Scoala Altfel – cu Ioan

Saptamana 2-6 aprilie 2012 a fost prima saptamana in care scoala a fost… altfel. “Scoala Altfel” este o initiativa interesanta care presupune ca de la clasa 1 pana la clasa a 12-a, timp de o saptamana, elevilor nu li se vor preda aceleasi materii – uneori prea plictisitoare si (aparent) inutile ci vor face diferite activitati care nu au legatura cu “scoala obisnuita”. Excursii, ateliere de tot felul, prezentari, vizite la muzee etc.

De cum am auzit de aceasta idee am stiut ca ma voi implica – doar am atatea de spus si de aratat si in plus… cunosc si limba copiilor (pe care multi adulti nu o cunosc – nici nu prea exista dictionare in acest sens).

M-am gandit in primul rand la o prezentare pe teme montane si una pe teme fotografice – gandite (nu prea mult) pe intelesul unor copii de clasa 1. Pentru ora de educatie montana am apelat si la Asociatia Montana Carpati si m-am bucurat sa vina din partea asociatiei, Claudia – cu diverse materiale si informatii care sa completeze prezentarea.

Noi am avut acces la  clasa 1 G de la o scoala din Bucuresti, clasa cu cea mai buna, frumoasa, tanara, frumoasa, desteapta si implicata invatatoare. Singura invatatoare din tara care a luat nota 10 la titularizare. Cum am ajuns noi la aceasta clasa nu pot spune – dar e clar ca am avut pile. Probabil unul din noi doi era ruda cu invatatoarea sau ceva de genul asta. Sau poate faptul ca o chema tot Stoenică era doar o coincidenta.

Desi la clasa Irinei copiii fac  mereu cate ceva “altfel”, orele nefiind niciodata plictisitoare, au fost foarte curiosi si in privinta iesirilor pe munte, a echipamentului specific – pe care incercau sa-l recunoasca, sau a informatiilor despre animale salbatice. Asa ca am avut ce sa le spunem si nici n-a fost greu. Ideea era sa inteleaga putin cam ce presupune o iesire la munte dar in acelasi timp, sa le starneasca si mai mult curiozitatea, dorinta de a merge in natura!

Le-am aratat sacul de dormit, betele de trekking le-am facut pe marimea lor, le-am aprins primusul si au inteles cred si faptul ca atunci cand plecam intr-o excursie, nu trebuie sa legam cu sfori frigiderul si sa-l caram in spate cu noi. Le-am desenat pe tabla marcaje si au plimbat din mana in mana o busola. Surpriza de final a fost montarea cortului in mijlocul clasei – un lucru de care s-au bucurat nu doar de la distanta – pentru ca i-am lasat sa intre doi cate doi si in interior. Cativa au intrat si in sacul de dormit intins pe izopren.

Experientele de genul acesta, iesite din comun pentru ei, pot avea un impact puternic. Le pot ramane in minte lucruri care nu te-ai astepta, pot retine detalii dintre cele mai marunte si mai ales… pot sa creeze o baza de pornire pentru mai departe. Iar atunci cand se vor afla cu adevarat in natura, ceea ce au invatat sau vazut la un moment dat are toate sansele sa iasa la suprafata intr-un mod benefic. De genul “tati, de ce ai aruncat sticla de plastic pe jos? Trebuie sa o aruncam la cos!” (lucrurile astea se intampla, uneori copiii stiu mai multe decat adultii).

Dupa ora de munte a urmat ora de fotografie. Copiii venisera de acasa cu aparate foto sau mobile cu camera foto dar si cu fotografii diverse – pe care sa le analizam putin sa vedem ce e bine si ce e gresit.

Le-am vorbit in primul rand despre felul in care incadram – astfel incat sa nu taiem capul subiectului dar nici sa nu ramana trei sferturi de poza goala, cum ne asezam in functie de sursa de lumina sau inaltimea subiectului dar si un detaliu marunt, pe care multi adulti nu il stiu: acela ca butonul declansator trebuie apasat mai intai pe jumatate si abia apoi complet – pentru a face intai focusul.

Am exersat toate aceste idei si chiar pareau sa le retina si sa fie atenti la ele ulterior – macar putin. Am mai vorbit si despre atentia la detalii – le-am desenat un portret de familie pe tabla, o imagine luata intr-un parc. Pe langa mama, tata si fratiorul, pe fundal se zarea foarte dragalas si un tomberon plin de gunoaie imprastiate peste tot.  – Va place acest tomberon copii? “Nuuuuuu”. Ideea e sa nu se grabeasca sa apese pe buton sa faca poza – ci sa observe mai intai daca e incadrata corect si daca nu cumva in cadru apare  si un copil care se scobeste in nas sau altceva ce ar putea strica poza.

Irina le pregatise niste mici colaje de hartie – 3 elemente decupate pe care ei sa le aseze pe o pagina alba – ca si cand ai incadra o fotografie. Copiii si bicicleta au stat in partea de jos, iar copacii undeva mai sus. Apoi au desenat ei printre elemente ce-au crezut de cuviinta.

Ideea mea nu era ca ei sa retina toate aceste detalii tehnice si nici sa ajunga mult mai buni fotografi. Ideea era sa aiba cunostinta de aceste lucruri, sa le auda undeva, dar mai ales… sa ofere sansa ca macar un copil, sau poate doi, sa descopere ca le place foarte mult sa faca poze. Daca doi copii vor simti o atractie mai mare pentru asta in urma acestei ore, mi se pare un mare castig.

Ideea prezentarilor de genul asta e ca unii din ei pot sa descopere ceva ce le place. Sa cante la un instrument, sa faca un anumit sport etc. Daca nu ar intra in contact decat cu orele obisnuite de la scoala si cu meseria parintilor, ar fi mult mai limitati. Talentele se pot dezvolta de cand sunt ei mici – dar trebuie descoperite si incurajate. Iar parerea mea e ca nu ar strica sa le oferim copiilor sansa sa descopere cat mai multe domenii si activitati. Cateva vor aprinde niste beculete in ei – poate si in functie de felul in care le sunt prezentate.

Dupa ora de fotografie m-am dus si la o clasa a 2-a, unde am facut o prezentare mai cu reprezitorul – mai intai despre mersul pe munte apoi si despre foto. A iesit si acolo foarte bine, chiar si invatatoarea se mira ca au stat o ora nemiscati in banca si au fost asa atenti. Conteaza mult si ce le prezinti, dar si cum o faci. Sa stii sa-i captivezi. Ma mai uit uneori la parinti sau la unii profesori – de fapt ii stie toata lumea – aceia care atunci cand predau un curs, iti vine sa adormi. Nu pentru ca n-ar fi cursul interesant neaparat, ci pentru ca profesorul nu stie sa-l prezinte, sa-l faca interesant! Cati copii au ajuns sa urasca o anumita materie din cauza profesorului?

A doua zi, miercuri, copiii Irinei aveau programata o excursie la o manastire de langa Bucuresti si apoi… la padure! Adica o iesire in natura! Despre care am aflat cu putina tristete ca pentru multi dintre ei, era prima iesire de acest gen. Cei mai multi se aflau pentru prima oara intr-o padure. Iar  un copil a exclamat, vazand un camp arat pe marginea soselei: “oaaa, uitee, e campul de la Cunoasterea Mediului!”.

Am fost si eu cu ei, ca pentru biata Irina o astfel de iesire e o responsabilitate imensa – asa ca nu strica sa mai fie cineva atent pe langa. Au mai fost si cativa parinti sau bunici, dar prea putin energici sa poata  alerga prin padure dupa copii.

Manastirea de la Ciorogarla e super frumoasa, gradina super linistita – eu am fost de cateva ori si pe bicicleta pana acolo, sa stau putin in liniste in gradina. Dar acum mai erau cateva clase venite in vizita, atmosfera nu era cea mai potrivita. Mai ales ca multi liceeni nu sunt interesati decat sa faca glume idioate si sa fumeze – nu sa devina mai destepti sau mai informati.

Mie mi se parea ca in orice moment copiii vor zice ca s-au plictisit, pentru ca mi se parea ca nu vor intelege mare lucru din intratul in biserica sau din piesele de la muzeu. Mai ales ca maicuta care ne-a fost ghid nu se prea pricepea deloc sa le vorbeasca. Mi s-a parut o mare pierdere – sa ai o pozitie care-ti ofera un avantaj in fata copiilor (adica sa fii cineva cu oarece autoritate, pe care copiii ar vrea sa-l asculte), dar sa nu stii sa transformi asta in ceva util, placut. Pai daca as fi vrut sa le vorbesc copiilor despre Dumnezeu, i-as fi fascinat cu o multime de lucruri, pe care sa le inteleaga, nu doar cu povesti spuse cu repezitorul mai mult ca sa-i sperii ca daca fac ceva rau, vine un dracusor si te ia cu el. Maicuta a si zis ca nu se descurca deloc cand e vorba de copii – dar eu ma intrebam cum vine asta? E ca si cand ai avea niste informatii importante, dar le tii doar pentru tine, doar tu sa beneficiezi de ele. Exprimarea mi se pare atat de importanta, sa impartasesti si cu altii lucrurile pe care tu le stii, gandind ca macar unora le vor prinde bine.

Dar se pare ca le-a placut vizita la manastire chiar si asa – desi i-au impresionat poate alte lucruri decat cele “normale”. De exemplu o pictura de pe fata bisericii, legenda oitei cu trei coarne, desenata pe lateral, chiar si cimitirul din spate sau pinul de 300 de ani in care se suia Tudor Vladimirescu sa se uite daca vin dusmanii. Si florile, desigur.

Apoi a urmat padurea. Cand am plecat de la autocar sa intram in padure, ne-am uitat intai cu totii pe busola, sa vedem in ce directie mergem. Au stiut ca la intoarcere trebuie sa mergem in directia opusa. Daca acum plecam spre vest, la intoarcere urma sa mergem spre est ca sa ajungem la autocar. “Daca nu avea domnul Ioan busola, ne rataceam pe-aici prin padure!” :)) (eram si eu pe-acolo in poza de jos)

Padurea era plina de flori si era greu sa nu calci pe ele sau sa nu culegi un buchetel, sa-l oferi domnisoarei invatatoare sau mamei acasa. A fost o ocazie buna sa constate si singuri ca intr-adevar florile culese se ofilesc foarte repede.

Mie mi-a placut mult faptul ca pe rand aproape toti copiii au venit la mine super entuziasmati sa-mi arate ca au descoperit pe un copac… un marcaj cu vopsea! Le-am explicat ca, fiind orizontal, nu este un marcaj turistic, dar mi s-a parut foarte tare ca le-au observat si le-au asociat cu marcajele pe care le desenasem pe tabla – cele care te ajuta sa nu te ratacesti prin padure.

Au/am jucat ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi si alte jocuri.

Nu era pe lista “gramada cere varf”, dar daca ii lasi sa te alerge si apoi sa te prinda… nu ii mai poti da jos de pe tine.

In autocar au cantat si ei Padure Nebuna, dar le-am cantat si eu la microfon alte cantece pe care mi le mai aminteam, din astea mai de munte si de natura. Cand am ajuns inapoi la scoala, coborand din autocar unul din copii a exclamat: “a fost cea mai frumoasa zi din viata mea!”

Cred ca mai multe zile ar trebui sa fie astfel si de asta ar trebui sa se ocupe in primul rand parintii.

Joi, 5 aprilie, am avut programata o iesire pe dealurile din Breaza, impreuna cu clasa nepotelului meu Sergiu. El este clasa 1, dar cu  noi a venit si o clasa a 4-a – care m-a mirat prin cat de cuminti si ascultatori erau copiii.

La Sergiu in clasa era un baietel care tot timpul ii deranja pe ceilalti colegi cumva. La un moment dat se prefacea in continuu ca o pupa pe o colega – si aceasta ii tot zicea sa o lase in pace. I-am zis si eu ca ele (fetele din clasa) trebuie sa-l puna la punct daca vor sa le lase in pace iar ea a zis ca “facem si noi ce putem”. Dupa putin timp insa chiar a luat atitudine si l-a prins pe baiatul cu pricina si l-a daramat – cu multa autoritate. De atunci a lasat-o in pace :)) Violenta nu e buna, dar asta nu inseamna sa accepti toate prostiile care ti se  intampla. Poti fi autoritar si fara violenta.

Nu am ajuns pana in varful dealului, asa cum unii si-ar fi dorit (iar unii nu mai puteau), dar poiana in care ne-am oprit era tare frumoasa. Le-am facut si lor o prezentare de circa o ora, cu teme montane. Am vorbit despre echipament, cateva reguli, detalii dragute etc. Le-am montat si lor cortul si au intrat pe rand cate doi, unii chiar de doua ori – pentru ca le-a placut mult.

Totusi, diferenta fata de copiii din Bucuresti se simtea. Fiind mult mai aproape de munte si de natura, copiii de aici stiau mai multe despre cort, sac de dormit sau reguli in ceea ce priveste animalele salbatice. Au recunoscut pana si primusul – desi nu stiau cum se cheama – in timp ce la clasa a 2-a din Bucuresti toata lumea avea impresia ca butelia este o conserva cu mancare.

Amnarul pentru aprins focul nu l-a recunoscut insa decat nepotelul meu, caruia i-l aratasem cu alta ocazie. Au urmat jocuri pe iarba apoi drumul inapoi spre oras – avand grija sa nu lasam niciun gunoi in urma. Am adaugat pe youtube si un filmulet – unit din mai multe fragmente mai mici, filmate de doamna învățătoare:

Aici multi dintre ei mai fusesera pe deal, un baiat din clasa a 4-a mi-a zis ca a urcat si pe Negoiu, pentru ca tatal lui merge pe munte si se pricepe… Un mare avantaj pentru acest copil.

Copiilor de aici le e mult mai la indemana sa faca iesiri in natura si pot invata mai usor ce inseamna asta… dar… acest lucru poate insemna si ca sunt mai greu de cucerit cu asta. Asa ca mie tot in Bucuresti mi s-a parut mai util sa tin prezentarea – pentru ca impactul de a vedea o vacuta (de exemplu) e mai mare pentru copiii care nu au vazut niciodata una. Dar nu le-am dus o vacuta la scoala. Sper sa nu ajunga si ei precum multi copii din occident, care cred ca laptele vine de la un robinet special.

Asta a fost “scoala altfel” pentru mine. Copiii Irinei dar si altii au avut cu siguranta multe alte activitati interesante si dragute, care sa contribuie la dezvoltarea lor. Au existat insa cu siguranta si multe cazuri in care profesorii nu si-au dat deloc silinta sa schimbe ceva pentru clasele lor – si nimic nu a fost diferit in aceasta saptamana pentru acei copii. Mi se pare trist si in acelasi timp de neacceptat. Daca parintii ar fi constienti de ceea ce se intampla, de binele pe care astfel de activitati il pot face pentru copiii lor, atunci ar putea sa schimbe ceva. Dar uneori nici pe parinti nu-i intereseaza ce fac copiii lor – sau poate le e frica de  profesori. Nu  mai sunteti copii! Acum puteti schimba ceva!

In viitor cred ca se pot aduce imbunatatiri acestui proiect, astfel incat sa se desfasoare in conditii mai bune si sa fie chiar si mai util pentru copii. Se incepe cu vointa… cu oameni cu initiativa, oameni care se implica in dezvoltarea copiilor cu adevarat. O schimbare in bine nu va veni niciodata de la un om caruia nu-i pasa decat de el insusi – si care, nemaifiind copil, nu poate intelege de ce trebuie sa ne implicam cat mai mult in dezvoltarea copiilor. Asta nu e doar datoria catorva profesori, e in primul rand datoria parintilor – dar si a noastra, a celor ce suntem constienti de faptul ca ne-ar fi foarte usor sa contribuim cumva la ceva bun.

Ioan Stoenică, 6 aprilie 2012.

S-ar putea sa-ti placa si acest jurnal, al unei excursii prin tara impreuna cu 2 nepotei:

https://ioanstoenica.wordpress.com/2013/01/10/atentie-copii-la-cort/

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Scoala Altfel – cu Ioan

  1. anda zice:

    Din pacate multi parinti se lasa prinsi in vartejul vietii cotidiene si nu mai gasesc timp si pentru astfel de iesiri. Plus ca e mult mai interesant sa faci un concediu „all inclusive” unde sa mananci, sa bei si sa te relaxezi, decat sa iei copiii, cortul si sa urci pe munte.
    In alta ordine de idei te felicit pentru ceea ce faci si te admir sincer.

    Apreciază

  2. seedone zice:

    Bravo!
    Sa te uiti si pe unde am fost noi si sa studiezi fetisoarele celor mici! 😉
    Apropo, „Scoala Altfel” e un program care se aplica si in invatamantul prescolar, nu doar de la clasa I in sus.

    Apreciază

  3. gabi.rusu zice:

    Copiii care au participat la atelierele voastre despre munte si fotografie au fost, pot zice, privilegiati :). Si eu am auzit de multe cazuri in care profesorii au preferat sa ramana in clase si sa ii puna pe copii sa faca felicitari sau alte activitati „indoor” in loc sa ii scoata macar la padure sau la un muzeu, pretextand ca dupa noua lege (nu o cunosc..asa am auzit si eu ), la 8 copii tb sa existe un „bodyguard” (?!!?) Putin cam exagerat, dupa parerea mea. Inainte mergeam in excursii sau in vizita la muzeu cu cate o invatatoare la fiecare clasa , in sir indian sau grupati cate 2. Intr-adevar, nu mai sunt aceleasi timpuri, nu mai e aceeasi siguranta ca inainte, dar nu cred ca cei mici sunt vinovati pentru asta. Ma cam deranjeaza si pe mine comoditatea unor parinti care prefera sa ii tina pe loc pe copii in loc sa ii implice in diverse activitati care sa le stimuleze micile talente. Din cate am citit la voi s-au implicat si parinti sau bunici. La fel se putea si in alte cazuri. Intr-adevar, nu toti parintii au timp suficient la dispozitie, dar aici revin cu intrebarea mea eterna la care nu am gasit inca raspuns, de ce faci copil daca stii ca nu ii poti darui cat mai mult timp din timpul tau si din afectiunea ta, care sunt decisive in primii ani de viata. Nu toti copiii sunt foarte siguri pe ei, unii poate nu prea stiu ce vor de la bun inceput, si ar fi de mare ajutor ca parintele in primul rand sa le observe atent personalitatea si sa ii ajute sa isi descopere si incurajeze pasiunile. Poate tocmai in ideea asta s-a si tinut aceasta saptmana de Scoala Altfel, care mi se pare o idee geniala. Eh, mai putini ca voi. Felicitari si la cat mai multe astfel de activitati! 🙂

    Apreciază

  4. Ioan si Irina, sunteti un exemplu. Felicitari pentru initiativa, daruire si placerea cu care faceti lucrurile astea.

    Bravo

    Apreciază

  5. Roxana zice:

    Ar fi frumos ca in fiecare scoala din Romania sa se gaseasca aceasta implicare din partea voastra mai ales a Irinei(pe care o felicit) si cred ca vor fi niste copii care vor avea multe de invatat de la fratii Stoenica(plus maria care sigur va tine prezentari pe tema medicala in curand) 🙂

    Apreciază

  6. Paul zice:

    Ce chestie, am dat peste articolul tău pe pagina wordpress cu cele mai bune articole din România :).
    Felicitări pentru implicare şi pentru activităţile desfăşurate cu copiii! Sunt sigur că au avut un impact deosebit asupra lor şi că roadele se vor vedea în timp, măcar la unii. Într-adevăr rolul cel mai important şi responsabilitatea cea mai mare este a părinţilor, însă cu oameni ca tine şi sora ta, şi cu alţii care vor o schimbare în bine a neamului nostru, şi care ştiu că această schimbare începe cu educaţia copiilor, există o speranţă.
    După cum spunea cineva, nu e nevoie şi nici nu stă în putinţa noastră să schimbăm lumea, dar dacă fiecare şi-ar face treaba în pătrăţica lui, între oamenii asupra cărora poate exercita o anumită formă de influenţă, lucrurile s-ar rezolva simplu şi frumos.

    Apreciază

  7. Meet The Sun zice:

    Bravo mai Ioan, nu te invidiez ca-s prea mandra de tine, dar tanjesc dupa un timp liber in care uite cate lucruri bune se pot face…
    Nici macar acum n-am timp sa-ti scriu mai multe, am citit in secvente azi articolul si sper ca oamenii care-l citesc sa inteleaga nu numai mesajul, ci si faptul ca astfel de lucruri il imbogatesc sufleteste si pe cel implicat, nu doar pe micii invatacei.

    Apreciază

  8. Liviu zice:

    Felicitari pentru implicare!
    Foarte tare acest program. Eh, inceputul e mai greu, pana prind si profesorii/invatatorii idei despre cum/ce sa faca in aceasta saptamana. Parca vad ca peste 2 ani ne scrii cum ai „predat” la cate 2 scoli pe zi, in fiecare din cele 5 zile ale saptamanii :))

    Apreciază

  9. Anca zice:

    La anul te invitam si la clasa a 2-a in Sibiu. Pupici si la cat mai multe implicari de genul acesta!

    Apreciază

  10. rolia2012 zice:

    Sincere felicitări Irinei şi ţie, Ionică. Aşa-i, nu se poate schimba nimic în bine de la oameni cărora nu le pasă decât de ei… ci de la cei care se implică şi dăruiesc cunoştinţe, timp şi preocupare.

    Apreciază

  11. Multumesc tuturor pentru mesaje! 😀 Ma bucur sa vad ca nu doar noua ni s-au parut utile astfel de activitati. Oricum, copiii stiu cel mai bine – e super tare sa auzi de la parinti care ce-a mai povestit pe-acasa, ce-au retinut mai mult si ce i-a impresionat. Un copil a vazut-o pe Irina facand o poza si i-a zis „doamna, sa apasati intai butonul pana la jumatate!” :))

    Imi doresc si eu ca in viitor sa reusesc sa ma implic si mai mult in astfel de activitati.

    Apreciază

  12. justSorel zice:

    Foarte frumos! Felicitari! 🙂

    Apreciază

  13. criscar50 zice:

    Am vazut copii fericiti!

    Apreciază

  14. Ce pacat ca nu esti sibian! 🙂

    Apreciază

  15. ilinca zice:

    Mi s-a parut prea de tot sa trec asta pe lista articolelor tale care m-au facut sa bocesc… deci m-am abtinut 😀 Dar… frumos, emotionant (bine, eu nu pot privi f obiectiv astea ce tin de copii, deci nu rade). Dar serios ca, in locul tau, n-as sta in saptamanile alea (is 2 pe an, una toamna si una primavara) decat in scoli. Si in gradinite :D. Daca fiecare parinte da un 5 lei pt activitatea asta (si dau, la noi in mod frecvent se cer 5-10 lei pt activitati diverse), 5 lei x 20-35 copii x 2-4 h/zi….. = o gramadaaaaa de copii fericiti 🙂 (vezi, asa stau eu la capitolul calcule contabile :)) ). Primul „contract” ti-l aranjez io, just say yes :))

    Apreciază

  16. Magda zice:

    Am citit cu multa placere articolul dvs. si as vrea sa va invit sa le vorbiti copiilor de la Scoala 98 din Bucuresti (clasa a 2-a) despre munte, sau despre fotografie, sau despre amandoua in saptamana Scoala Altfel din acest an scolar (18-22 aprilie 2016). Va multumesc anticipat.

    Apreciază

    • Ma bucur ca v-a placut ora de educatie montana pe care am tinut-o cu ocazia saptamanii Altfel! 🙂 Eu mi-as dori sa mai organizez astfel de prezentari, dar nu mai locuiesc in Bucuresti si timpul meu e limitat – asa ca ar fi vorba de o cheltuiala in plus pentru mine intr-o perioada deloc roz. Asa ca singura varianta este sa discutam posibilitatea unei prezentari contra-cost, in baza unui contract despre care putem discuta mai multe in privat ( ioan.romania@hotmail.com )

      Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s