Delfinul zburator

Delfinul simtea ca traise prea mult in acel recif sigur despre care cineva scrisese candva, asa ca acum se bucura din plin de libertatea dobandita prin credinta sa si ajutorul cuiva apropiat. Zbura de jur imprejur pe deasupra oceanului cel bleu pe care il parasise si stralucirea soarelui i se parea mai frumoasa reflectandu-se in apa decat in cerul in care o vazuse pana acum. Dar stia oceanul mult prea bine, si in infinitatea sa de ale carei margini se lovise de atatea ori, devenise o lume mult prea mica pentru a mai putea cuprinde dorinta lui de cunoastere si evadare. Asa ca delfinul se indrepta in zbor spre malul cel indepartat, cel inconjurat de munti stancosi cu varfuri verzi, munti pe ale caror creste se visase multa vreme inainte sa inteleaga despre el ca poate sa zboare. Acum imaginatia si visul aveau sa fie inlocuite de o realitate pe care si-o imagina mai frumoasa decat orice!

Ajuns deasupra unui varf ce parea sa depaseasca in inaltime totul, oferind astfel o priveliste de ansamblu ce i-ar fi adus o intelegere mai mare asupra lumii inconjuratoare, delfinul se aseza pe o stanca ce stralucea in soare, si privi in jur. Un albastru mai mult fara capat decat fara fund, valuri verzi de paduri in partea opusa, iar deasupra, un cer portocaliu ce batea spre apus. N-ar fi crezut stand in prinsoarea apei cu grilaj de lemn ca lumea de dincolo e atat de mare, dar pentru ca-si dorise sa afle, acum o afla…

Isi lua iar zborul si se opri intr-o poiana indepartata, abia cand inotatoarele ii obosisera din a mai bate si coada parea sa il traga prea puternic in jos sub propria greutate. Era o poiana verde si galbena… si albastra si roz, cu putin alb ici si colo, caci florile ce-o acoperisera parca din totdeauna faceau tablou cu iarba din jur. In departare, un sir inalt de munti pe crestele carora un alb despre care nu stia ce-ar putea fi ii atragea atentia, iar in partea cealalta un alt sir de munti, arcuiti spre cer ca un delfin in saltul plin de stropi manat de dorinta de a evada…

– Cine esti tu? il intreba un catelus in costum de baie cu ochelari de plaja verzi.

– Eu… sunt un delfin. Am plecat sa vad lumea!

– Dar acolo unde erai tu nu era tot lumea? intreba noul venit.

– Ba da, dar grilajul acela imi parea mult prea nepotrivit mie. Si printre barele de lemn vedeam mult mai departe decat puteam sa simt, si-asa am inceput sa visez…

– Si ce visai?

– Visam ca zbor pe deasupra unui ocean albastru si ca ajunsesem pe niste creste de munti si intr-o poiana…

– Si mie imi place sa visez poieni uneori. Cu flori colorate… si copaci cu fructe ciudate!

– Daaa, cu flori si culori!

– Pai atunci… nu vrei sa zburam impreuna de data asta? Eu nu mi-am imaginat niciodata ca as putea zbura, nu stiu cum se face! Tot timpul simteam saltul ca pe o cadere, nu ca pe o inaltare. Daca esti bun, ma poti lua si pe mine in spatele tau, sa facem un tur de camera?

– Vrei sa spui… un tur de univers!

Si catelusul cu ochelari verzi se urca in spatele delfinului si incepura sa zboare: campii, dealuri, ocean si un patut, zburau peste toate ca si cand nimic din ceea ce fusese nu conta si totul era liber in ei si in zbor. Dar deodata visul le fu intrerupt, cand o mana ii lua pe amandoi de pe podeaua cea verde si ii arunca inapoi in oceanul cel bleu. O muzica linistita incepu sa se auda, si deasupra lor, in cerc se roteau un morcov si o banana, o vanata si un ananas.

– Ne-am intors… spuse delfinul. A tinut mai mult de data asta!

– Poate ne va arunca iar curand…

– Asa cred… ai vazut cum da din manute!

– Da…

– Dar e placut… stii ce constat de fiecare data cand ma intorc langa el?

– Ce?

– Cat de frumos miros copiii mici… 

 … 

Ioan Stoenica, 14 iunie 2008

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Delfinul zburator

  1. Valentin zice:

    Foarte linistita lectura aceasta.

    Vali, ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
    Raspuns: vreau sa redevin copil pentru ca fara copilarie visele mor!

    Apreciază

  2. Irena Raluca zice:

    Referitor la mirosul copiilor mici am rezerve; as spune depinde de moment daca miros frumos sau nu…
    Lasand asta la o parte, o intrebare care ma framanta : costumul de baie la catelusului se asorta cu ochelarii de soare verzi?

    Apreciază

  3. Irena Raluca zice:

    O alta problema: jucariile vor suferi sindromul post-traumatic… sunt aruncate cu neglijenta de catre manutele sunt dragalase.
    Delfinul are imaginatie dar mi-e teama ca intra in depresie de atata tevatura…bine ca il are pe catelus aproape sa i se mai destainuie.

    Apreciază

  4. artmiss zice:

    de ce si vanata?

    Apreciază

    • Din acelasi motiv pt care catelusul avea ochelarii verzi: asa erau! Jucaria care se invartea deasupra pătuțului era formata dintr-un morcov si o banana, o vanata si un ananas.

      ”imaginatia e mult mai importanta decat cunoasterea” – A. Einstein.

      Apreciază

  5. artmiss zice:

    ;)) Pai eu imi imaginasem un blender in care mama ii facea copilului un suc/pasta din toate fructele si legumele respective… de aici nedumerirea mea. 🙂 Ca deh, morcovul si banana le gasesti si in sucurile pentru copii de pe piata, ananasul la fel, dar vanata?! Cu vanata nu e de glumit! 😛
    Dar daca stau sa ma gandesc bine, daca le pui pe o jucarie si le adaugi niste fete zambitoare tuturor… parca mai merge.
    Vezi, perspective si perspective ale imaginatiei. 🙂

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s