Postavaru – insula la nivel inalt

Si uite ca am mai descoperit un traseu bun pentru incepatori…

 Noi am plecat din Poiana Brasov, de undeva de la baza liniei de telescaun, acolo unde gasim langa sosea si indicatorul spre varf. Ce varf? Varful Postavaru, din masivul cu acelasi nume. Adica muntele ala cu releu de televiziune pe varf pe care il vedeam si din Piatra Mare, si din Bucegi si cam de peste tot, pentru ca e destul de singuratic asa pozitionat…

 Pe sageata scrie ca pana la cabana si varful Postavaru s-ar face cam o ora jumatate, asa ca ne bucuram sa aflam ca nu avem prea mult de mers, si pornim pe aleea asfaltata… in directie gresita! La inceput marcajul nu se vede asa bine (cruce rosie), trebuie mers chiar pe partie, de acolo marcajul se vede pe copacii din partea dreapta. Intreb un om ceva de ursi, ne spune ca nu-i nicio problema acum, sa mergem linistiti, si incepem sa urcam prin iarba uda, pe sub firele de telescaun (sau era telecabina?).

 Nu urcam mult pe partie ca poteca face dreapta si intra in padure. Gasim un alt indicator, care, dupa vreo 20 de minute de mers ne anunta nu ca avem mai putin pana la cabana, ci ca avem mai mult! Cam doua ore jumatate acum! Mi se pare amuzant, ma gandesc ca cel de jos vorbea de cabana, iar acest indicator de varf (care e nitel mai sus). Dar dupa alte cateva minute de mers un alt indicator revine la estimarea de o ora si jumatate. Sunt facute parca special sa te dezorienteze, parca te-ai invarti in cerc, cert e ca nu ne mai intereseaza ce spun ele, ci cum mergem noi. Si pe unde! Caci padurea e tare frumoasa, chiar daca a plouat-o in dimineata (17 iunie 09) asta si o raza de soare ar fi transformat-o complet intr-o scena de poveste. Eu merg desigur facand zgomot pe carare, mi se pare si acum comic ce fel de versuri pot sa inventez ca sa tin un eventual urs la distanta (sa nu uitam ca Brasovul e unul din orasele cu cei mai multi ursi din tara, si deci muntii din jurul orasului trebuie sa aiba si mai multi ursi!)

 Ajungem la “prapastia lupului”, unde nu vedem niciun lup si parca nici prapastia nu e atat de periculoasa, ascunsa printre tufisuri dupa balustrada aceea, si continuam urcusul in serpentine, taind din cand in cand “drumul rosu”, un drum forestier ce ajunge pana la cabana si chiar mai sus…

 Ajungem mai sus la o interesectie de trasee, ne unim astfel si cu traseul ce urca din Brasov spre Postavaru (banda albastra, circa 5 ore, plecarea de la baza Tampei), si cu banda galbena (daca tin bine minte), pe care o vazusesem jos in Poiana Brasov, si pe unde ne gandim ca am putea sa ne intoarcem…

 Dupa o ora si zece minute iesim pe o alta partie, unde avem pentru prima oara priveliste spre Piatra Craiului si putin spre Bucegi… Soarele incepe sa straluceasca putin, parca special pentru noi, si in zece minute ajungem si la cabana Postavaru. Deci dupa o ora si douazeci de la sosea – mers repejor.

 Nu stam mult aici pentru ca e destul de multa lume (“ia uite baietii, au urcat pe jos!” – eram un baiat si o fata, dar urcatul pe jos pare o mare realizare pentru oamenii mai in varsta aflati pe terasa cabanei). Urmarim in continuare crucea rosie dar si banda albastra, pana iesim inapoi in partia principala, spre stanga. De acolo poteca face niste serpentine inutile prin padure, ceea ce ne uda leoarca la picioare (iarba mare), se putea lua direct pe partie in sus… Se trece de cladirea telecabinei si se porneste spre varf, care deja se vede in partea stanga… Poteca urca mai intai abrupt, drept in sus, chiar marcajul face serpentine prin padurea din dreapta (acum partia e libera asa ca nu mai intram in padure – nu mai e oricum mult de mers), si dupa ce ne latra niste caini, iesim in creasta. Unde poteca devine parca un mini drum pietruit, si e delimitata in partea opusa a muntelui de un gard de plasa de sarma… Asta pentru ca valea in partea cealalta e tare abrupta… Pornim spre stanga pe creasta, trecem pe langa casa telecabinei sau ce era, pe langa o constructie circulara despre care nu stiu ce este, pe langa releul cel inalt si plin de antene, si ajungem, la baza varfului. Pe care se urca din stanca in stanca, tinandu-te de balustrada, pana la aproximativ 1800 metri deasupra marii… si a Brasovului.

de pe varf postavaru

 E putin innorat, dar din cand in cand mai iese soarele, asa ca ne punem polarele la uscat pe balustrada ce delimiteaza varful si ma descalt sa usuc dezamagit soseta stanga. Mi-a intrat apa in pantofii de munte Salewa, si mi-e teama ca s-a perforat membrana Gore-tex… Ar fi trist.

 Dar peisajul te fura, chiar daca sari descult din stanca in stanca pe varf ca sa vezi mai mult. De jur imprejur suntem inconjurati de prapastii – spre Brasov, spre Piatra Mare (care de aici se vede clar ca e putin mai inalt), spre Predeal…  Vedem si Ciucasul in departare. Bucegii se vad cu crestele in nori, dar Piatra Craiului se lasa admirata de la un capat la altul, chiar daca lumina nu e favorabila pentru a deslusi mai bine formele… Orase cate vrei pe vale, Zarnestiul, probabil si Rasnovul, hotelurile din Poiana… Dar cel mai spectaculos mi se pare peisajul spre Piatra Mare si Predeal… E o vale imensa, acoperita de brazi si fagi, o vale pe unde trece si traseul ce coboara in Timisul de Jos (parca era banda albastra, circa 3 ore jumate scria pe sageata). Traseu mult mai abrupt decat cel pe care l-am facut noi in doua ore la urcat. Si mult mai salbatic probabil, e mai greu accesibil si mult mai lung.  La urcus probabil se fac 5 ore pe acolo.

 Deci pentru incepatori recomand traseul facut de noi, cruce rosie cu pornire din Poiana Brasov. E destul de lejer, scurt (doar 2 ore de la sosea – maxim 3), cu cabana pe drum la doar 45 de minute de varf. Mai e si drumul acela forestier, in caz ca poteca va pare prea abrupta pe unele portiuni (sau daca ploua, caz in care noroiul cam aluneca pe poteca – drumul e cu pietris).

 La coborare am incercat sa coboram pe alta parte, pe banda galbena, dar am pierdut marcajul la traversarea peste una din partii, si am coborat pe drumul rosu pana am intrat inapoi in crucea rosie pe unde venisem… Jos la sosea eram dupa o ora si douazeci de minute de la varf. Mi se par foarte tari varfurile astea care iti permit atat de usor sa ajungi atat de sus…

 De la Bucuresti pana la Brasov personalul costa 16 lei (pret intreg), iar de acolo exista autobuze pana in poiana brasov (cam scumpe imi pare, 3 lei cu plecare din centru). Desi eu daca voi reveni voi face traseul lung, pe la baza Tampei… Ah, nu! De fapt alt traseu! Urcare din Timisul de Jos, pe traseul cel abrupt, si coborare pe la baza Tampei, in cartierul acela absolut genial din Brasov, numit Schei. Da, asta e de facut, dupa ce imi iau aparat foto.

 Postavaru… 1800 metri altitudine, la doar 2 ore de la sosea. Pare asa… o insula la nivel inalt. Inconjurata de vai ce ar putea fi pline de nori sau de apa, lasand apoi ca priveliste in jur doar crestele celorlalti munti… Un varf usor de atins, iarna plin de turisti probabil (sunt multe partii, unele chiar lungi), si vara, daca e si soare, s-ar putea sa te pierzi pe el cateva ore bune… Merita!

 

Ioan, 25 iunie 2009. Despre excursia din 17 iunie.

 

 „Multe zile se uita, multe trec fara rost”

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Excursii cu suflet și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s