Atenție, copii la cort!

Acum vreo doi ani am botezat un nepoțel, pe Antonio. Când a fost vorba să-i “tăiem moțul”, lumea a început să facă glume: “ei, nașule, ce-i pui pe tavă?” Cum nu mă pasionează tradiții de genul ăsta, nu m-am obosit prea mult să mă gândesc la asta. Am scos busola de pe geanta aparatului foto și am pus-o pe tavă. Dragul de bebe mic, a ales probabil singurul lucru pe care nu-l văzuse niciodată: busola mea. Am râs atunci și i-am zis: “bravo Antonio, abia aștept să treacă vreo 15 ani să te iau pe munte cu mine”.

Antonio are acum 3 ani, iar fratele lui, Emilian, are aproape 5. Ei locuiesc în Italia, împreună cu părinții (verișoara mea, Mihaela și soțul ei, Petrică). Vara asta însă au venit în vacanță în România. Auzisera și văzuseră în pozele mele (și nu numai) că România nu se rezumă la valea Prahovei (zonă din care sunt și ei), așa că a început să apară în ei o dorință de a vedea mai mult. Un fel de “hai să vedem și noi ce tot zic ăștia aici că avem o țară frumoasă”. Mie mi se pare că toți românii ar trebui mai întâi să-și dorească să-și cunoască țara și abia apoi să vadă ce-i prin alte părți – dar nu-i așa greu de înțeles de ce mulți aleg să plece. Fiecare încearcă așa cum poate să îi fie mai bine.

Așa că am pus la cale o excursie de 3 zile, cu mașina, prin câteva zone spectaculoase sau interesante ale țării noastre. Am mers în primul rând pentru copii, pentru că știam ce importante pot fi aceste experiențe pentru ei – când totul e nou, când totul e interesant, când totul te poate fascina și poate contribui la dezvoltarea ta.

Când eram mici, am văzut foarte mult din țara noastră mergând… cu autostopul. Unde s-au mai văzut părinți care să plece la drum cu 3 copii mici… cu autostopul? Bine, mergeam cu trenul până undeva mai departe, apoi cu autostopul între obiectivele pe care le vizitam – în special mânăstiri și biserici celebre. Dormeam pe la săteni sau la mânăstiri, excursii cu buget redus dar din care încă am o mulțime de amintiri. Excursii care și-au pus cu siguranță o amprentă asupra dezvoltării noastre (a mea și a fraților și surorilor mele).

Ideea acestui text nu este aceea de a prezenta un traseu deosebit – nici măcar obiective deosebite. E mai mult un portret de familie, un îndemn către părinți, de a le oferi copiilor lor o astfel de șansă. O șansă de a nu fi limitați la locurile pe care le văd zilnic, la parcul din spatele blocului sau la activitățile de care poate deja s-au plictisit. O excursie poate fi o lecție de viață, atunci când ea ne ajută cumva să creștem. Iar asta se întâmplă mult mai ușor când e vorba de copii – pentru că ei oricum asimilează informații ca un burete. Poate n-ar strica să strecurăm în acele informații și lucruri precum bunătate, frumusețe, dragoste, respect – ca să mai balansăm puțin inundația pe care televizorul sau colțul blocului o trimit spre copii. Copii ai căror părinți sunt prea ocupați cu lucruri “mai importante” ca să înțeleagă că educația lor nu e în primul rând obligația școlilor.

Am început excursia de la Breaza, pe 15 august, cu gând să plecăm spre Bran – Rucăr și mai departe. Am început însă cu un mic accident: copiii mici își bagă degetele în tot felul de “prize” în care n-ar trebui, așa că Antonio și-a prins un degețel în ușa de la mașină. Un pic de sânge, un pic mai multe urlete, o plăcere să pleci la drum. Din fericire au funcționat cartonașele colorate pe care erau desenate vietăți acvatice. Strânsesem eu de la Mega Image și le-am dat copiilor, că știam că le plac peștii. Așa că pe drum la început i-am distras atenția lui Antonio de la durere cu ideea de a-l găsi pe Nemo între cărțile colorate. L-a găsit – și nu doar pe el!

La Predeal am făcut stânga spre Bran, dar la Bran nu am mai oprit – că mai fuseseră și ei. Ne-am oprit puțin pe serpentinele dinspre Rucăr, de unde peisajul e tare frumos, cu valea sub tine și munții în jur.

excursie copii - culoarul rucar- branPentru o pauză de masă ne-am oprit în Rucăr, unde am găsit un parc verde cu băncuțe, de care am profitat în mai multe feluri: și să stăm să mâncăm, dar și să alerge puțin copiii pe iarbă. Pe deasupra parcului, prin pădure, era chiar și o potecuță – asemănătoare cu o potecă de munte, pe marginea unei mini prăpăstii. Am urcat pe-acolo cu ei și erau foarte mândri de primul lor “traseu” pe munte – mai ales că destul de jos față de ei se vedeau părinții rămași la băncuțe.

copii in parc rucarAm continuat apoi drumul prin Câmpulung spre Curtea de Argeș. Multe localități din această zonă aveau denumiri identice sau asemănatoare cu localități din zona Slănicului, ceea ce ne-a surprins. Pentru Mihaela și Petrică a fost interesant să descopere alte orașe, chiar și din mers – având în vedere că în afară de Ploiești, București și Brașov, nu văzusera mare lucru din țara asta.

În Curtea de Argeș ne-am oprit la mânăstirea celebră, arătându-le copiilor vitraliile frumos colorate sau locul unde Manole a zidit-o pe Ana.

manastirea curtea de argesÎn apropiere erau și multe tarabe cu jucării sau dulciuri, aglomerație mare. Copiii s-au ales cu câte un măr glazurat cu zahăr ars sau alte bunătăți – dar l-am făcut pe Antonio să plângă când i-am furat fără să-i cer voie puțin din mărul pe băț… Ocazie bună să-mi spună că „sei bruto!” (ești urât).

Următoarea oprire… barajul Vidraru! Ceva nou și pentru părinți și pentru copii. Până și părinților li se cam înmuiau picioarele privind în jos…

pe barajul vidraruAm urcat și pe scările ce duc la o terasă bună de privit depărtările. Emilică a cam înțeles că o cădere poate fi periculoasă, așa că nu prea-i plăcea pe margine – dar Antonio nu avea nicio treabă!

barajul vidraruȘi lacul se vede frumos, mai ales că în spate pot să le arăt vârfurile înalte ale Făgărașului. Cu mențiunea că vom urca și noi destul de aproape de ele, pe Transfăgărășan.

lacul vidraru si munti in spatePartea prin pădure e mai puțin interesantă, dar destul de repede șoseaua începe să urce și în jur se arată crestele impunătoare ale masivului. Prăpăstiile, văiile, crestele, totul e nou pentru ei – așa că impactul e puternic.

Ne oprim la cascada Capra, unde găsim câteva tarabe cu brânză, carne și alte bunătăți locale. Luam și noi câte ceva și plecăm grăbiți de venirea serii, ca să găsim un loc pentru cort. Urcând serpentinele ochiesc câte un loc plat, dar mai sus ar fi mai interesant. Până la urmă găsim ceva, înainte de a ajunge la refugiul Salvamont și la tunel. Așa că tragem mașina pe o poieniță și ne grăbim să punem cortul, ca să ne apere de vântul rece.

vine noaptea pe transfagarasanAvând în vedere că n-au prea mers în excursii cu dormit la cort, echipamentul necesar pentru astfel de campare cam lipsește. Eu am adus doi saci de dormit și cred că și două izoprene, dar ei aveau doar pături – bune și ele! Nu mi-am dat seama că vom dormi atât de sus, că altfel mai luam vreo 2 saci și câteva izoprene.

copii in cortI-am băgat pe copii în sacul meu de 3 sezoane, în care stăteau totuși cam înghesuiți. Eu am dormit în sacul meu de vară, iar Mihaela și Petrică s-au învelit cu mai multe pături.

excursie cu copiii la cortSentimentul de aventură a fost interesant pentru toată  lumea. Copiii dormeau pentru prima dată  în cort – și nu oriunde, ci undeva aproape de 2000 de metri altitudine, pe Transfăgărășan! Pentru părinți a fost un pic înfricoșător să se simtă atât de departe de ceva familiar. Stâncile abrupte din jur,  luminate de lună, creau o atmosferă de cetate străveche, izolată pe un tărâm periculos, plin de animale sălbatice. Au și menționat că dacă nu eram eu cu ei, n-ar fi dormit niciodată în acel loc. Din când în când mă mai întrebau dacă sigur nu vine ursul…

Era într-adevar incredibil, un pic înspăimântător dacă n-ai mai dormit astfel. Chiar și eu am retrăit datorită lor, puțin din emoțiile primelor nopți la cort. Doar emoții pozitive de data asta, desigur!

Peste noapte, Petrică a cam suferit de frig, pentru că el dormea la margine – și acolo era mai răcoare. Copiilor le-a fost bine în sacul de dormit, dar Antonio s-a trezit de mai multe ori peste noapte, începând să plângă – probabil din cauza poziției cam incomode, sau de sete. Deși sacul era mare, au stat parcă un pic înghesuiți, așa că Antonio tot timpul avea tendința să iasă din sac. Îl linișteam dându-i apă, apoi adormea repede la loc. Uneori însă îl trezea și pe Emilian, care era nervos că l-a trezit și-l tot împingea…

Ca de obicei însă, când dormi în cort, dimineața are puteri magice!

bebe in cortToată lumea s-a trezit binedispusă, așa că un mic filmuleț cu trezirea a fost o idee inspirată. Vedeți filmulețul pe youtube, în care Emilică ne povestește mai bine ce și cum, despre unde ne aflăm, cum i s-a parut și… cu ce a fost el învelit peste noapte!

După filmulețul ăsta am rămas cu o vorbă de duh: „e fru-mos!”

Până să strângem cortul a mai durat, cât am mâncat sau am alergat un pic pe iarbă pe-acolo. Deși eram aproape de șosea și uneori mai trecea câte-o mașină, asta nu a stricat prea tare senzația de a te afla de fapt pe munte, departe de orașe, într-un loc spectaculos.

cort in transfagarasanÎntre timp mai dădea târcoale la cort și Lupul cel Rău, așa că băieții se piteau repede în cort, unde erau protejați de mama cea bună. Hauuuu…. simt miros de cărniță tânărăăăăă, hauuuuuu…

copii in cortDupă ce am strâns tot am trecut cu mașina prin tunelul cel lung din vârful muntelui și am ajuns la Bâlea. Am oprit puțin și acolo – peisajul spre vale este impresionant. Am mers și pe malul lacului Bâlea, unde Emilian s-a împiedicat puțin și a făcut doi pași prin apă, fără să cadă însă!

la lacul balea

copii la baleaAm continuat excursia coborând de pe Transfăgărășan în partea cealaltă, spre Sibiu. La poalele munților am găsit un loc pe malul râului, unde ne-am oprit să mâncăm. În spate se văd crestele de unde tocmai coborâsem…

la poalele fagarasuluiSpectaculoasă tare această șosea, pentru că traversează niște munți incredibili!

Pe malul râului, unde am dat iarași de căldură, ne-am apucat să strângem câteva lemne să facem un foculeț. Carnea afumată e bună, dar parcă e și mai bună când o prăjești nițel la foc…

langa focPână la Sibiu cred că au mai dormit nițel copiii – care de altfel erau destul de cuminți în mașină. Pauzele dese nu strică, au nevoie să mai alerge din când în când.

În Sibiu merităm o înghețată care să ni se topească pe mânuțe…

inghetata pentru copiiCe credeți că voiau copiii să facă în Piața Mare din Sibiu? Nu, nu să viziteze muzeul Bruckental, cine a zis asta? Voiau să se joace cu jeturile de apă care ieșeau din paviment! Le-am promis că facem și asta, dar mai întâi am urcat în turn – ca să vedem orașul de sus și să salvăm vreo prințesă.

scari in turnNu prea aveau chef să stea în fiecare cameră să vadă ce e pe pereti (cine are?), plăcut era să urce cât mai repede sus. Ne-am uitat puțin pe ferestre în toate părțile, un pic la mecanismul ceasului și cu greu am stat și la o poză de familie…

in turn in piata mare, sibiuMai interesante au fost însă scările în spirală, unde trebuie mers cu grijă ca să nu cazi. Mai ales pentru Emilian, care are un ochi un pic defect, nu cred că a fost prea ușor să coboare pe-acolo. Dar le-a plăcut!

scari in turn in piata mare - sibiuCe, credeați că au uitat de jucatul cu apă? Nici vorbă! Țin minte că și eu când eram mic și mergeam în astfel de excursii, îmi doream cel mai mult să oprim lângă un râu, sau orice apă. Jucatul cu apa era preferatul nostru, vizita la mânăstiri era cred prețul pe care trebuia să-l plătim ca să avem asta.

joaca prin apaPână la urmă, ce rău fac jucându-se, udându-se sau murdărindu-se? Murdăria e bună! S-au descălțat și au început să alerge printre jeturile de apă, așteptând nerăbdători ca acestea să pornească iar după ce se opreau.

printre stropi - joaca de copilAntonio era un pic mai timid în a se băga direct prin jetul de apă, dar Emilian, după ce le-a evitat destul, până la urmă și-a dat seama că e mai distractiv să treacă direct prin ele… (îmi place la imaginea de mai jos și faptul că fundalul conține alte 2 elemente care să umple cadrul).

copii la joaca - in apa, sibiuImaginile de la scăldat sunt făcute cu obiectivul Nikon 55-200mm – un obiectiv un pic mai tele e potrivit pentru că poți păstra o oarecare distanță față de personaje, astfel încât să nu le deranjezi cu făcutul pozelor.

copil alearga prin stropiDupă destulă udătură a urmat o nouă activitate: prinde porumbelul! Era plin de porumbei în jur, iar Emilică era destul de hotărât să prindă unul. Atât de mult își dorea, încât îl certa pe Antonio când îi speria și-i făcea să zboare…

la vanatoare de porumbei - in sibiuNu e deloc ușor să prinzi un porumbel. Cred că toți copiii încearcă să facă asta în astfel de locuri. Ei bine… cu perseverență și mult noroc, Emilian a reușit să prindă un pui de porumbel care avea probleme cu zborul…

prinde porumbelulO ocazie bună să învețe cât de fragile pot fi animalele și cum trebuie avut grijă de ele, fără să le strângă prea tare în brațe sau fără să le țină prizoniere prea mult timp. Cu siguranță acestui pui de porumbel îi era dor de mămica lui, așa că, deși îi era greu să renunțe la el, până la urmă i-a dat drumul. Dar porumbelul n-a zburat, așa că au profitat să se mai bucure puțin de prezența lui.

A fost cred lucrul de care Emilian s-a atașat cel mai mult în excursia asta. Cu greu l-a lasat și pe Antonio să-l țină în mână.

Am pornit apoi spre Sebeș, unde am făcut stânga pentru a merge spre Obârșia Lotrului – de unde se urcă pe Transalpina. În zonă am văzut că se lucra la autostrada Sibiu – Timișoara (cred), erau zone în care șoseaua avea să fie urcată pe piloni înalți – arăta foarte spectaculos. Petre le spune copiilor cu un ton tragi-comic: uite tati, când o să fiti voi mari, o să veniți în România pe autostradă! Să nu mai faceți 24 de ore pe drum…

Fiind o porțiune mai lungă de drum, a trebuit să mai oprim din când în când. Un loc bun pentru asta a fost un mic lac de acumulare de pe marginea drumului. Aici am învățat să aruncăm pietre în apă – lucru la care Antonio era mai priceput decât fratele mai mare…

arunca pietre in apaDeși Mihaela mă tot bătea la cap să le fac milioane de poze, nu tot timpul consideram că este cazul. Prea multe poze la fel devin foarte plictisitoare și nu se va uita nimeni la ele niciodată oricum. Mai bine mai puține dar mai relevante. Uneori însă lumina era bună, sau momentul era interesant, așa că sunt mândru că deși nu am făcut milioane de poze, le-am făcut destule care să îmi placă și mie (se înțelege că ei îi plăceau toate).

copiii langa apaScopul nostru era să-i mai alergăm un pic prin iarbă, să mai obosească, pentru a le fi mai ușor să adoarmă în mașină – ca să avem și noi un drum liniștit. Dar e greu să le epuizezi energia…

copiii alearga Cine ajunge primul la mama?

copii cu mamaDe-aici până la Obârșia Lotrului drumul a părut tare lung… Am trecut prin sate drăguțe, dar apoi casele au dispărut și zeci de kilometri am mers doar printre culmi împădurite. Șoseaua traversează printre munții Șureanu (pe dreapta) și Lotrului (pe stanga). N-ar fi fost prea rău dacă am fi putut merge cu viteză normală. Dar, din cauză că încă se lucra la drum, am mers destul de încet. Am mai găsit însă câte-un izvor de unde să alimentăm cu apă, pentru că dacă intri pe această vale nepregatit, va dura ceva până să ajungi la un magazin. O familie oprită la același izvor mă întreabă puțin îngrijorată dacă sunt sigur că apa este potabilă…

În Obârșia Lotrului era super aglomerație de… vânzători de ciuperci! Parcă apăruseră ca… ciupercile după ploaie! Petre se minuna de câte tarabe cu ciuperci erau și cum oamenii dormeau la cort ca să-și vândă marfa. Am trecut însă repede mai departe și am început să urcăm pe Transalpina, cea mai înaltă șosea asfaltată din țară, care traversează munții Parâng. Nici eu nu fusesem pe ea.

Din cauza drumului lung, copiii s-au mai plictisit și-au început să facă gălăgie. Antonio, sătul de branză și carne luate de pe la localnici, începe să plângă că el vrea paste. Mihaela îi spune că aici nu avem paste, astea sunt acasă, în Italia… Așa că Antonio începe să plangă că vrea acasă… pentru că vrea paste cu ton! (are gusturi bune!)

Îmi amintesc că am la mine primusul și chiar o conservă de ton și o punguță de orez, așa că-l întreb dacă nu-i place și orez cu ton. Imediat se liniștește și zice că da, vrea orez cu ton… Numai puțin, să ajungem undeva să punem cortul!

Ajunși în primul punct cel mai înalt, unde sunt și câteva tarabe cu diverse suveniruri sau specialități culinare, coborâm pentru câteva poze. Vântul puternic face însă temperatura să fie foarte scăzută, așa că Antonio se plânge de frig, iar Emilică parcă voia și el mai repede să punem cortul undeva.

masina pe transalpinaLumina apusului era tare frumoasă, dar n-am rezistat să stăm prea mult în vânt. Am întors și ne-am oprit mai întâi la un drum secundar, unde am inspectat un pic locul să vedem dacă e ferit de vânt ca să punem cortul. Era totuși prea sus, așa că tot friguț era. Petre nu mai voia încă o noapte așa rece, deci am coborât până la limita pădurii – unde mai erau și alte mașini oprite. Noi n-am oprit însă chiar lângă ele, ci am preferat o poieniță mai retrasă, ca să nu stăm în gălăgia sau fumul altora.

dans pe poienita cu oiO turmă de oi a trecut pe lângă noi, așa că atmosfera s-a înveselit repede, copiii fiind atrași de orice lucru nou pe care-l vedeau. Mai ales dacă era ceva care… mișca!

Nu, brânza și laptele nu sunt produse în magazine! În Italia dar și în alte țări și din ce în ce mai mult și la noi, copiii nu mai au contact cu natura și cu animalele domestice, așa că au impresia că ouăle vin de la magazin iar laptele curge de la vreun robinet special. Ce ne-am fi făcut noi dacă nu aveam animale domestice la țară când eram copii? Și chiar dacă nu ai rude la țară, părinte fiind, poți sa găsești încă destule zone în care copiii să vadă și chiar să hrănească animăluțe sau să se joace cu ele.

După ce soarele a apus, am montat cortul – Emilian implicându-se în mod direct în această activitate. Mi se pare important ca ei să se implice, să le ceri să te ajute, să aducă o piatră, să țină de un băț de la cort – orice, dar să simtă că iau și ei parte la ce se întâmplă. În plus, în felul ăsta învață mai bine că lucrurile nu se întâmplă bătând din palme și nu vin pe tavă, făcute de părinți.

emi monteaza cortulDacă Emilian a ajutat la montatul cortului, Antonio a stat lângă mine nerăbdător să fie gata orezul cu ton făcut la primus. Până fierbe însă apa durează puțin, așa că-i mai gasesc lui Antonio diverse ocupații, ca să treacă timpul mai repede. Mă întreba din minut în minut dacă e gata și cât mai durează. L-am rugat să-mi aducă un băț, să pot să scot punguța din apă ca să verific dacă a fiert orezul, apoi o piatră pentru nu mai știu ce… E foarte ușor să le distragi atenția, iar asta funcționează mult mai bine decât “ai răbdare!”

Până la urmă orezul a fost gata! Am amestecat cu ton și l-am întrebat dacă vrea să pun și boabe de porumb, cum îmi place mie. Dar a zis că nu vrea. L-a mâncat însă pe tot, ajutat și de ceilalți puțin, că deh – am făcut o porție bună pentru mine, nu pentru un copil de 3 ani.

Am făcut apoi și-un foculeț și între timp lângă noi a mai parcat o mașină. Mi s-a părut drăguț că familia respectivă ne-a întrebat dacă nu cumva ne deranjează să monteze și ei cortul în apropiere. Sigur că nu, “dacă nu dați muzica tare, nu-i nicio problemă”. Erau și ei ca și noi, în căutare de un loc mai liniștit – așa că n-am avut probleme.

foc langa cortNu mai știu dacă am avut trepiedul cu mine, nu cred. Dar am improvizat ceva să fac și vreo 2 poze de noapte, cât să se vadă cortul frumos luminat. Apoi am intrat la culcare, după o zi plină de locuri noi văzute și lucruri noi făcute.

noaptea la cortParcă peste noapte a fost mai liniște, Antonio nu s-a mai trezit de așa multe ori și nici la fel de frig n-a fost. Deh, eram nițel mai jos, probabil pe la 1600 metri altitudine. Un lucru pe care Emilian și-l dorea dar pe care n-am mai reușit să-l facem, a fost să-l scoatem noaptea din cort să vadă miile de stele de pe cer… și poate… o stea căzătoare. Era perioada bună pentru stele căzătoare, dar până și nouă ne era greu să ne trezim la miezul nopții să mai stăm cu ochii la stele. Era însă un spectacol minunat, cerul era atat de frumos… Asta și pentru că, fiind undeva între munți, luminile orașelor nu perturbau deloc luminile stelelor…

Dimineața ne trezește un pleoscăit ciudat… Ne gândim că a venit un câine să dea târcoale și a găsit ceva de mâncare. Ies afară să alung câinele și ce să vezi? Un câine… cât un măgar! Câțiva măgăruși au invadat poiana, iar unul din ei începuse să roadă la pepenele lăsat de noi lângă mașină!

magari langa cortAm îmbrăcat repede copiii, dornici să pună mâna pe noi animale în această excursie, și-am ieșit afară. La început temători, apoi foarte veseli pentru surpriza din această dimineață. Pentru cine mai avea ochi de peisaj, pe fundal se vedeau crestele munților Parang, în care ne aflam.

cu magarusiiO discuție interesantă cu siguranță…

magar si copil - o discutie interesantaEvident că în cele din urmă am suit copiii pe un măgăruș cuminte și i-am plimbat puțin, atrăgând măgarul cu o felie de pepene. Altfel nu s-ar fi mișcat. Le-a plăcut super mult! Pozele însă nu mi-au ieșit prea bine, că într-o mână aveam un pepene cu care atrăgeam măgărușul…

copii pe magarusCioban era… o femeie, care în cele din urmă și-a făcut apariția și a plecat mai departe cu turma de oi, luând și măgărușii cu ea. Noi am strâns și am urcat cu mașina iar în creastă, unde am hotărât să facem și o plimbare pe jos.

peisaj in parang - de pe transalpinaEi își doreau și o mini excursie “pe munte”, să urce puțin pe jos, dar pe Transfăgărășan nu am putut face asta, pentru că zona era prea abruptă și stâncoasă. Aici însă… să tot mergi pe poiana de pe creastă!

langa transalpinaPeisajele de pe Transalpina sunt frumoase, dar nu spectaculoase ca cele de pe Transfăgărășan. Făgărașul, prin comparație, pare un munte mult mai puțin primitor decât Parângul. Asta văzut așa, doar de la șosea. În depărtare am putut vedea creste din munții Buila și din Făgăraș…

peisaj in parang - langa transalpinaÎn spate, creasta se continuă spre vârful Parângul Mare și zona înaltă a masivului…

in parang - pe creastaDeși Mihaela era obsedată să aibă milioane de poze, copiii nu trebuie forțați să stea la prea multe poze. Oricum mai interesante sunt cele surprinse spontan, mai ales în astfel de circumstanțe. Așa că nu strică să mai alerge și ei liberi pe poiană.

Ce mi-a plăcut la Mihaela și Petrică a fost faptul că se vedea că în copilărie, au umblat pe dealuri, s-au cățărat în copaci, au făcut o mulțime de lucruri în natură – fără să fie mereu atent supravegheați să nu facă vreo prostie. Așa că acum NU erau disperați că “aoleu, dacă se împiedică bietul copil, dacă se lovește de o piatră, dacă se zgârie, dacă îl mușcă o viperă sau îl mănâncă un urs?? Uite câte zeci de urși sunt în jur!!” Lăsati copiii să se joace, nu mai fiți speriați de bombe! Ce nu-mi plac părinții care uită complet cum e să fii copil, care-și transmit fricile iraționale copiilor lor…

copil si caine de stanaDeși nu prea erau stânci sau copaci după care să te ascunzi, când ești mic găsești tot felul de ascunzători drăguțe. Așa că… hai să ne pitim de tati!

pititi in iarbaUnde s-or fi dus??

ascunsi in iarbaȘi a doua oară, o poza care-mi place super mult…

copii in iarbaLa un moment dat, pe drumul de întoarcere spre mașină, Antonio ne spune că a obosit și că vrea în brațe. Mihaela îl ia în spate frumos și pleacă mai departe. Emilian, văzând acestea, vrea și el să fie dus în spate. Mihaela îi spune că nu-l poate lua și pe el, că e prea greu și că Antonio e micuț și nu poate așa mult să meargă pe jos. Emi începe și bocește pe iarbă cu gând că poate așa i se va face moftul…

copil in carcaEu cred ca prea ușor de multe ori copiii obțin ce-și doresc. E de ajuns să plângă și părinții le fac toate poftele. Ei bine, trebuie să învețe să fie și rezonabili – nu totul vine pe tavă, cum și când vor ei. Așa că îi spun Mihaelei să nu meargă după el, ci să-i spună să vina singur, că e mare și nu trebuie luat în cârcă. Așa că ne oprim și-l așteptăm, după ce ne-am îndepărtat destul de mult de el. Mi-a plăcut de Antonio, care, văzându-l pe Emi că plânge, ne-a zis să mergem la el. I-am spus că nu mergem, că trebuie să vină singur aici dacă vrea să vină și Antonio a zis foarte afectat: “ma piange!!” (dar plânge!!)

copilul suparatSigur, puteam să-l iau eu în spate, dar ce ar fi învățat în cazul ăsta? Că nu trebuie decât să plângă și va obține tot ce-și dorește! Reunirea e emoționantă…

reunire emotionantaLăsăm în cele din urmă crestele Parângului și plecăm mai departe, spre Rânca și chiar mai încolo…

creste in parang - spre parangul mareCoborâți de pe munte, pornim pe drumul național 67 spre Râmnicu Vâlcea. Un drum tare pitoresc, cu foarte multe obiective turistice de vizitat. Așa că ne oprim și noi să vedem câte ceva. De exemplu… peștera Muierilor. Eu îmi aminteam câte ceva de când eram mic, dar pentru copii, vizita într-o peșteră a fost cred ceva nou.

in pestera polovraciCa să intrăm a trebuit să stăm nițel la coadă – noroc că am luat biletele din timp! Era foarte aglomerat și se mergea doar cu ghid, la ore fixe. În interior sunt și câteva săli mai mari, dar de multe ori trebuie să mergi ghemuit…

in pestera polovraci - lume multa

podet in pestera polovraciAm văzut și un schelet de urs de peșteră și am aflat cu ocazia asta și faptul că peștera are mai multe nivele – cel care se vizitează e numai unul din ele. Ieșirea era, așa cum îmi aminteam, pe altă parte. Întorși la mașină ne-am oprit și să mâncăm ceva la o terasă, apoi am plecat mai departe pe drum.

Ne-am oprit în Horezu, unde vasele de ceramică au fost foarte atrăgătoare pentru… Mihaela. Dacă tot avea de făcut niște cadouri înapoi în Italia când se ducea, a zis să ia câte ceva de pe-aici. Cel mai mult ne-a plăcut însă una din casele din zonă… cu specific local! Mihaela voia sa ii ducă pe copii și într-un atelier, să vadă în direct cum se face un astfel de vas – dar nu am ajuns la o ora prea bună pentru asta.

casa in horezuAm oprit apoi și la mânăstirea Bistrița, un loc încărcat de istorie și cultură – unele din primele cărți au fost tipărite aici. În interior am zis să mergem să sărutăm și noi moaștele aflate acolo – ocazie cu care Emilian a conștientizat faptul că oamenii mor – și a început să plângă încetișor că el nu vrea să moară. Degeaba i-am spus că oamenii mor când sunt bătrâni, după mulți, mulți ani – el zicea că nu vrea să moară niciodată! În cazul ăsta, “trebuie să fii foarte atent cum traversezi strada și cum te joci!”

in biserica manastirii bistritaÎn curtea mânăstirii, cineva spăla un cazan mare, de metal. Noi am crezut că e vorba de un cazan de aghiasmă, dar Antonio (cred că el, dar posibil să fi fost Emi) ne spune că înăuntru e miere. Avem un mic șoc când ni se spune că într-adevar în interior fusese miere. Antonio a văzut cred o albină dând târcoale și așa și-a dat seama…

Înapoi la mașină, suntem asaltați de o mulțime de copii din zonă, care vor să ne vândă mure sau să ne ceară bani. În toată zarva aceea, un singur copil observă în mașină o carte cu desene și începe să ne roage să-i dăm lui cartea. Îi spunem mai întâi că nu e carte de colorat, e de citit, dar el insistă să i-o dăm lui, că a fost la școală și că știe să citească… Ne gândim întâi că e cartea lui Emi, cum să o dăm, dar copilul insistă că vrea cartea… Până la urmă, chiar dacă Emi s-a supărat puțin, Mihaela îi dă cartea. Plecăm lăsând acel băiat înconjurat de ceilalți copii, el citindu-le din carte și ei ascultând atenți…

Mi s-a părut o fază foarte tare, dar și o lecție importantă – despre copii, despre viață, despre sărăcie, despre speranță…

Se face târziu. Mihaela ar mai fi stat încă o noapte la cort, dar eu și Petre am fi vrut să ajungem acasă. Ajunși însă pe la poalele masivului Buila – Vânturarița, îmi amintesc de un loc pe care sigur copiii se vor bucura să-l vadă. Lor le plac foarte mult dinozaurii… așa că-i întreb dacă nu cumva vor să vadă… “niște ouă de dinozaur!”

–          Daaaa!!

Știu locul perfect unde pot fi văzute “ouă de dinozaur”…

ou de dinozaur de piatra

antonio pe o stancaTrovanții de piatră de la Costești sunt interesanți și pentru noi, ce să mai spunem de copii, care n-ar mai fi plecat de acolo! N-ar strica însă dacă în stradă, cu 50 de metri înainte, s-ar pune niște indicatoare – ca lumea să știe că acolo se află un muzeu în aer liber. Eu am nimerit locul din mers și de această dată, pentru că am recunoscut curba mare și în pantă pe care șoseaua o face.

trovantii de la costestiDe-aici am ajuns repede la Râmnicu Vâlcea, apoi la Pitești – oraș pe care nu l-am ocolit pe centură, pentru că voiau și ei să-l vadă. Era unul din orașele de care tot auziseră și pe care nu-l văzuseră niciodată. Cred că în comparație cu Slănicul sau Plopeniul, nu-i de mirare de ce toate orașele mai mari prin care am trecut li s-au părut “bune de locuit”.

Apoi am mers pe autostradă, pe care am părăsit-o spre Găești și Târgoviște. Ne-am rătăcit noi puțin pe întuneric dar am ajuns în cele din urmă înapoi la Breaza, târziu în noapte, după 3 zile pe drumurile țării, drumuri care ne-au dezvăluit totuși o mulțime de locuri frumoase.

excursie Ro aug 2012A doua zi ei s-au întors la Slănic, așa că n-am mai fost de față când i-au întrebat pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din această excursie. E un pic complicat să-i întrebi, pentru că util ar fi să le amintești întâi toate locurile în care au fost – eventual arătându-le poze, ca să facă mai ușor asocierea. Dar dacă le spui în ordine toate locurile prin care au trecut, până îl spui pe ultimul îl vor uita pe primul – așa că vor alege poate incorect.

Cert e că Emilian știa foarte bine ce i-a plăcut cel mai mult: când a prins porumbelul în Sibiu. Dar și urcatul în turn. Așa că orașul Sibiu a ieșit câștigător – și datorită jeturilor de apă din Piața Mare dar și înghețatei!

Antonio a ținut să precizeze că deși el nu a prins porumbelul, l-a ținut și el în mână. Și ne-a mai spus ceva foarte drăguț. Când l-am întrebat ce a făcut cu măgărușii, ne-a spus că… “a măgărit”! Păi nu erau cai, deci nu a călărit, erau măgari, așa că a măgărit.

Foarte utilă și întrebarea generală care le-a fost adresată de mai multe ori: “v-a plăcut în România?” sau “Mai vreți să mergem în vacanță în România?” Răspunsul se subînțelege.

Eu mă bucur că în loc să fie doar o denumire oarecare pentru care nu simt nicio legătură, de acum România va însemna ceva și pentru ei – chiar dacă s-au născut și locuiesc în Italia. În plus, până și părinții se mirau cât de mult și-a dat Emilian drumul la vorbit în limba română în aceste câteva săptămâni. Mie mi-era dor să repet cu ei un pic de italiană, dar până la urmă mai util era ca ei să învețe mai multă română. Emilian chiar stătea la unele cuvinte câteva secunde să se gândească și apoi spunea cuvântul, în varianta corectă. Antonio vorbea mai mult în italiană, dar începuse și el să înțeleagă și chiar să vorbească un pic.

Pentru Mihaela și Petre cred că a fost deasemenea o excursie foarte benefică – din mai multe puncte de vedere. Nu doar că au reușit să vadă macar un pic din această țară pe care nu o cunoșteau aproape deloc, dar au prins și gustul excursiilor cu dormit la cort. Petrică era hotărât să cumpere saci de dormit sau lanternă frontală, poate chiar și-un primus. Se deschid foarte multe posibilități când există o dorință de acest gen. Dorința, dacă e ajutată puțin și de rațiune, te împinge să faci rost de cele necesare… iar având cele necesare, se găsesc din când în când niște bani de benzină și câteva zile libere pentru a porni într-o aventură! Lucru confirmat de faptul că la scurt timp, până să plece din țară, au mai facut o excursie de genul acesta prin județul Buzău, pe la munții de sare sau alte obiective de care le spusesem. (Apropo, nu strică deloc să ai la tine un atlas rutier când pleci într-o astfel de excursie cu mașina!)

Dacă pentru copii fiecare loc a fost nou, fiecare lucru a fost interesant, pentru mine a fost foarte plăcut să particip un pic la jocul acesta al creșterii lor – un “joc” foarte serios și important. Cred că asta nu ar trebui să se întâmple “la nimereală”, ci părinții ar trebui să fie foarte implicați în ce înseamnă educația și dezvoltarea copiilor lor. Astfel de experiențe pot valora foarte mult și, deși nu e ușor să pleci la drum într-o astfel de excursie, efortul este răsplătit – atât prin bucuria de moment a copiilor (care îți aduce și ție multă bucurie), cât și prin lucrurile pe care ei le învață și le descoperă. Dar și prin apropierea față de ele – și de tine –  pe care o dezvoltă.

Din fiecare loc în care am fost, oricât de mic sau neinteresant pentru unii adulți, ei nu mai voiau să plece! De fiecare dată ar mai fi stat puțin – iar modul cel mai bun ca să-i facem să vrea să plece a fost unul cât se poate de simplu și adevărat: “haideți, că mergem într-un loc și mai interesant!”

Cred că e mai ușor atunci când părinții sunt și ei tineri și încă plini de viață, capabili încă să se joace – și nu blocați doar pe ideea de “ce le punem pe masă și cu ce-i îmbrăcăm”. De văzut filmul “La vita e bella”.

Toți părinții cred că au copiii cei mai deștepți, frumoși și speciali. Mie mi se pare că un copil e și o reflexie a părinților săi, a modului în care ei s-au ocupat de el – iar dacă să apreciezi un copil e un lucru ușor de făcut, pentru că toți sunt frumoși și deștepți, să-i apreciezi părinții pentru ceea ce ei au făcut pentru el e mult mai greu de făcut.

Pentru că nu toți părinții sunt frumoși și deștepți – și nici toți copiii nu vor ajunge să fie așa. Iar asta depinde mult și de cum suntem noi acum și de cum ne dorim și ne pregătim să fim atunci.

Ioan Stoenică, ianuarie 2013.

S-ar putea să vă placă (sau să vi se pară util) și textul acesta:

https://ioanstoenica.wordpress.com/2012/04/06/scoala-altfel-cu-ioan/

Un site cu informații utile despre purtatul copiilor, aici:

http://www.wrapsling.ro/beneficiile-purtatului-pentru-copil.html

ps: nu m-ar deranja deloc sa organizez o astfel de excursie (contra cost) si pentru alte familii…

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Atenție, copii la cort!

  1. Iei, cred că am avut ocazia să citesc prima! 😀 Abia aștept să aflu și reacțiile Mihaelei, cred că o să fie încântată și o să îi cheme pe toți la calculator, să vadă surpriza!

    Chiar foarte tare excursia voastră…… Mă bucur mult că ai mers cu ei, știu cât își doreau.
    Și sunt sigură că multe-multe elemente le vor rămâne în suflet (altele, doar și-au pus amprenta și urmează a fi uitate – precum schelele care ajută la construirea clădirilor înalte)!
    Vaai, cred că sunt un pic invidioasă pe faptul că s-au urcat pe măgăruș și l-au ”măgărit” (copyright Antonio :X Un scump și jumătate!!), eu n-am avut ocazia asta :(. Cred că a fost genial pentru ei, chiar dacă și obositor.

    Bravo! Cred că la vară aș vrea și eu (de data asta:D), dacă vreți să mai mergeți prin alte părți! 🙂

    Apreciază

  2. Corina Trascalie zice:

    Draga Ioan,
    Daca altadata am citit si nu am raspuns – din lipsa de timp, nu pentru ca nu as fi avut ce sa scriu, de data aceasta trebuie sa iti spun, macar atat: ati realizat un lucru grozav! Atat pentru voi, adultii, dar mai ales pentru copiii acestia minunati, Antonio si Emilian! Am descoperit o familie foarte frumoasa, cea a lui Petre si a Mihaelei, pe care ii cunoastem foarte putin, dar care se dovedesc a fi parinti adevarati! Iar tu, un unchi si nas de toata isprava! Bravo din toata inima!
    Ideea cu mersul impreuna cu alte familii e de luat in seama si pentru noi si copiii nostri. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne duci si pe noi pe carari de munte si prin locuri atat de frumoase!
    Cu toata dragostea si admiratia,
    Corina

    Apreciază

  3. Ana-Maria zice:

    Ioan,
    printre multitudinea de talente cu care te-a inzestrat Dumnezeu, am mai descoperit unul:
    capacitatea de a-i face pe altii (si in special copii) fericiti!
    Se pare ca cel mai mult cresc cei care ii ajuta pe altii sa creasca!
    Pentru ca o parte din ceea ce daruiesti se intoarce la tine, intr-o proportie covarsitoare.

    Apreciază

    • 🙂 Cred ca apropierea de copii e trasatura generala la noi in familie: si fratii sau surorile mele se inteleg bine cu ei – sau chiar lucreaza/au lucrat cu ei. Eu am fost vreo 2 ani voluntar la o fundatie unde lucram cu copii, sau am fost implicat in diverse proiecte cu si pentru copii. Cred ca e si meritul faptului ca am fost 5 frati, dar e important si sa stii (sa tii minte) sa vorbesti pe limba lor, sa iti placa sa fii aproape de ei. Daca tu uiti ce-nseamna sa fii copil, e mai greu sa te intelegi cu ei.

      Apreciază

  4. Mihaela zice:

    Draga Ioan , ce sa spun… nu mai am cuvinte! Sincer m-am emotionat citind si revazand totul… a fost o excursie de neuitat, atat pentru noi parintii, cat si pentru copii! ” TU ” ai facut-o speciala, daca nu am fi fost impreuna nu ar fi marcat atat de mult sufletele noaste, nu mai spun de copii, revazand totul, citindu-le, erau super entuziazmati, spuneau ca viseaza ca sunt acolo si se citea pe fetele lor cat isi doreau sa fie din nou acolo, specificand cu „IOAN, ” si sa doarma in cort. Iti multumim si sper ca la vara sa facem alta excursie, la fel de frumoasa, sa ne bucuram in familie de momente unice (pentru ca eu consider ca doar in familie se pot simti aceste momente unice, speciale, miraculoase) si cu cat familia este mai numeroasa cu atata se simte si mai mult. Eu sincer ma incarc de energie, avand aproape familia, macar o data pe an , din pacate.. Si poate la vara vor veni si fetele, chiar si Flavian caruia i-ar placea mult… Ioan esti special, ne vedem la vara!!!!!!!!!!!!! te pupam dulce, cu totii….

    Apreciază

  5. Salutare,
    Despre postul tău spun numai că este emoționant, educativ și pofticios.
    Avem o țară fabuloasă (geografie, istorie, etc), dornică să fie desoperită și apreciată.
    Tu reușești să ridici un colț de ”perdea” și îțî mulțumim.
    În încheiere, îți doresc sănătate maximă și inspirație.

    Apreciază

  6. Alex Cristian zice:

    Foarte frumos, emotionant. Am vazut oameni frumosi si fericiti, locuri cu un farmec aproape magic. Sunt „foarte de acord” cu conceptia ta despre educatie si interactiune cu copiii, tin insa sa ii felicit foarte mult pe parintii tai (urmaresc de mult posturile tale, cunosc virtual din ele o parte din familie) fiindca se citesc clar indrumarile lor catre voi, copiii. Felicitari!

    Apreciază

    • Cu siguranta au contat mult unele invataturi primite – sau mai bine zis, o anumita directie – apropiata de natura, de oameni… de Dumnezeu. Cand cresti poti filtra mai bine (teoretic) ce-i bun si ce-i rau din jurul tau, dar e important sa ai o baza de pornire care sa-ti permita sa faci asta…

      Apreciază

  7. Valeriu Gavrilovici zice:

    Ziua bună! Am revăzut prin alți ochi locuri foarte faine- astă-vară, la sfîrșitul concediului din Apuseni, am trecut Carpații pe Transalpina ca să ajungem la Pitești la socri, iar întoarcerea la Suceava am făcut-o pe Transfăgărășan, să fie mai lung și mai interesant drumul!
    Vă felicit pt. „tură” și sigur data viitoare ne calculăm și noi o noapte-două la cort. A propos, de cîte locuri e „gălbiorul” din poze, că și eu caut unul pt 4 suflete??
    Mulțumesc. Tot binele!

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc pentru vizita si mesaj!

      Cortul pe care l-am folosit era un cort ieftin, de 4 persoane (sau in cazul nostru, de 3 + 2 jumatati). Pentru excursii de genul acesta nu e nevoie de cine stie ce cort tehnic, super rezistent la furtuna sau usor de carat in spate. Il cara masina, iar la ploaie macar o noapte – doua rezista si un cort mai ieftin, cum sunt cele din Careffour. Altfel, puteti gasi destule modele de corturi pe site-urile de munte. O lista a magazinelor de specialitate gasiti aici:

      https://ioanstoenica.wordpress.com/2010/01/14/site-uri-echipament-montan/

      Apreciază

      • Valeriu Gavrilovici zice:

        Seara buna!
        Stiu prea bine link-urile cu pricina … pe ele mi-am facut ucenicia in urma cu doi ani cind am inceput sa ma echipez! Totul a inceput intr-o seara de iunie din 2011 cind am dat peste povestea cu Giumalaul si fratele calugar. De atunci am urmarit jurnalele, aici sau pe carpati.org si m-am bucurat si eu de talentul fotografic si literar care iti dubleaza pasiunea pentru munte. Inca o data iti doresc tot binele si mi-ar placea sa pot participa si eu la o tura impreuna!

        Apreciază

  8. criscar50 zice:

    Reusita deplina,de neuitat mai ales pt. copii carora,asa cred, le va marca traseul vietii!

    Apreciază

  9. paraschiv stefan zice:

    foarte frumos traseul, pozele, comentariul, nepotii f dulci ca intotdeauna – pacat ca n-am mers si eu cu ei, poate la anu.

    Apreciază

  10. admin zice:

    Reblogged this on Taina Căsătoriei and commented:
    INDEMN PENTRU PARINTI !!!

    Apreciază

  11. Suzana zice:

    Cat ar costa o excursie de acest gen? Ai mai organizat? Sunt interesata pt familia mea.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s