Pana sa pun in practica ideea (visul) de a face turul Romaniei pe bicicleta, m-am gandit la un tur mai micut, bun si el ca antrenament. Este vorba de centura Bucurestiului, soseaua aceea minunata care ocoleste tot orasul si pe care circula in mod deosebit camioane.  Am urmarit-o aseara pe Google Earth si mi-am notat intersectiile principale, ca sa am niste puncte de reper, am incercat sa observ portiuni cu paduri sau lacuri, ceva cat de cat „pitoresc”, si n-am stat mult pe ganduri. A fost o idee spontana, seara mi-a venit, dimineata am plecat (13 aprilie 2010, sa fie cu noroc!). (timpii si km la final)

Ideea imi pare insa din start una sinucigasa, avand in vedere ca e vorba de o sosea cu o singura banda pe sens, de trafic infernal de camioane, gropi, caini, nisip/pietris pe marginea soselei etc. Si eu mai am si cursiera, nici macar o bicicleta care sa-mi permita sa trag mai pe dreapta pe prundul soselei in caz de urgenta. Dar chiar si asa, o data  in viata merge facut si acest traseu.

Am plecat din Militari si  m-am oprit intai la Mac sa iau un McPuisor si apoi la Decathlon sa cumpar doua camere de schimb, sa am pentru cand voi face pana. Nu prea ma gandeam  „daca” voi face pana, ci mai degraba cat voi reusi sa merg fara sa fac pana, si cate pene voi face in total.

Am inceput circuitul de la intersectia centurii cu autostrada A1 – Pitesti, de langa Carefour adica, plecand spre sud, adica stanga cum iesi din Bucuresti. Am plecat la ora 12 fix (dupa cei 7 km de incalzire de acasa pana aici), de sub podul peste care  trece autostrada. M-am oprit doar sa resetez  kilometrajul pe computeras. Plecarea a fost apoi putin intarziata de faptul ca nu reuseam sa traversez  prima  straduta ca sa ma sui pe bicicleta, din cauza traficului  :)) Dar apoi am intrat pe sosea si am inceput sa pedalez, cu un vant puternic din fata. Afara e soare, dar un pic racoare, si ma gandesc ca ar fi trebuit sa-mi  iau ceva cu maneca lunga. S-a incalzit repede insa, chiar daca mai erau si niste  nori negriciosi (aveam pelerina in rucsac).

Nu voi descrie traseul (destul de plictisitor, cu aspect de periferie, cu multe fabrici, praf, campuri si maidane), ci mai mult elementele de  luat in seama daca mergi cu bicicleta pe centura. Primul… sunt foarte  multe camioane! Daca din fata nu vine nimic, ele depasesc fara probleme (eu ma opresc din pedalat ca sa ma depaseasca mai repede). Daca din fata vine ceva, atunci unele stau frumos in spatele meu, si eu incerc sa ma dau cat mai pe dreapta (uneori chiar in afara asfaltului) ca sa ma poata depasi. Unele  mai claxoneaza, dar  nu insistent, in sensul „da-te ba de-acolo!!” ci mai mult ca sa ma atentioneze ca vor sa depaseasca. Eu oricum intorc destul de des capul in urma pentru a vedea cand se apropie un camion. Masinile mici ma depasesc  mult mai usor, desi mi se pare ca unele merg  mult prea repede. In apropierea intersectiilor (intersectia dintre centura si soseaua Bucuresti-Alexandria, soseaua Berceni, soseaua Oltenitei, autostrada A2 etc) masinile trebuie sa cedeze  trecerea, si se formeaza cozi pe care le depasesc destul de  linistit, avand in vedere ca masinile stau pe loc, nu mai gonesc ca intarziatele. Printre masini se strecoara si o multime de oameni care vand ochelari, hartie igienica,  zaruri de pus la oglinda, toate la suprapret.

Traversez intersectiile (sa nu uitam ca si noi  avem „cedeaza trecerea”) aparandu-ma cu cate un camion care traverseaza si el.

Starea asfaltului. Partea sudica mi s-a parut mult mai proasta decat partea nordica a centurii. Adica de  la autostrada  spre Pitesti, de unde  am pornit, pana pe la soseaua Berceni, desi masinile  merg  foarte bine si nu sunt gropi, sunt portiuni, mai ales pe marginea soselei, unde asfaltul prezinta niste striatii, ca si cand a fost decopertat si inca nu s-a asfaltat peste el, sau ca si cand s-a asfaltat recent si au trecut multe camioane prin asfaltul moale, imprimandu-si urmele rotilor in el. Pe mijlocul  benzii asfaltul e mai bun, dar cand se apropie cate o masina sau un  camion din spate, ma dau mai pe dreapta, unde striatiile acelea ma zdruncina din toate incheieturile bicicletei (cu o bicicleta mai cu suspensii si cauciucuri mai mari nu sunt probleme, eu am cursiera). Ce mi s-a parut  amuzant (desi nu cred ca asta e cuvantul) e ca pe margine de tot exista o portiune de asfalt bun, dincolo de portiunea cu striatii  – doar ca acea portiune buna are cam 10-20 de cm latime :)) Si nu de putine  ori m-am vazut nevoit sa imi mentin echilibrul pe acea portiune ingusta, atent sa nu cobor spre dreapta, unde drumul se termina si sunt gropi, pietre si denivelari, si nici sa nu cad spre stanga, unde sunt camioane. Mai era si vant puternic, uneori provocat de camioane, si mai mai ca te-ar fi dezechilibrat daca nu erai foarte atent. O adevarata aventura, vai de noi! :))

Un avantaj al trecerii camioanelor este acela ca in  urma lor, curentul de aer care se formeaza imi permite sa merg  mai cu viteza, sa pedalez mai usor, pentru  cateva secunde.

Sa amintesc de padurea Magurele, care e super interesanta daca te uiti pe Google Earth. E perfect rotunda, e un cerc. Dar de pe sosea sau de la sol nu ti-ai putea da seama de asta.

Padurea Magurele vazuta din satelit. Un rotund interesant.

Apoi, dincolo de soseaua Oltenitei, asfaltul a inceput sa fie mai bun. Nu stiu cum se face ca pe-aici am facut pana. Dar nu a fost ca alte dati, cand camera se taia efectiv din cauza  unei  gropi, acum nu s-a desumflat complet. Si m-am  gandit ca poate nu e pana, poate doar a pierdut aer pe la valva sau ceva. Am umflat-o si parea sa tina, am mers cred un km pana sa se desumfle  iar. N-am vrut sa accept ca e pana, am umflat-o iar, am mai mers 500 de metri si s-a desumflat iar. Am zis sa mai incerc inca o data, si era si o vale mare, prinsesem viteza… si s-a desumflat  iar – dar nu de tot, cat sa apuc sa franez sa trag pe dreapta. Am tras la o benzinarie LukOil, undeva inainte de intersectia cu autostrada A2 (spre Constanta) si am schimbat camera. Am stat cam 20 de minute, era soare puternic, praf si galagie, dar ma simteam destul de bine.

Dupa ce se trece de autostrada spre Constanta, asfaltul e mult  mai bun, si sunt chiar si portiuni cu doua benzi! Chiarr si traficul e mai lejer. Ajung rapid si la Cernica, apoi la soseaua spre Urziceni, apoi Pipera – Tunari, soseaua spre Ploiesti Dn1 etc. Ce mi s-a parut interesant in partea nordica a centurii a fost faptul ca peste tot parea sa se lucreze, sa se asfalteze, sa se construiasca autostrazi!! Am trecut pe langa viitoarea autostrada spre Ploiesti, am recunoscut-o clar, ca o vazusem si pe google Earth, era la sosea un picior de pod facut special sa-l observe oamenii, sa zica „ia uite ca deja au construit o parte…” Dar apoi am ajuns mai departe si am gasit alt picior de sosea in constructie – probabil doar un pod de legatura, un nod rutier in  constructie ceva, apoi si la centura se  lucra sa o largeasca, sa o modernizeze… eh, e bine ca nu se sta pe loc. In cativa ani o sa fie mult mai bine. 

De la Dn1 am nimerit o portiune cu foarte mult  praf, chiar ma gandeam ca-mi  trebuia ceva  pe fata, o masca, o esarfa, la nas si la gura… si cert e ca fara ochelari nu as fi plecat! Apoi soseaua spre Bucurestii Noi, unde lipseste o portiune de centura  (care e totusi in constructie), asa ca fac dreapta  (in stanga e spre Bucuresti), si apoi urmeaza  o intersectie unde se face stanga, acolo se continua centura. Apoi soseaua spre Chitila, facem stanga pe ea, si la un alt giratoriu facem dreapta, pe portiunea cea mai frumoasa a centurii (sau nu mai stiu daca asta  era sau cea dinainte) – soseaua trece  prin niste sate, printr-o padure,  peste un  rau, si nu mai are aspectul ala de sosea de la margine de maidan.

Apoi soseaua spre Dragomiresti – Chiajna, si de aici in 5 minute sunt la Carefour. Dupa 4 ore fara 5 minute si 75 de km pe computerul de bord (doar centura, nu si drumul de acasa pana acolo). In total am facut cam 85 de km azi.  

Ah, au fost  si cativa caini care  m-au latrat, cativa care  m-au alergat, si multi care n-au mai zis nimic, dar m-au facut sa incetinesc, ca sa nu le dau motiv sa se apropie.

Acasa am ajuns plin de praf si mort de  foame (pe drum  am oprit sa iau niste biscuiti, mi-au prins bine, ca nu luasem nimic la mine). Si  mai  mult, am ajuns bronzat  pe maini si pe picioare!

Ca o concluzie, turul Bucurestiului (pe centura) nu are nimic spectaculos, nu prea e de facut cu bicicleta, e periculos si aglomerat. Dar e o aventura careia daca ii supravietuiesti, iti dai seama ca o sosea nationala sau un drum  judetean, de la un  oras la altul, nu te mai poate speria! Parca nici traficul din Bucuresti nu mai pare chiar asa periculos…

In  schimb, centura Bucurestiului e super practica pentru mersul cu masina (ca sa eviti centrul), si nu mai e asa prost asfaltata ca acum cativa ani. Curand (sper) va avea si doua benzi pe sens, si-atunci va fi o alternativa  buna pentru traversarea orasului la ore de varf.

Ma duc sa mananc inghetata.

Ioan, 13 aprilie 2010.

Yuhuuu, n-am patit nimic!!

…

Datele inregistrate pe parcurs (locatie, ora, km parcursi pana acolo).

Plecare A1 – ora 12:oo, km 0.

Padure Magurele  – ora 12:25, 11,26 km

Intersectie sosea Jilava, 12:38, 15,18 km

Soseaua Berceni, 12:57, 22 km

Soseaua Oltenitei, 13:09, 25,56 km

Oprire pt schimbat camera pe roata fata, ora 13:30 pana la 13:50, km 30,77

A2, 32,13 km

Soseaua Urziceni, 14:27, 43,52 km

Soseaua Pipera – Tunari (plus pauza de biscuiti) 14:50, 49,68 km

Dn1 (spre Ploiesti) 15:05, 56 km

Soseaua Bucurestii Noi, 15:18, 60,81 km

A1 (sosire) 15:54, 75 km.