– Abia astept sa plecam de aici… sa putem sa ne bucuram de liniste si de… dragoste… Asta e tot ce imi doresc… dragostea… spuse Peter zambind catre el…

– Da, dragostea e importanta, dar acum avem alte prioritati… trebuie mai intai sa castigam lupta… raspunse Matt…

– E ca si castigata, Matt, nu ne ramane decat sa plecam impreuna acasa…

Impuscaturile se auzeau tot mai aproape, iar bubuiturile bombelor faceau sa sara tarana peste corpurile lor ghemuite in transeu… Urlete de durere, de frica sau de curaj nu ii incurajau pe cei doi soldati sa-si paraseasca ascunzisul…

– Nu te teme, o sa am grija de tine… Altii te-au adus in iadul asta, eu o sa te scot… ii spuse Peter zambindu-i…

Inamicii erau tot mai aproape, prin fumul gros creat de explozii puteai vedea baionete stralucitoare si umbre alergand dintr-o parte in alta parca fara tinta… Dar nu… ei erau tinta…

In acea zi, in acel moment, in acel loc uitat de Dumnezeu, ei erau propriul lor scop… Nu mai ramasese nimic de facut, decat sa scape cu viata pentru a se bucura impreuna de victoria ce avea sa vina in curand… Sau cel putin asa credea Peter…

Matt insa vroia altceva. El venise aici cu un scop, acela de a deveni barbat… De a dovedi lui si altora de ce e in stare, lucru pe care doar prin forta mainilor sale se simtea in stare sa il faca… Iesi brusc din transeu si alerga in spatele unui inamic…

In urma lui, Peter ii striga:

– Nuuu, ce faci, ai innebunit? Aproape am castigat, nu poti sa vrei sa mai lupti acum!! si fugi dupa el…

Matt se lupta corp la corp cu inamicul, in timp ce Peter fu aruncat inapoi de suflul unei explozii…

– Lasa-l Matt, vino incoace, aici suntem in siguranta!!

Dar Matt nu ii auzea tipetele disperate… Pe el il interesa lupta pentru victoria pe care el si-o dorea…

Ajunsi inapoi in transeu, Peter statea abatut…

– Nu pot sa cred ca te arunci de buna voie in lupta asta, si pe mine ma lasi singur…

– Ee, lasa ca esti barbat, poti sa iti porti singur de grija, rase Matt…

– Si daca mori? Ce fac? Cum crezi ca ma pot bucura de victorie, fara tine? Care victorie? Ar mai avea vreun sens orice lupta pe care as da-o, daca tu nu ai mai fi ca sa ne bucuram impreuna? Hai acasa Matt… nu mai trebuie sa luptam acum… ne avem unul pe celalalt, lupta asta nu mai e a noastra…

– Nu pot sa plec de aici… pentru asta am fost antrenat… victoria de care spui tu nu e decat un bonus, adevarata victorie e pe campul de lupta…

– Nu si cand acel camp de lupta te-ar face sa te pierzi pe tine sau dragostea ta…

– Care dragoste? Nu am nicio femeie sa ma astepte acasa, asa ca pentru mine acum nu e nicio dragoste mai importanta decat aceasta lupta…

– Femeie? Cum… dar noi? Am crezut ca…

Dar Matt se arunca iar in lupta… aproape de inamici, aproape de altii pe care nu ii cunostea la fel de bine si cu care nu trecuse prin atatea, pentru el nu conta… era manat in lupta doar de dorinta de a urma ceea ce fusese invatat, fericirea lui nu putea sa fie ceva stabil, ci doar o succesiune de victorii mai mari sau mai mici… Pentru el, dragostea nu era ceva pentru care sa lupti, ci ceva pe care pur si simplu il ai sau nu…

Pentru Peter, fericirea ar fi putut sa fie ceva permanent, datorita dragostei, si a libertatii de a iubi… Prea tarziu insa si-a dat seama soldatul, Matt nu il iubea la fel cum il iubea el… Abia acum intelese, ei doi erau atat de diferiti… Peter l-ar fi iubit pe Matt cu toata inima lui, pentru ca el i-ar fi adus fericirea prin simpla lui persoana… Dar Matt nu era la fel… Matt nu il putea iubi, pentru ca el era altfel… isi dorea altceva… o femeie… nici macar! O lupta… o reusita dupa o alta… victorii dupa victorii si niciun esec…

„Daca stiam… daca stiam de la inceput ce vrei si care-ti sunt limitele dragostei pe care ai putea sa mi-o oferi… atat de putin… atat de departe… atat de diferit… Dar n-ai stiut sa-mi spui, m-ai lasat sa cred ca simti la fel, ca vrei acelasi lucru… Nu… greseala a fost a mea… ca nu te-am cunoscut mai bine inainte… Dragostea chiar te orbeste… Sunt un prost… Doamne ce prost sunt… ” plangea Peter…

Matt isi vedea in continuare de lupta sa, in timp ce Peter pleca trist spre casa, pentru ca victoria pe care el si-o dorea, nu era aceeasi cu a lui Matt… Daca ar fi ramas, ar fi murit pe acel front cu siguranta.

Visator naiv… sa crezi ca in lumea asta care pentru toti e o lupta, cineva ar putea sa se opreasca si sa isi doreasca dragostea mai mult decat orice altceva… Nimeni nu te va intelege… ba te vor condamna pentru ca esti atat de diferit de ei…

– Ramai cu bine Matt… nu-i vina ta ca sufar… nici ca nu esti la fel… dar…

Si pleca soldatul, amintindu-si randurile lui Shakespeare pe care abia acum le intelese cu adevarat…

„Stau de veghe pentru tine, atunci cand tu veghezi in alta parte… De altii prea aproape, de mine… prea departe.”

Ioan Stoenica, 23 noiembrie 2007