Hai cu mistrețuuuu! (despre întâlniri incredibile)

Acum câțiva ani, atunci când mergeam singur pe munte preferam să fac un pic de gălăgie când mergeam prin pădure – ca să evit întâlnirea cu un urs (a funcționat!). De ceva timp însă, dorința de a vedea animale a crescut foarte mult. În afară de întâlniri norocoase, șansele să vezi animale sălbatice pe munte nu sunt prea mari. Ele preferă să evite oamenii – iar de simțit, te simt în general destul de repede. Așa că se îndepărtează fără să apuci să le vezi.

Am avut parte însă și de întâlniri care să mă bucure – iar pe unele din ele am reușit și să le fotografiez. Amintesc doar de întâlnirile din Leaota, din 2012 – despre care am și scris 2 jurnale (aici și aici).

Între timp mi-am cumpărat și un obiectiv foto nou, cu zoom un pic mai mare – special cu gândul la animale sălbatice. E vorba de un Nikon 70-300mm VR, obiectiv pe care îl testasem anul trecut în Leaota, de la Paul – și care îmi plăcuse destul de mult.

Deși l-am folosit deja în mai multe ture, aveam în minte să merg cu Paul într-o tură “pentru animale”. Și ne-am gândit la Leaota, că sunt și animale destule dar și stâne unde să înnoptăm – plus că e un munte aflat aproape de Brașov. Înarmați amândoi cu câte un Nikon D90 cu 70-300Vr, am fost în această tură un fel de Nikon twin brothers – că aveam și același aparat dar și același obiectiv tele.

Am pornit din Fundata pe 29 mai, urcând prin pădure pe Bandă Roșie, spre Curmătura Fiarelor. Traseul prin pădure e blocat la un moment dat de o zonă cu arbori căzuți, dar reușim să ne găsim drumul ca să ieșim din pădure.

arbori cazuti in padurePână să ieșim în creastă, poteca face stânga pe curba de nivel – și iese în câteva zone cu vedere spre Bucegi. E una din cele mai frumoase porțiuni de potecă pe care am mers.

bucegii - partea vesticaAjunși în creastă, mergem în liniște prin zonele cu potențial de animale. Adică dacă avem un deal în față, ne apropiem încet de vârful lui, ca să privim dincolo. La fel ne apropiem de marginea văilor, să încercăm pe cât posibil să vedem noi primii un eventual animal – nu el pe noi.

Ajungem pe vârful Sântilia, unde începe să picure. Și unde, total neașteptat, e plin deja de rododendron. Mai puțin o zonă destul de mare, afectată de un incendiu.

rododendron in leaota - sfarsit de maiMâncăm ceva și continuăm pe creastă spre vârful Leaota. Soarele iese iarăși, dar atmosfera este incredibil de… gri! Toată ziua cerul a avut o culoare spălăcită, ca și când eram în ceață – dar fără ceață. Așa că peisajele nu prea s-au văzut.

poteca printre rododendron - leaotaȘi cum nici animale n-am văzut pe-aici, alergăm cu acest jurnal spre partea a doua a zilei. Paul a urcat și vârful Leaota, că nu fusese, chiar daca uneori el era învăluit de nori. Eu am ocolit vârful pe o potecuță de oi, pe partea dreapta – pentru a ajunge pe muntele Râiosul. Acolo îl aștept și pe Paul.

Era un loc bun de văzut animale. Am văzut doar câteva găinușe de munte zburând – nu știu dacă le puteți identifica în poză.

găinușe salbatice in zborContinuăm de aici spre o stână, unde intenționam să dormim. Traversăm pe curbă de nivel o porțiune împădurită și ieșim în poiana cu stâna. Fiind primul, nu mă grăbesc să cobor spre stână, ci merg puțin spre vârful unui delușor – cu gând să inspectez ce se vede dincolo. Poate e un loc bun de stat la pândă sau poate, așa cum am sperat și până acum, dincolo de el zăresc vreun animal.

Și brusc mă opresc, când printre brăduții din vale, nu prea departe, zăresc un animal.

o ciuta foarte mareAm crezut inițial că este un căprior. M-am întors spre Paul și i-am făcut semne disperate să vină repede, după care am lăsat în iarbă rucsacul și geanta foto. Obiectivul tele era deja montat pe aparat – așa cum a fost mare parte din această excursie.

Am reușit apoi să urmărim ciuta pentru câteva minute. Ni s-a părut foarte mare – nu mai văzusem una chiar așa mare. Ne-a simțit destul de repede, dar nu a fugit – așa că i-am putut face câteva poze. Am setat tot ce-am putut pe la aparat, dar uneori, nimic nu poate lupta cu distanța.

ciuta la marginea padurii - leaotaPrintre setările făcute amintesc următoarele: comutat pe formatul Large de fișier, adică rezoluția maximă (o imagine la o rezoluție mai mare permite un crop mai mare, cu mai multe detalii). Am mutat focusul doar pe punctul central (si nu pe toate cele 9 puncte disponibile), pentru că în felul ăsta știam unde anume se va face focusul. Dacă lași aparatul să aleagă singur, e posibil să îi sară în lentilă ceva mai luminos sau mai colorat – si pe acel lucru să  facă focusul.

Cred că oprisem bipul dinainte, să nu piuie aparatul atunci când face focus (mie îmi place să piuie, dar în cazuri din astea e bine să fie cât mai silențios). Și, desigur, am reglat viteza de expunere și diafragma, în funcție de condițiile de lumină. Uneori e greu să-ți dai seama dacă totul e bine, pentru că nu ai timp. Când îți apare un animal în cadru, e foarte posibil să nu ai timp să verifici cum ies pozele, ca să schimbi setările pentru următoarele. Așa că te mai poți trezi cu unele neajunsuri. Dacă stai la pândă, poți face de probă câteva fotografii – să vezi cum trebuie setat aparatul.

ciuta - o caprioara mai mareCiuta aceasta mare ne-a permis o ședință foto de câteva minute, dar chiar și așa, imaginile puteau fi mai bune. E foarte greu să faci focusul pe ochii animalului – lucru esențial de altfel. Asta se întâmplă și din cauza distanței, dar și pentru că nu sunt mari diferențe de culoare, nu prea sunt linii sau forme care să scoată cumva în evidență ce anume vrei tu să scoți clar. Focusul manual, din inel, ar putea salva uneori situația – daca reușești să-ți dai seama prin vizor când e ochiul clar.

Atunci ne-am bucurat foarte mult de această întâlnire, dar acum, când scriu, sunt mai puțin entuziasmat. Asta pentru că știu ce a urmat. Atunci nu știam.

Momentan a urmat o nouă mică excursie, de data asta fără rucsacuri. Le-am lăsat la stână, am luat doar sticlele goale într-un ghiozdănel și am plecat spre un loc unde voiam să  stăm la pândă. Era un loc ideal – aveam priveliște spre vale, spre o poiană mare – unde erau și câteva ochiuri de apă. Loc ideal pentru mistreți! Aveam sub observație marginile poienii – si pe stânga dar și pe dreapta – locurile de unde ar fi putut ieși vreun animal. Așa că “hai cu mistrețuuuul!”

Am stat mai bine de jumătate de oră într-un loc, începusem să înghețăm. Vântul era foarte puternic, soarele apusese, ne era foame, dar noi speram. Acum era momentul pentru animale să iasă în poiană – seara!

Am mai făcut apoi o schimbare, ne-am dus un pic mai la adăpostul pădurii, între brăduții tineri. Vântul nu mai era așa tare aici – dar tot era frig. Trebuia să stăm destul de nemișcați – pentru că mișcarea ne-ar fi dat de gol. Mai ales că nu aveam geci de camuflaj – a mea era bleu, a lui Paul roșie.

Văzând că nu apare nimic, ne hotărâm să facem o tură spre capătul unei poieni aflate mai jos, mai mult în căutarea unui izvor, să umplem sticlele cu apă. Coborâm un pic pe lângă niște brazi – tot în liniște. Și când să facem dreapta, pac! O ciută uriașă ne privește de la depărtare. Ne-am blocat instant. Adică ne-am oprit din a ne mișca, pentru că orice mișcare ar fi putut să o sperie.

ciuta in intunericul paduriiAm făcut însă poze, reglând aparatul pentru lumina slabă care era. Adică a fost nevoie să apelăm la un iso mai mare – mai ales eu (640 de exemplu). Paul avea aparatul pe trepied, asta a mai salvat un pic situația. Chiar și așa, am fost foarte uimit de obiectivul cel nou: chiar și cu această lumină slabă, am reușit să fac fotografii clare din mână. Adică VR2-ul (funcția de reducere de vibrații) m-a ajutat enorm – altfel nu aș fi putut face la 300 de mm fotografii cu viteza de expunere 1/60sec – că ar fi ieșit super mișcată. Pentru această fotografie am ales iso 1000, de aceea e mai luminoasă comparativ cu cea de deasupra. (F minim la ambele, 5.6)

ciuta la marginea padurii - cu floriVăzând că nu pleacă și doar dă din urechi, atentă la noi, am făcut și un mic filmuleț. Imaginile sunt mai luminoase când filmezi, așa că ăsta a fost principalul motiv pentru care am apelat la funcția video.

M-am oprit din filmat când am văzut că nu are de gând să danseze sau să facă ceva interesant pentru public. Paul mi-a sugerat să încerc să merg prin dreapta, pe după niște brazi, ca să mă apropii de ea. El urma să stea pe loc, în caz că ar fi fugit spre altă direcție – să o vadă.

Am pornit încet și, ajuns la câțiva metri mai în dreapta, eram camuflat acum de brad. Îl întreb pe Paul dacă mai este ciuta acolo, dar nu reușesc să înțeleg ce spune, pentru că vorbea în șoaptă și era vânt. Așa că merg mai departe în direcția ciutei. Ajuns aproape de locul unde era, în loc să văd ciuta, îl văd pe Paul. Ea plecase de cum m-am mișcat eu, așa că Paul plecase și el de-a dreptul prin poiană, spre ea. Apucase să vadă astfel că erau două, dar nu le-am mai găsit după asta.

Tare frumos! Neașteptată și această a doua întâlnire. Dacă mai așteptam un pic la locul nostru, poate o vedeam mai bine – deși am fi fost și mai departe.

Ne-am întors spre stâna noastră, luând și apă de la un mic izvoraș ce se scurgea pe potecă. Am improvizat un “robinet” dintr-o frunză, să avem mai mult spor. Robinet pentru apă caldă nu am putut improviza, nu am găsit frunze potrivite.

A urmat o noapte cam răcoroasă și destul de scurtă la stână. Până am terminat de gătit și de mâncat, plus câteva minute de admirat stelele, a trecut de miezul nopții. Vântul a suflat toată noaptea, iar spre dimineață mi se făcuse cam frig în sacul de vară. Așa că am băgat capul mai adânc în sac, pentru a expira aerul cald spre interiorul sacului. A funcționat.

in stana - locul de dormitDimineață, Paul a ieșit desigur primul din sac, pe la 05.30 – mult mai plin de energie decât mine. Eu aș mai fi dormit. Dar am ieșit și eu, pentru că se vedea un pic de soare deasupra Bucegilor.

rasarit la stana - peste bucegiCa și în seara precedentă, am mers întâi să inspectăm poiana în care ne aflam – apropiindu-ne de marginea văilor cu grijă și speranță. Nimic pe-aici, așa că hai la deal! Urcăm iar spre vârfulețul cu piramidă de lemn, trecând pe lângă un mic lac.

laculet in leaotalac si stanaNe punem iar la pândă, dar nu avem noroc, oricât am insistat eu pe facebook “Hai cu mistrețuuuu!” Ne mai mutăm un pic, dar nimic nici acum. Doar aceleași urme de mistreți prin iarbă (locuri unde au scormonit pământul) – nici urma de ei.

Întorși la stână strângem bagajul, mâncăm și plecăm spre vârful Cioara . Avem de mers mai bine de o oră, dar traseul e tare frumos – cu porțiuni de pădure și poieni. Mai întâi, singura poză de grup pe care am făcut-o: Paul și Ioan.

paul si ioan la stanaPe vârful Cioara ne oprim pentru o tură prin rododendron, care este incredibil de mult și de roz! Nu ne așteptam să fie așa mult, așa devreme (sfârșit de mai). Tare frumos!

rododendron - muntele cioaraPăcat că atmosfera este în continuare destul de încețoșată, așa că peisajele spre depărtari nu se văd prea bine. Mai rezolv câte ceva cu filtrele ND. Polarizatorul nu făcea nicio treabă.

rododendron sub bucegi - in leaotaAzi nu avem de gând să facem mai mult de-atât ca traseu. Am urcat pe muntele Cioara, cea mai roz cioară pe care am văzut-o vreodata și asta a fost de-ajuns.

mult rododendronUn bondar atletic – pe care l-am pândit destul de mult.

bondar pe rododendronNe bucurăm de soarele călduț și de florile roz, după care ne întoarcem la rucsacuri. Unde, obosiți de trezirea la 5.30, stăm și dormim jumătate de oră printre tufele de ienupăr și rododendron, chiar sub vârf.

Traversăm apoi printr-o șa spre muntele Albescu – unde ne vom opri la o stână. Acolo am văzut și altă dată animale, așa că poate cine știe, avem noroc!

balta si braziLăsăm bagajele și pe la ora 14 pornim spre un loc pe care-l consideram eu bun de stat la pândă. Vara trecută stătusem acolo jumătate de zi, fără să văd însă nimic. Poate și pentru că între timp mai și dormeam, acolo pe iarbă. Ne așezăm sub un brad la marginea pădurii și stăm cu ochii țintă de jur împrejur, gândind încă o dată “Hai cu mistrețuuuuu!” Momentan însă văd un cocoș de munte zburând dintr-un brad. Nu reușesc să-i fac o poză mai serioasă.

cocos de munte in zborE interesant statul ăsta pe loc, în acest scop. Mai ales la început, e o nerăbdare puternică, o curiozitate – oare apare ceva? Și dacă da, ce? Vom putea să ne apropiem mai mult? Ne facem planuri, în caz ca apare ceva prin poiana din dreapta, pe unde să încercăm să ne apropiem. Dacă apare ceva prin stânga, vom încerca să mergem pe altă parte. Destul de repede însă, nerăbdarea se poate transforma în plictiseală. Îți amorțește vreun picior, te doare fundul, vrei să te miști… Nimic nu se schimbă în jur – poate doar norii. Sau vreo pasărea ce-ți dă târcoale.

Reglăm aparatul și facem și probe de imagini – să vedem cam ce viteză de expunere și ce diafragmă putem folosi, în funcție de lumina din locul pozat. Din fericire lumina e bună, ba iese și soarele uneori – așa că putem folosi și o viteză mare (1/500sec) dar și o diafragmă destul de închisă (F10), fără să fie nevoie să apelăm la iso.

De data asta am avut noroc. Inclusiv cu faptul că nu am adormit acolo pe iarbă. Nu am stat cred 10 minute acolo, că minunea s-a întâmplat! Departe, la circa 100 de metri de noi, apar din pădure doi mistreți adulți – urmați de câțiva puiuți.

mistreti in poiana - cu puiPaul se uita în altă parte, așa că il scutur disperat de mână și încep să fac poză după poză.

Paul: – ce? Ce??

Eu:  – Mistretii!! Fă poze! Fă poze!!

Paul: – Unde? Unde??  (și începe să facă poze la nimereală în direcția în care făceam și eu) :))

E incredibil, puii nu se mai termină!! Ies în continuu din pădure și traversează acel petic de poiană. Sunt atât de mulți!! Incredibil!!

mistreti multi la marginea paduriipui de mistret si adultiMai apar încă doi adulți, dar deja din primii care ieșiseră pe poiană au trecut spre stânga printre brazi – nu-i mai vedem.

fotografii cu animale - mistreti cu puiPentru majoritatea pozelor am facut si crop – sa se vada mai bine animalele. Altfel, chiar si la zoom maxim, erau destul de departe.

godaci - pui de mistretHotărâm să coborâm 5 metri mai jos, unde avem un tăpșan plat, cu iarbă mare care să ne acopere. Reușim să ajungem fără să fim văzuți (eram totuși foarte departe) – si rupem firele de iarbă stând pe burtă, pentru a avea vizibilitate mai bună.

mistret cu 2 puiHotărâm să lăsăm totul aici, inclusiv gecile colorate și să avansăm la vale prin iarbă! E riscant: dacă ne simt, ne putem lua adio de la ei. Dar dacă stăm, nu reușim imagini mai bune de-atât. Merită riscat, mai ales  că e clar că nu vor sta mult pe-aici. Deja se mai vedeau doar 2 mari și câțiva pui. Când ultimul adult intră între brazi, o luăm la fugă spre vale – păstrând direcția unui brad stufos, pe care îl aveam ca paravan. Cred că mai erau doi pui în poiană când am început să fugim spre vale, dar am sperat să nu ne dea de gol părinților :))

Am ajuns la bradul cel mare, la circa 50 de metri de ei – și constatăm că sunt încă acolo, cel puțin o parte din ei. Nu avem însă vizibilitate prea bună, sunt mulți brăduți care îi ascund. Reușim să vedem doi adulți și câțiva pui și ne chinuim să facem poze printre firele de iarbă.

printre brazi - la panda (foto) de mistretifundul a doi mistretiNe sfătuim ce să facem – dacă să încercăm să ne mai apropiem sau nu. Facem în timpul ăsta poze cum putem, cu orice fund de mistreț pe care-l vedem. Avem timp să și verificăm pozele făcute – Paul mi-a sugerat de mai multe ori să fac asta, să verific pe ecran (și nu numai) că pozele ies cum trebuie din punct de vedere tehnic.

mistret din spateHotărâm să urcăm pe delușorul din stânga. Acesta ne-ar fi ascuns și, teoretic, ne puteam apropia venind de undeva de deasupra lor. Ar fi fost o variantă să ne apropiem și de-a dreptul, dar mi s-a părut puțin riscantă – pentru că nu îi vedeam și ne puteam trezi că dăm nas în nas cu vreun adult. Caz în care ar fi putut reacționa violent, mai ales cu atâția pui de apărat. Pe deasupra era mai bine.

Până să apucăm însă să ne mișcăm de-acolo, unul din mistreți ne-a simțit. Poate ne-a auzit, poate ne-a mirosit… cert e că a scos un grohăit, după care au dispărut toți în pădure.

Am început să alergăm la deal pe acea pantă destul de înclinată (din fericire nu prea lungă), cu speranța că ar putea să se fi oprit totuși undeva în zonă. Nici urmă însă de vreun mistreț. Nici măcar un pui uitat prin iarbă, pierdut pe-acolo…

Ne tragem cu greu sufletul așezându-ne pe iarbă. Ce momente! Ce noroc! Incredibilă experiență! Genul care te face să vrei să o strigi în gura mare, să-i știe toată lumea frumusețea! Așa că nu mă abțin și intru pe Facebook de pe mobil să anunț că am obținut o mare Victorieeeee!! “Hai cu mistrețul” a functionat!

Am început să ne uităm pe poze plini de nerăbdare și de fiecare dată când le vedeam, retrăiam sentimentul pe care l-am avut când au apărut primii pui pe poiană… primii adulți, cu 2-3 pui… apoi 5-7-10 pui…13-16-20-24 de pui!!! Nu se mai terminaaau!! Iar noi am fost spectatori la un spectacol grandios, dat de o banală (pentru „actori”) traversare a unei poieni. Dacă ar fi traversat poiana nu știu ce regină, nu am fi fost la fel de impresionați. Poate mult mai mirați, curioși ce caută o regină prin pădurile alea.

Am făcut o poză și în sens invers – din locul în care au fost ei, spre locul de unde i-am văzut noi prima oară (de sub unul din brazii din spate)

loc de pandaȘi, ajunși înapoi la locul unde lăsasem gecile – deci locul de unde i-am spionat prim oară, i-am făcut lui Paul o poză “in actiune” – stand pe burta in locul cu pricina. Pe poiană nu mai erau acum alți mistreți, evident – dar de dragul exemplificării, am copiat mistreții din altă poză și i-am pus acolo pe poiană – să se vadă cam care era distanța între noi și ei (nu știu dacă proporția mi-a ieșit bine, oricum, înțelegeți ideea).

pe burta - la panda de mistretiȘi astfel s-a încheiat faza 0 a întâlnirii noastre – o întâlnire care ne-a bucurat nespus, dar care m-a făcut să mă bucur încă o dată pentru achiziția făcută! (70-300VR). Sigur, un obiectiv de 500mm ar fi fost incredibil, dar costă cât o mașină nouă și e mai greu decât un cort.

Râdeam pe urmă că dacă apărea o ciută în același timp cu mistreții, am fi aruncat cu pietre să iasă din cadru, să nu-l strice :)) Dar ne-au fost și ele dragi…

Eu văzusem turme de mistreți și în alte 2 ture. O dată în Piatra Mare – printr-o zonă puțin umblată, pe ploaie. Atunci am văzut de la vale spre deal, 2 animale ce mi s-au părut uriașe (așa și erau). Am crezut inițial că erau urși. Atunci am făcut repede zgomot, ca să-i îndepărtez (eram mai la început). Când m-au auzit, cei doi adulți pe care-i vedeam s-au transformat în vreo 5-6 adulți și 10-15 pui, care au început să iasă din tufișuri și să fugă speriați. Nu am apucat să fac poze atunci.

Altă dată am văzut o astfel de turmă în munții Vrancei. Despre această întâlnire puteți citi ceva în jurnalul excursiei respective – sau în articolul apărut recent pe jurnalul.ro – un articol despre mine, despre mersul singur pe munte. (vezi aici: Omul care le cântă urșilor)

Astfel de întâlniri au reprezentat pentru mine pași importanți în mersul pe munte. Nu doar că am învățat mai multe despre animalele sălbatice, dar am ajuns și să le iubesc mai mult – dar și să mă tem de ele mai puțin. Și m-au făcut să-mi doresc mai mult să le văd. Visul meu amuzant de a dormi cândva cu capul pe un urs (sau hai, măcar de a face fotografii macro cu urși), are toate șansele să devină realitate. Pentru că pe măsură ce întâlnesc animale sălbatice, cu fiecare întâlnire de acest gen, sunt mai aproape de ele. Inevitabil la un moment dat această apropiere se va transforma în ceva minunat – așa cum a fost și cu mistreții din Leaota.

Mai pe seară am stat iar la pândă, într-un alt loc. Era plin de lăculețe pe-aici – mai multe decât data trecută când am fost. Așa că „hai cu ursuuuu!!”

De obicei, din câte știu eu, „tehnica” cea mai des folosită pentru a fotografia animale implică ademenirea lor cu mâncare, în locuri de genul cantoane de vânătoare. Unde fotograful stă bine-mersi la căldurică, în siguranță, la o sută de metri de animal, cu ditamai tele-ul pe trepied. E o variantă care pe mine nu mă atrage deloc – nu doar pentru că nu am ditamai teleul. Pe mine nu mă interesează doar fotografiile, ci și contacul cu animalul, sentimentul de a fi față în față cu ceva atât de sălbatic, în mediul său natural! Și mi-ar plăcea să fiu cât mai aproape de el, dar asta e foarte greu de realizat.

laculete in leaotaAm stat cam la distanță de vreo 10 metri unul de altul. În felul ăsta unul putea ține sub observație o anumită parte a poienii, iar celălalt altă parte. Dacă apărea ceva, ne făceam semn. Bună strategia, iar locurile alese… geniale!

Am stat însă aproape o oră cred – și singurul lucru care se mișca în jur erau norii. Vântul era puternic, așa că ceața ne învăluia uneori, dar și soarele ieșea alteori. Ce bine era când era soare – ne mai încălzeam un pic mâinile. Devenise plictisitoare această așteptare, enervantă cumva. E nevoie de multă răbdare – probabil ca și la pescuit. Am făcut la un moment dat schimb de locuri, ca să diversificăm peisajul pe care tot făceam poze de probă – pentru a regla aparatul.

inspectacm poianaPână la urmă ne-am întors la stână. Pe drum am pozat și conurile roșii si proaspete de care erau plini unii brazi. Paul chiar avea la el un sirop făcut din astfel de conuri. Sunt foarte frumoase oricum. Dar au gust de porumb fiert.

conuri rosii Am ajuns la adăpost cu 3 minute înainte să înceapă furtuna. A urmat o oră incredibil de frumoasă – cu o ploaie puternică, fulgere care făceau noaptea roz – și tunete care răsunau până în fundul văilor. Tare plăcută o astfel de furtună, dacă ești undeva în siguranță. Nu ne-am fi dorit să fim pe undeva pe creastă pe astfel de vreme.

A 3-a zi mă grăbeam să ajung la Brașov, așa că am plecat destul de devreme. Nu înainte să inspectăm zona în căutare de animale și să ne bucurăm de cerul mult mai limpede din această dimineață. Nori albi se jucau pe văi, iar munții se vedeau acum mult mai bine. La vârful Omu s-a depus peste noapte un strat nou de zăpadă.

varful omu - albCraiul și Păpușa se văd bine și ei…

craiul si papusaAm văzut chiar și munții Buila (stânga) și Parâng, cu ceva zăpadă pe ei.

buila si parangparangul vazut din leaotaApoi am început să coborâm, trecând pe lângă Lacul Verde (și sec) și intrând în pădure.

lacul verde - leaotaLa baza muntelui am întâlnit și primele turme ce se îndreptau spre stâne. De-acum… trebuie cărat cortul.

De reținut câteva aspecte tehnice: animalele sălbatice pot fi periculoase – dar nu așa cum cred cei mai mulți oameni care se tem de urs deși nu l-au văzut niciodată. Știrile prezintă doar cazurile tragice, adică 1-2 la mii de cazuri (de turiști care au mers pe munte fără să întâlnească animale sălbatice). Iar acele câteva cazuri tragice sunt cauzate în primul rând de greșeli ale oamenilor respectivi (că au ținut mâncare în cort, că erau la cules zmeură și stăteau tăcuți, că erau braconieri și voiau să fure puiul ursoaicei etc).

Pericolul vine din proasta gestionare a unei anumite situații – iar cea mai bună armă de apărare este cunoașterea – informarea. Să știm ce trebuie făcut. După ce înțelegi mai bine cum gândesc animalele, vei ști că motivele de teamă există în general doar în mintea ta – și sunt rodul unei imaginații luate razna, combinată cu lipsa de informare (de înțelegere).

Și, un alt aspect pe care voiam să-l amintesc: nu hrăniți animalele sălbatice! Oricât de mult ți-ai dori ca acea căprioară sau vulpe să vină lângă tine, să o poți mângâia, pe termen lung, acest contact animal-om poate fi dăunător ambelor părți. Cel mai bun exemplu sunt urșii gunoieri din Sinaia sau din alte părți. Urși pe care oamenii i-au învățat prost, hrănindu-i sau lăsându-și gunoaiele la nasul lor. Aceia nu mai sunt urși sălbatici – iar faptul că ies din pădure și se apropie de oameni, poate fi dăunător ambelor părți.

Zicea Paul, după întâlnirea cu mistreții: dacă eram braconieri și aveam pușcă în loc de aparat foto… vai de bieții mistreți. De puii ce-ar fi rămas singuri. Cu atât mai expuse pericolului sunt animalele care nu se tem de oameni.

Văzusem un documentar pe Discovery, cu o echipă care urmărise o perioadă lungă de timp un Leopard. Acesta ajunsese să le accepte prezența, nu se temea de ei. Dar, menționau ei, niciodată nu l-au atins, nu l-au mângâiat – deși ar fi putut să o facă. Pentru că asta ar fi putut avea influențe foarte mari asupra comportamentului de animal sălbatic, făcându-l astfel vulnerabil în fața naturii înconjurătoare.

Nu știu eu dacă mă voi putea abține să fac asta, dacă voi fi vreodată într-o astfel de situație. Dar cel puțin sper să reușesc să obțin niște imagini care să trezească dorința oamenilor de a mângâia animalul respectiv și deci, dragostea lor pentru animale sălbatice. Un lucru foarte important care să contribuie la protejarea lor.

Ioan Stoenică, 5 iunie 2013. (toate drepturile rezervate!)

 Va rog să nu folosiți imaginile fără permisunea mea. Puteți însă arăta și altora acest jurnal, dacă vă doriți să vadă imaginile cu mistreți 🙂 Mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și acest text: Prima întâlnire oficială cu un urs din sălbăticie.

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Hai cu mistrețuuuu! (despre întâlniri incredibile)

  1. Salutare,
    Ar fi foarte interesant un documentar video, despre cum trebuie să ne comportăm în prezența animalelor sălbatice; asta fiindcă tot ai menționat de leoparzi. Deși e greu oriunde și în orice condiții, în România nu s-a făcut așa ceva până acum (nu vorbesc de urșii din parcările din Sinaia, sau chestii urbane).
    Am întâlnit și eu căprițe, ursuleți; niciodată mistreți. În viitorul apropiat voi posta aceste clipuri, evident fără prelucrare. Despre căprițe pot spune că sunt fabuloase, nu s-au speriat de mine, aproape că m-au ignorat. Un urs la pubertate ne-a simțit pe cărare și ne-a ocolit. Numai întâmplarea a făcut să îl vedem preț de câteva secunde.
    Cât privește accidentele, sunt de acord cu tine; în foarte multe multe cazuri, vina aparține omului needucat și inconștient. Acesta se raportează ființelor sălbatice de pe o poziție cel puțin imatură, deși majoritatea au o vârstă mult peste cea a absolvenților de grădiniță.
    În rest, sănătate maximă și vreme..oridecare ar fi tot bună este.

    Apreciază

    • Multumesc pentru comentariu. Da, ar fi interesante niste filmulete de genul asta. O sa ma mai gandesc si eu la asta. Oricum, e mai usor sa faci un filmulet cu partea de teorie, dar mai greu sa reusesti sa explici ce si cum, filmand in timpul ala un urs sau un mistret. Momentan eu m-as bucura si pentru fotografii cu animale salbatice – dar poate la un urmator jurnal de genul asta o sa vorbesc mai mult si despre comportamentul animalelor si al oamenilor in prezenta lor. Mai am si eu multe de invatat despre asta oricum.

      Apreciază

  2. Andreea B zice:

    Mda mda… as da vrabia din mana pentru cioara de pe gard. Conditia? Sa fie roz :)) – model Cioara de Leaota.

    Apreciază

  3. Mckenna Oana zice:

    Sunt impresionata ! MINUNAT ! Trebuie sa-mi revin ca sa pot face un comentariu coerent…

    Apreciază

  4. Anda Ansheen zice:

    Wow ce poveste! Foarte faina intalnirea ta cu mistretii, la cat mai multe pe viitor! Sper doar ca braconierii nu iti citesc blogul. Sa nu le vina idei 😦

    Apreciază

    • Din pacate au ei destule idei – si surse de informare mult, mult mai bune decat blogul meu… Chiar citeam un jurnal ieri, fix din Leaota – de pe muntele Albescu. Persoanele care au urcat s-au intalnit cu vanatorii (era o vanatoare legala), au vazut si ceva mistreti impuscati… Deloc placut. Prefer vanatoarea cu aparatul foto – mult mai grea!

      Apreciază

  5. Eliz Anghel zice:

    toate fotografiile decente cu mistreti facute de romani sunt facute pe la ocoale silvice. este o adevarata performanta ca ai reusit asa ceva in salbaticie.
    fotografiile cu intreaga turma sunt splendide.

    Apreciază

    • Multumesc de aprecieri si precizari 😀 Ma motiveaza si mai mult sa incerc si alte astfel de intalniri in viitor! 😀

      Apreciază

      • Mckenna Oana zice:

        Eu am intalnit anul trecut in toamna, mama mistret cu puii, dar nici vorba sa reusesc vreo fotografie pentru ca era agresiva. E adevarat ca ne-am apropiat prea tare fiindca era ascunsa in desis, dar dupa momentul de surpriza ne-am indepartat spre rusinea noastra fugind fara sa ne mai uitam inapoi. Mi s-a spus ulterior ca nu asta este atitudinea normala a mistretilor si ca probabil am surprins-o si am speriat-o la fel de tare cum ne-a speriat si ea pe noi… Poate nurocul se va ivi si anul acesta…intrucat am un aparat mai performant decat cel de anul trecut ( ma refer la zoom )

        Apreciază

        • Da, trebuie sa stii cum sa reactionezi – ca sa nu ai probleme. Rar se comporta agresiv fata de oameni (animalele salbatice in general) si asta se intampla in principal din cauza a ceea ce oamenii fac. Sa te apropii de tufele cu mistreti fara ca ei sa te simta din timp, nu-i prea indicat – decat daca chiar stii ce faci 😀 Zoom mai mare poate fi foarte util, ca sa pastrezi distanta de siguranta.

          Apreciază

  6. Renutzu zice:

    Impresionant Ioan! Fiecare suflare si gest al vostru mi-au tinut respiratia! Emotii pure, bucurie nemasurata sa intalnesti asemenea nestemate! N-am vazut mistreti, mi-e frica de urs asta si ptr ca am avut o intalnire cu dumnealui, dar il respect si n-as putea vreodata sa indrept pusca spre el, ori spre orice alt animalut salbatic. Detest vanatoarea, urasc vanatorii, ptr mine nu exista nicio logica, trecuti fiind de stadiul traiului in pesteri ori copaci cand vanatoarea era o necesitate ci nu un moft.

    Aici in State am doua episoade in care m-am implicat, salvand un porc cu spini dintr-o capcana interzisa prin lege, si recent doi pui de marmota hartuiti de un caine turbat, bietii puiuti cocotati in copaci inghetati de spaima si de nebunia acelui caine.
    Cum spuneai, sa-i vanezi cu aparatul foto e mult mai greu, rasplata insa e fantastica, si dincolo de poza ramane acel contact, acea intalnire cu ele! Nu stiu de ce oamenii isi aroga doar pentru ei dreptul la viata…

    Super jurnal! Multumesc tare mult ptr asa momente faine!

    Apreciază

    • 😀 Multumesc si eu! 🙂

      Si acolo exista capcane ilegale? Pff… norocul animalelor cand mai descoperă si cate-un om bine intentionat capcanele astea… Cat despre câini, mie in continuare mi se par cele mai agresive si periculoase animale pe care le poti intalni pe munte. Mi se pare ciudat ca oamenilor le e mai frica de ursi decat de cainii de stana, cand ursi prefera sa te evite, in timp ce cainii alearga in haita spre tine.

      O singura data am inteles si acceptat ideea de vanatoare. Intr-un satuc din Cernei, cand un om imi zicea ca din cand in cand, mai prind si ei cate-un mistret, sa-si hraneasca familia. Asta pot intelege, ca doar cu asta s-au ocupat oamenii prin unele zone toata viata (in trecut). Au trait depinzand de natura dar si stiind sa aiba grija de ea. Dar cand te duci la vanatoare de trofee si impusti cate 10 mistreti doar ca sa te lauzi cu asta…

      Apreciază

  7. Gabi zice:

    Foarte frumoase locuri și imagini! Emotionant! Acum imi doresc sa ajung cat mai repede la munte! 🙂

    Apreciază

  8. Ivan zice:

    Salut Ioan, ma bucur nespus de mult ca totusi mai exista oameni care sunt indragostiti de natura si fauna.Probabil noi suntem o parte din putinii oameni din Romania care simt emotia aceea puternica( placuta) la gandul ca poate, in poiana de care te tocmai te-ai apropiat, vei avea sansa sa zaresti un animal salbatic in mediul lui natural.
    Stiu ce inseamna asteptarea la panda si rasuflarea oprita in momentu in care vezi un animal si dorinta de a prinde niste cadre cat mai clare.Eu m-am axat mai mult pe filmat dar uneori cand imi permite timpul acordat de catre animal fac si foto. Nu am camera performanta …. cele mai multe filmari le-am facut cu o camera Samsung.Acum am tot handycam dar este JVCFull HD.O camera profesionala costa enorm de mult comparativ cu venitul mediu al unui roman modest … asta cu siguranta sti si tu. Poate candva vom avea ocazia sa batem potecile de munte impreuna in cautarea animalelor salbatice. Uite un video unde am montat cateva din imaginile surprinse de mine : http://www.youtube.com/watch?v=Il1v6DYjTkE

    Apreciază

    • Salutare! Am vazut filmuletul facut de tine, foarte tare! Chiar ai prins multe animalute. Am tresarit un pic cand a aparut huskyul prima oara, alergand pe-acolo dupa o caprioara – am crezut ca ai avut incredibilul noroc sa prinzi un lup in actiune 😀 Oricum, foarte fain.

      Dap, greu cu aparatura, scumpe rau chestiile cu zoom mare si calitate optica buna. Acum imi dau seama ca poate e un pic mai usor cu o camera ca a ta – ca ai zoom mai mare. Si daca o pui pe trepied (ceea ce faci oricum), chiar poti prinde niste cadre super. Sper sa mai reusesc si eu asta, cu ce am la dispozitie. Pana la urma… partea grea e sa intalnesti animalele. Pe urma… reusesti sau nu niste fotografii, tot ai parte de bucuria intalnirii.

      Apreciază

      • Ivan zice:

        Cainele ma insoteste uneori ( este malamut de Alaska, seamana cu husky dar e putin mai mare si mai robust). Cand merg pt a filma animale in mod special, nu-l iau cu mine ca sa pot pandi si filma linistit. El are obiceiul sa fugareasca animalele … instinctul de vanator.Nu le prinde si daca le-ar ajunge nu cred ca le-ar face rau … dar tendinta de a le urmari nu are cum sa dispara din caracterul lui.In aceasta primavara mi-a adus doi mistreti mari in raza camerei de filmat, dar din pacate nu am apucat sa filmez decat 2-3 secunde pt ca mistretii fugeau dupa caine si acesta venea spre mine, asa ca am luat-o si eu la fuga si in cateva zeci de metrii mistretii au renuntat sa ne urmareasca.Oricum am cateva filmari cu mistreti dar inca nu am apucat sa montez un video cu aceste filmari. Poate vi candva prin Apuseni si vei vedea cateva zone de vis din acesti munti. Eu am umblat in Fagaras, Piatra Craiului, Rarau-Giumalau, Semenic, in apuseni f mult pt ca sunt in zona Clujului …. in Bucegi nu am fost niciodata , doar in trecere spre Valea Prahovei, sper sa ajung pe-acolo anul acesta.Am incercat sa filmez lupi dar se pare ca cea mai buna metoda este cu momeala, iarna la panda.Mai postez o filmare in care …. nu vei vedea lupi, ca nu am reusit sa filmez decat urmele lor, dar vei vedea lucruri interesante si cateva intamplari povestite ale locuitorilor din M-tii Apuseni : http://www.youtube.com/watch?v=-GIO4NgrcQc

        Apreciază

  9. george zice:

    O tură interesantă ,pentru şedinţe foto cu animale,o poţi face şi în PN Măcin,unde ,dacă ai răbdare şi pregăteşti terenul(urme,punct de obsevaţie)ai şansa să faci poze atît cu mistreţi dar şi cu căprioare sau mai rar şacali.Pe ploaie,cu vint din faţă,am dat într-o poiană,la mai putin de 10m de o scroafă cu 9 purcei.Am rămas blocat.Altă dată am surprins ,la mai puţin de 100m,un grup de 24 mistreţi maturi care rîmau fără prea mare deranj.Erau între Ţuţuiatu şi Ghinalţu la loc deschis.Trebuie urmărite urmele şi să ai baftă la alegerea locului de pîndă(de unde bate vîntul ,de unde vin animalele,şi unde te pui).Şacalii vin pe seară tîrziu la izvorul superior de pe valea Morsu.Baftă oriunde vei pleca la imagini inedite.

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s