi si in weekend, cand era mult mai importanta pentru ca se platea mai bine. Apoi cei de la studio mi-au reprosat ca pozele mele sunt prost incadrate, ca nu setez bine aparatul… Era imposibil asta, doar fotografia era cel mai important lucru pentru mine, puneam tot sufletul in ea – atunci cand era vorba sa pozez vreo domnisoara mai dezbracata! In cele din urma am plecat si de la acest job, caci teoria lor despre arta fotografica presupunea sa pun fotografia pe primul plan, ori asta insemna sa nu mai am timp de prieteni si de distractii… Ei spun intr-un fel ca daca accepti o ciocolata care ti se ofera, asta nu inseamna ca tu ai fi in stare sau ti-ai dori sa lupti pentru ea. Inseamna doar ca ai acceptat ce ti s-a oferit, pentru ca era usor de obtinut. Dar de fapt tu nici nu o meritai poate. Si asta mi s-a parut o prostie.

Si apoi, am cunoscut-o pe ea… O fata care isi dorea dragostea mai mult decat orice, o fata care nu stia decat iubire, o fata pentru care dragostea era cel mai important lucru, scria despre asta, citea despre asta, analiza si simtea despre si pentru asta. Caci pentru ea dragostea chiar era cel mai important lucru. Si asta isi dorea de la un baiat. Si atunci mi-am dat seama! Dragostea era cel mai important lucru pentru mine! Mi-a fost asa usor sa spun asta, caci o simteam undeva adanc in mine! Sigur, nu stiam prea multe despre dragoste, despre ce presupune ea, cine sunt si ce vreau, ba chiar esuasem de vreo 2 ori in acest domeniu, dar fata aceea era minunata, trebuia sa o am… Iar daca verifica sa fie adevarat ce am scris in cv, ce mai conta? Deja o avusesem!

Si-apoi noi sa fim sanatosi… dragostea nu e la fel pentru toata lumea, nu trebuie sa te dedici cu totul ei ca sa fie minunata! Doar ma uit in jurul meu si vad atatea cupluri complet fericite, si ele nu au pus dragostea pe primul plan asa cum o facea fata aceea. Era de ajuns sa spuna ca dragostea e cea mai importanta, atat. Hmm… desi… cuplurile alea par sa se desparta toate dupa o vreme… ma intreb de ce? Oricum, pentru mine, desi nu pot sustine asta in niciun fel, prin nimic din ceea ce sunt, fac, spun, gandesc, dragostea e cea mai importanta!

Acum ma duc sa ma intalnesc cu ea… sper sa nu analizeze prea mult inainte sa se indragosteasca de mine si sa nu ma tina prea mult de vorba, mai am si alte treburi de facut…

 …

Ioan Stoenică, 2008

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Culorile pianului

  1. mada zice:

    e o vorba care spune „cu cat afli si cunosti mai multe, cu atat realizezi ca nu cunosti nimic”, asta e primul gand care mi-a venit in minte

    si al doilea ar fi ca e nevoie de o multitudine de elemente pentru ca omul sa se simta implinit, iar aceste elemente pot fi, fie acelasi, fie altele, dar ele sa se scalde in aceeasi „apa”, care le da sens si continuitate inauntrul fiintei noastre

    Apreciază

    • 🙂 vorba aia imi place si mie, pentru ca am simtit-o de multe ori. Mi se pare important sa-ti dai seama cat de putine stii de fapt, poate chiar sa-ti spui ca ”sunt un prost”, pt ca asta iti da libertatea de a-ti dori sa stii mai mult! si de la dorinta se pleaca… 🙂

      Apreciază

  2. Valentin zice:

    Primul gand care mi-a venit in minte dupa ce am citit a fost acela ca nu vei reusi sa faci cu adevarat ceva daca nu te implici 120% in acel ceva. Restul vine dupa (bani, afirmare si alte chestii din astea).
    Si in viata am mai invatat ca nu trebuie sa pui baza pe cei care se ghideaza doar dupa partea financiara.

    Multumesc Ioan pentru aceste randuri frumoase.

    Apreciază

  3. Doina zice:

    Iar eu spun ca daca un lucru ti-e predestinat , de multe ori vine singur spre tine…uneori credem ca multe asocieri …oameni, pasiuni nascute brusc sau native dar necultivate, tin doar de jocul intamplarii …eu cred ca nu exista intamplare…

    Apreciază

  4. Doina zice:

    Si in tot ceea ce facem, bine ar fi sa scapam de „eticheta” de la sfarsitul acestor ganduri numita „superficialitate”…

    Apreciază

  5. fata_de_la_geam zice:

    As putea sa ma indragostesc de tine….doar citindu-ti jurnalele…8->
    E adevarat,o poza de cele mai mule ori nu este relevanta…insa citind articolele tale, in care se vede ca te implici sufleteste, imi dau seama Ioan, ca ai un suflet extraordinar de frumos…

    Apreciază

    • Nu ai fi prima care ar face greseala asta 🙂 Sunt constient de ceea ce reiese despre mine din textele mele, dar eu sunt mult mai mult decat atat – cu parti mai rele sau mai bune dar care ar trebui cunoscute, inainte sa te lasi cufundat in visare… (zic in general, nu de tine) 🙂

      Oricum, ideea de baza pentru care scriu este aceea de a face oamenii sa descopere ceva in ei insisi in primul rand, nu in mine. Eu nu sunt chiar asa important, nu ca ideile pe care le sustin.

      Dar tu cine esti? Ce se vede prin geamul tau? 🙂

      Apreciază

      • un copil zice:

        Sunt sigura ca multe fete gasesc in tine ceva ce au nevoie. Si tocmai ce spui tu, ca scrii pentru ca oamenii sa descopere in ei insisi ceva, face ca multe fete de o anumita sensibilitate, sa creada ca au gasit in tine ceva, tocmai pentru ca scrii in modul acesta. Dar toti suntem oameni, toti ne formam opinii si nu mereu reusim sa cunoastem omul adevarat cum e. Multi dintre noi avem un ideal sau o imagine pe care o proiectam in persoana cuiva care ni se pare demn de aceasta imagine.. multe fete te gasesc pe tine. Recunosc ca si eu in unele momente. Dar totul pana la urma e evaziv.. e incert. Ceea ce azi vezi ca e frumos si perfect, peste cateva zile te trezesti intr-o greseala. Nu ma refer acum la tine. Fericita trebuie sa fie fata pe care o iubesti tu.. Fericit esti si tu ca te poti cunoaste pe tine insuti intr-un mod asa de profund uneori.. nefericite suntem noi ca nu ne putem gasi propria identitate, ci o cautam in altii si astfel ne formam adictii in iubire si dependenta fata de anumite persoane.. e trist.

        Apreciază

  6. fata_de_la_geam zice:

    Atunci continua sa o faci (sa scrii)….pentru ca eu ma regasesc in totalitate in unele din articolele tale si am descoperit unele lucruri in mine, pe care poate le stiam insa nu constientizam…
    mi-ar placea tare mult ca intr-o zi, sa ajung sa-l cunosc pe acel Ioan „cu parti mai rele sau mai bune”….

    Apreciază

  7. Oau, super super tare povestioara! E ca o pilda de viata! Incerc sa imi dau si eu cu parerea… despre doza de superficialitate pe care cred ca fiecare o avem intr-o anumita privinta! Sunt de acord totusi cu omul care isi dorea nespus pe cineva pasionat de pian sa il invete 🙂 cred ca ceva iti reuseste daca pui tot sufletul si mai cred in ceva…ca daca iti doresti nespus ceva, ti se va indeplini…mie mi s-a adeverit de cateva ori in viata. Ma intreb totusi…ce s-a intamplat cu acel om, a invatat sa cante la pian oare? 🙂 Cat despre tanarul indragostit… ii va da de inteles la un moment dat acelei fete, daca nu se va prinde chiar ea, ca totul e o simpla amagire trecatoare .. un foc de paie de care mai avem nevoie totusi din cand in cand …:)

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s