Povestea din padure

–         Haide, vrei sa iti spun o poveste?

–         Daaaa! De mult nu mi-a mai spus cineva o poveste!

–         Bine, atunci stai acolo frumos in patut, si eu o sa iti spun.

“La marginea unei paduri, intr-o casuta saracacioasa din lemn, traia un baietel cu mama lui. Tatal era plecat de cateva luni la munca in alta tara, asa ca baietelul luase acum locul tatalui in gospodarie. Sigur, era micut, dar atat cat putea, el era dornic sa isi ajute mama la treburile casnice…”

–         Heey, cred ca stiu eu povestea asta, ca si noi suntem tot o mamica si un baietel!

–         Eee, e doar o coincidenta! Stai acolo sub plapuma sa vedem ce s-a intamplat cu cei doi…

“Era toamna, asa ca aproape toata ziua baiatul umbla prin padure sa adune lemne uscate, mai groase sau mai subtiri, ca sa faca in spatele casei, in sopron, provizii pentru la iarna. Iarna era grea in acea parte a padurii, si fara lemne pentru foc, nu se stie cum ar fi supravietuit cei doi…”

–         Poate daca aveau doi saci de dormit le-ar fi fost mai usor…

–         He he, dar nu aveau, ca erau saraci. Nu aveau mai nimic, doar strictul necesar. In schimb, se aveau unul pe altul…

“Mama isi iubea mult baiatul, mai ales cand il vedea carand o creanga mai mare decat el care aproape il darama, dar baiatul zambea. Stia ca toata greutatea muncii sale – pentru ca era o munca grea sa care lemne din padure – o facea pentru mamica lui si pentru el. Si in timpul asta, mama avea grija de gradina cu legume si de cele cateva animale, singura lor sursa de hrana…”

–         Ce animale aveau?

–         Pai… aveau o vacuta care le dadea laptic bun, cateva gaini care faceau oua in fiecare seara… Stii, baietelul se suia in cotet si aduna cam 4 oua in fiecare seara – exact cat sa le ajunga pentru cina. Dar asta nu era tot! Una dintre gaini era mai… neascultatoare, si isi facuse ea cuibul undeva sub cotet. Baiatul o vedea mereu ca intra acolo si pana la urma a descoperit ca intr-o adancitura in praful de sub cotet se ascund inca doua oua. Ceea ce insemna ca uneori puteau sa manance oua si dimineata!

–         Pai nu li se facea rau de la atatea oua?

–         Eee, nu li se facea, ca nu le mancau prajite pe toate si nu mancau in fiecare zi. Uneori, mama mai facea si alte mancaruri din legumele din curte.

–         Ce legume aveau?

–         Pai… aveau si rosii si cartofi, morcovi, varza… plantasera multe ca sa aiba ce sa culeaga. Asa… lasa-ma sa zic, tu stai acolo in plapuma!

“Desi nu aveau multe lucruri si desi amandurora le era dor de tatal plecat undeva departe, cei doi se iubeau foarte mult. Baietelul intelesese ca mamei ii este greu singura, de aceea facea tot ce putea sa o ajute si sa nu o supere, chiar daca uneori el ar fi vrut sa se joace mai mult. Si mama il iubea mult, dar o durea sa il vada muncind atat, i-ar fi placut sa il vada mai mult jucandu-se. Dar stia foarte bine ca fara el nu s-ar fi descurcat. Intr-un fel, mama era trista pentru ca nu-i putea oferi copilului ceea ce alti copii aveau…”

–         Pai da, copilul ala nu vroia si el jucarii, sau calculator sau alte lucruri pe care altii le aveau? Mamica il iubea mult daca ar fi vrut sa-i ofere toate astea! Dar… cred ca ii era foarte greu…

–         Ba nu, mamica nu stia ceva important! Dar intr-o zi, ea intelese!

“Era o dimineata insorita si cand baietelul deschise ochii, pe masa din fata lui se gasea o farfurie plina cu prajituri pufoase facute de mama lui. Mama statuse pe un scaun si il privise cum doarme mai mult timp si acum, vazand bucuria din ochii copilului cand se napusti asupra farfuriei cu prajituri la care ea muncise toata dimineata, nu se putu abtine sa nu planga…”

–         Plangea de bucurie, nu?

–         Da, era bucuria de a-i oferi persoanei pe care o iubea cel mai mult, o parte din sufletul ei. Pentru ca stii, prajiturile acelea, ca si multe alte surprize pe care ea i le facea copilului, erau pline de suflet!

–         Pai daca il iubea mult, normal ca erau pline de suflet, nu? Si la cat o ajuta baietelul, merita si el ceva bun…

–         Da, dar ceea ce mamica nu intelesese pana atunci era faptul ca baiatul nu facea toata munca aceea si nu o ajuta special ca sa primeasca prajituri! O facea pentru ca isi iubea mama foarte mult si atunci cand iubesti pe cineva, fericirea lui e cea mai importanta, mai importanta decat a ta!

–         Pai si…

–         Stai, lasa-ma sa spun!

“Mamica plangea de bucurie atunci cand isi vedea copilul bucuros, dar plangea de suparare atunci cand il vedea ca in loc sa se joace, el e nevoit sa munceasca. Si copilul plangea de bucurie atunci cand o vedea pe mama lui ca e multumita de el si plangea de suparare atunci cand o vedea trista, crezand ca tristetea ei vine din faptul ca el nu o ajuta suficient de mult. De aceea, el nu stia cum sa faca sa o ajute si mai mult pe mama lui pentru a o vedea mereu fericita si ea nu stia ce sa ii ofere mai mult ca sa il vada pe el fericit. Pentru ca ei nu intelegeau ca nefericirea celuilalt nu provenea din prezenta unor lipsuri exterioare lor, ci din faptul ca niciunul nu stia sa-si exprime sentimentele pe care le avea. Dar intr-o zi, mamica il chema pe baiat la ea si ii spuse…”

–         Ce i-a spus?

–         I-a spus asa:

“Off puiut drag, esti minunat pentru tot ce faci pentru mine aici in gospodarie, dar ma doare ca trebuie sa te vad asa, muncind, cand tu esti doar un copil si ar trebui sa te joci, si ma doare ca eu nu iti pot oferi mai mult din ceea ce ai nevoie. Dar mi-ar placea de acum sa te mai si joci, nu doar sa ma ajuti pe mine, ca eu ma mai descurca si singura… ”

–         Si el ce i-a raspuns?

“Cum mamico, dar eu credeam ca tu esti suparata ca nu te ajut suficient de mult si eu nu suport sa te vad suparata, ca ma doare undeva inauntru… Si te iubesc mult pentru ca esti cea mai buna mamica, si de aceea fac totul – nu de joaca am eu nevoie cel mai mult, ci de tine!”

–         Cum, copilul nu vroia sa se joace mai mult? El o ajuta pe mama de placere?

–         Ba ar fi vrut sa se joace mai mult, dar nu daca asta insemna nefericirea mamei sale. El o ajuta pe ea cu toata daruirea, pentru ca vroia sa o vada fericita, dar acum, cand ea i-a spus ca uneori se poate descurca si singura si el poate sa se joace, copilul incepu sa se joace mai mult. Si cand mama avea treaba si nu se descurca, el venea imediat si o ajuta si nu uita niciodata sa faca treburile pe care le facea inainte: sa adune lemne, sa culeaga ouale din cotet… Si ce era minunat era ca facea totul cu si mai mare bucurie, acum cand stia ca mama lui e asa multumita de el. Si mama era si ea mult mai fericita, cand stia ca baiatul ei se poate si juca si nu doar munceste toata ziua.

–         Pai si asta nu i-a departat pe cei doi? Ca daca el statea si se juca, si o lasa singura pe mamica…

–         Pai nu, off, nu ai inteles, mamica era mult mai fericita cand il vedea pe copil fericit si copilul era fericit cand se juca. Dar ceea ce-l facea pe el mult mai fericit era sa o ajute pe mama lui la treaba si de aceea jocul nu il mai atragea atat de mult, pentru ca il tinea departe de mamica lui. Amandoi isi doreau ca celalalt sa fie mai fericit si intr-un fel, isi sacrificau propria fericire pentru asta – el pentru ca se juca mai putin, ea pentru ca muncea mai mult singura. Dar de atunci, cand au inteles ca fiecare reprezinta fericirea celuilalt, toate barierele dintre ei au cazut. Si acum ei erau liberi sa fie fericiti si separat, el jucandu-se si ea avand grija de casa. Dar tocmai pentru ca au obtinut aceasta libertate si fiecare ar fi putut sa se ocupe mai mult de el insusi, niciunul nu a vrut sa faca asta. Ar fi putut, dar asa si-au dat si mai bine seama ce e cel mai important pentru ei – si anume, celalalt! Si asta i-a apropiat si mai mult. Mamica se juca impreuna cu el cand aveau timp liber, el o ajuta in continuare pe ea la treaba… si fiecare il punea pe celalalt pe primul plan, astfel incat sa fie siguri ca celalalt e fericit.

–         Ce frumos… cred ca asta e dragostea adevarata: sa iubesti pe cineva atat de mult incat sa nu iti mai pese de fericirea ta, ci doar de a lui. Si daca si el te iubeste la fel de mult, atunci si el va face la fel. Si fiecare are grija de fericirea celuilalt cumva si atunci niciunul nu trebuie sa-si faca griji in ceea ce-l priveste, pentru ca celalalt are grija atat de bine de el.

–         Da mai mami, off, si acu pricepi de ce iti spuneam eu ca nu jucariile pe care mi le cumperi sunt importante, ci felul in care te porti cu mine? Ca eu nu pentru jucarii te iubesc pe tine si nu de-aia fac atatea pentru tine aici in casa. Pentru ca orice altceva in afara de tine nu e decat un bonus de care ma pot lipsi…

–         Off puiut, ai dreptate, nu ar trebui sa ma streseze asa mult faptul ca nu-ti pot cumpara jucarii, pentru ca unele lucruri sunt mai importante decat altele…

–         Exact! Tu esti cea mai importata pentru mine!

–         Si tu pentru mine! Stii, e cea mai frumoasa poveste pe care mi-a spus-o cineva, si tu esti cel mai minunat copil pe care l-ar putea avea o mamica! Te iubesc asa mult! spuse ea luandu-si copilul in brate.

–         Bine, atunci poti sa iesi din plapuma acum, ca e aproape ora 9 si trebuie sa facem micul dejun. Pe urma daca vrei te ajut sa speli covorul ala de care spuneai.

–         Nu, intai mergem amandoi in parculet si ne dam in balansoar!

–         Off, ce bine ca exista povesti de trezit adultii! Te iubesc mami!

–         Si eu te iubesc dragul meu…

Ioan Stoenica, 24 ianuarie 2008

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Povesti cu suflet și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Povestea din padure

  1. seedone zice:

    Povestile tale sunt terapeutice. Au un efect extraordinar. Oamenii proiecteaza mult din ei aici, pe blogul tau si uneori cred ca e forma de descarcare interioara cea mai subtila si mai frumoasa. Se imbina utilul (echilibrarea emotionala) cu placutul (lectura).
    Mi-am adus aminte de o carte pe care ti-o recomand cu drag: Jacques Salome – „Povesti pentru a iubi, povesti pentru a ne iubi”. Cred ca o sa-ti placa ;).

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s