La 7000 cantare

Cum poti amâna să faci ceea ce vrei cu adevărat să faci – sfaturi practice.

Cand eram mic si auzeam melodia “Lasciate mi cantare” a lui Toto Cutugno, înțelegeam perfect versurile melodiei, chiar dacă nu prea aveau sens: “la șapte mii cantare”.

Ca orice om (probabil) am avut și eu momentele mele de glorie pe scena din fața televizorului și în locuri unde nu prea mă auzea nimeni cântând, dar nu m-am gândit vreodată prea serios să fac ceva cu asta. Îmi place să cânt, deși nu prea știu multe versuri și asta mă limitează destul de mult. Dar probabil pentru că îmi place și o fac cu bucurie, vocea mi s-a format în timp – destul cât să o observe și aprecieze și oameni, nu doar animale din pădure. Nu m-am născut cu această voce, asta-i clar. Aș fi speriat toți copiii dacă aveam vocea de adult atunci când eram mic.

Am observat la mulți oameni ceva interesant legat de cântat. Mi se întâmplă uneori să le spun oamenilor să cânte, mai ales pe munte. Așa, de bucuria de a cânta, pentru bucuria de a-i asculta, sau poate… pentru a observa cum stau cu încrederea în ei înșiși. Desigur, în pădure, pretextul este acela că trebuie să cântăm ca să speriem urșii – deși eu încă visez la ziua în care să cânt în pădure și asta să atraga animalele sălbatice, nu să le sperie.

Mulți oameni spun că nu vor să cânte, pentru că “nu am voce” și “nu știu să cânt”. Și atunci se abțin, deși poate le-ar plăcea să o facă – și sigur ar avea măcar o bucurie de câștigat din asta. Rușinea, frica de ce spun ceilalți, frica de penibil sau de critici îi fac pe mulți să se abțină din a face lucruri care poate le-ar aduce bucurie – și asta e valabil nu doar pentru cântat. Ce, voi nu vă puneți singuri piedici din atâtea puncte de vedere? (“as merge pe munte, dar nu am cu cine” – exemplu de scuză penibilă și auto-limitare).

Partea interesantă este următoarea: nu există “nu am voce”! Cu ce vorbești?? Și nu contează dacă “nu știu să cânt”! Aceste idei reflectă de fapt o lipsă de încredere în sine, de dorință, dar și o teamă de ceva nejustificat și inutil (de fapt multe din temerile oamenilor sunt nejustificate daca le analizezi mai bine – si aproape toate sunt inutile). Sau poate să indice o ignoranță legată de cântat, dar în cazul ăsta nu e nevoie de scuze fără prea mult sens, e mai simplu să spui “nu mă interesează să cânt”. Chiar și așa, ar fi mai bine să poți să faci ceva, decât să nu poți. Să fii mai capabil! Să nu faci pentru că nu vrei, nu pentru că nu poți.

Tin minte puține lucruri din facultate, dar mi-a rămas în minte una din ideile pe care ni le-a spus proful de radio: „nu există voci proaste, există doar voci prost folosite!”. Oare ce înseamnă asta? Că dacă ai exersa, ai putea să-ți îmbunătățești vocea? Oau, ce idee! Ah, dar dacă e așa, atunci pierd din repertoriul de scuze scuza cu “nu am voce”. Ce mă fac? Trebuie să am grijă să nu ajung pe lângă Ioan, că ăsta mă pune să cânt și nu o să accepte scuze penibile de genul “nu știu să cânt”. Că sigur îmi va spune că la un moment dat nici să vorbesc nu știam. Și-o să-mi spună că are legătură cu încrederea în sine mai mult decât cu vocea, aberații din astea!

Mie mi se pare mai bine să poți să faci și lucruri care nu-ți plac, să poți de fapt să faci cât mai multe lucruri – și apoi să alegi ce VREI și ce NU VREI să faci. Să alegi tu, în mod voit, nu să fii constrâns de limite mentale auto-inventate și asumate – fără să fie gândite prea mult. Să ai suficientă încredere în tine să faci și lucruri la care crezi că nu ești bun – pentru că astfel îți dai șansa să ajungi mai bun. Exersând. Nu trebuie să iasă bine din prima! Important e sentimentul cu care faci lucrurile, atitudinea! Bucuria de a cânta, în cazul ăsta.

Tin minte o singură fază din filmul “My best friend’s wedding” . Cameron Diaz e pusa sa cante intr-un bar o melodie la Karaoke. Evident, nu voia, se jena, ii era rusine… dar pana la urma incepe sa cânte. Oribilă voce! Super fals cântat! La început lumea o huiduie. Dar ea nu aude. Ea lasă încet bucuria de a cânta să preia controlul – și chiar dacă vocea nu se schimbă și în continuare cântă fals, o face cu atâta bucurie și dorință încât publicul nu poate să nu o aprecieze și să nu o placă!

(https://www.youtube.com/watch?v=LTSBUUpoqRQ )

Foarte sugestivă acea scenă. Pentru că de fapt despre asta este vorba: să pui suflet în ce faci, să faci cu bucurie, să depăsești frica, să nu-ți pese de ce crede sau spune lumea! Cum o fi? Cât de puternic trebuie să fii să poți face asta? Sau mai bine zis… să poți să fii așa?

Îndemn sau rugăminte?

Îndemn sau rugăminte?

Poate nu de putere e vorba. Poate nici de încredere în sine. Poate e vorba de ceva mai complex de-atât: poate ai ajuns la un nivel de cunoaștere și înțelegere care să îți deschidă suficient ochii încât să vezi imaginea de ansamblu. Să vezi cât de mic ești când ți-e frică, să vezi cât de puțin contează lucrurile exterioare – și cât de mult contează să fii tu mulțumit cu tine, cu ceea ce faci. Să fii capabil! Să asculți de dorințele tale! Și astfel să te umpli tot mai mult de bucurie – pe care să o poți transmite și altora. Cântând, sau în orice alt mod. Iar asta inevitabil va duce și la creșterea ta.

Dar până la această fază, merită măcar să încerci să scapi de limitele naive pe care mintea ta fricoasă ți le pune! Și poți încerca să ajungi la miezul experienței și dorinței tale, să dai la o parte barierele inventate – despre care crezi că te ajută și să ai curaj să fii, să te bucuri – făcând chiar și acele lucruri de care poate te temi.

Dar ce fac alții contează mai puțin. Eu m-am hotărât că îmi place să cânt, am înțeles că am și voce bună, așa că vreau să fac ceva cu asta! Ar fi putut la fel de bine să fie vorba de altceva, de mers pe munte de exemplu, sau de dans, etc. Și m-am gândit eu pe toate părțile să văd ce este de făcut mai întâi – ca să ajung cât mai sus cu vocea mea. Am un plan bine gândit – sper să înțelegeți mecanismul din spatele lui, că eu sigur nu-l prea înțeleg.

În această idee, înainte de a îmi face vocea auzită (știu că abia așteptați să mă auziți cum cânt), trebuie să urmez câțiva pași simpli, dar obligatorii, astfel încât să fiu sigur că vocea mea minunată va fi pusă cât mai bine în valoare la momentul potrivit:

  • Mai întâi mi-am ales un nume de scenă: Cântărețul! Poate că pare un nume oarecare, dar eu m-am atașat de el și cred că are rezonanță. Așa că, înainte de a-mi face vocea și melodiile cunoscute oamenilor, trebuie, evident, să îmi protejez numele de scenă! Îl voi inregistra la Osim, ca să fiu sigur că nu poate altcineva să-mi fure acest nume greu de înlocuit și care deja simt că mă reprezintă – și pe care oamenii l-ar căuta zilnic pe net, dacă l-ar cunoaște și le-aș da motive să o facă. Sigur orice cântăreț aflat la început de drum, chiar dacă nu știe încă ce va face mai târziu, începe prin a-și înregistra numele de scenă. Hmm, poate ar trebui să-mi înregistrez vreo 2-3 nume, să fiu sigur!
  • Acum că am un nume pe care mă pot baza, pot în sfârșit să mă ocup de muzică: voi cumpăra circa 1000 de dvd-uri pe care să îmi înregistrez piesele pe care le voi cânta! În felul ăsta, muzica mea va ajunge la un număr destul de mare de oameni și eu voi putea face și niște bani din asta! Sigur, nu am încă ce piese să pun pe acele dvd-uri, dar asta se rezolvă ușor. Mai important este, dacă tot am cumpărat dvd-uri, să le găsesc o copertă potrivită!
  • Pentru coperta dvd-ului, sau altfel spus, coperta “primului meu LP” (habar nu am ce înseamnă, dar sună bine!), trebuie să fac o ședință foto cu un fotograf, să am niște poze reușite. Sigur vor veni de la reviste să-mi ia interviuri si trebuie să am ce poze să le dau! E clar că nu merge să-mi fac pozele la orice fotograf amator, trebuie cineva care să coste mult! (oare Ioan Stoenică face și poze din astea?)
  • Acum că am și poze reușite, e timpul să cânt! Mai întâi, să exersez în baie, sau mă rog, când sunt singur, câteva melodii. E nevoie de ceva timp pentru asta, poate câteva luni, poate un an… până voi simți eu că vocea îmi sună perfect! Cum altfel aș putea să cânt în public, dacă nu cu o voce perfectă? Că dacă prima oară postezi pe net un clip în care vocea nu e perfectă, gata, ți-ai pierdut șansele pentru totdeauna! Lumea va ține minte că la un moment dat ai cântat prost și va ignora piese geniale pe care le-ai putea cânta ulterior.
  • E posibil să nu ajung vreodată să consider că vocea mea e perfectă, deci s-ar putea să mai dureze puțin până când oamenii vor putea să mă audă cântând, dar e ceva ce pot face! Voi căuta un studio de înregistrări unde sunetul să fie impecabil! Da, această etapă trebuie să vină cu mult înainte de etapa cântatului pentru public!
  • Și dacă tot am găsit studio, aș putea să mă gândesc și la un video! Nu poți posta orice pe youtube, trebuie să fie ceva super profi, de 2014, cu efecte speciale dacă se poate! Am văzut eu la alții o mulțime de greșeli: postează clipuri cu ei cum… cântă. Și atât! Cântă cu bucurie! Vă vine să credeți? Sunt oameni care se filmează singuri cum cântă, cu web cam-ul chiar! Și au tupeu să posteze ceva atât de banal pe net – adică acolo unde pot fi văzuți de alți oameni!! Fără rușine!? Fără frica de a fi criticați și de a-și distruge orice șansă la o carieră strălucită!? Unii au zeci de mii de vizualizari, semn că foarte mulți oameni au râs de clipurile lor banale! Nu, eu trebuie să fac ceva calumea, nu pot să mă filmez pur și simplu cântând! Lumea nu vrea să mă audă cântând în această fază, vrea să vadă un videoclip ca la Mtv! E singurul mod de a începe o carieră muzicală!
  • Așadar am și nume, am și dvd personalizat cu fotografii profesioniste, am găsit un studio unde să mă înregistrez și am și exersat câțiva ani în baie – ba am si un clip super în plan! E timpul să implicăm și publicul în asta! Deci… hai să văd cum mă voi îmbrăca pe scenă! Trebuie să aleg o ținută care să mă reprezinte, dar care să atragă în același timp atenția! Nu cred că mă voi descurca singur, mai bine apelez la un stilist (ăstia sunt cei care-ți spun cum să te îmbraci?).
  • Am cheltuit deja cam mult pe această pasiune a mea dar parcă ceva lipsește… Parcă simt că e în continuare ceva ce nu am făcut, deși trebuia să fac mult mai devreme… Unii mi-ar zice că ar trebui mai întâi să cânt, pe unde apuc, pentru cine apuc, pur și simplu să cânt… și să mă bucur de asta! Ba chiar să-i bucur și pe alții! Oricare alții, în orice mod! Cică în felul ăsta voi învăța multe, chiar și din critici și eșecuri , voi crește și voi câștiga deja un număr mare de oameni care să vrea să mă asculte. Ce-i prostia asta?? Cum să faci asta dacă nu ai dvd personalizat si nume de scenă înregistrat la Osim??

Nu, nu, e ceva ce trebuia să fac mai întâi, dar nu poate fi vorba de cântat. Cântatul contează mai puțin atunci când vrei să cânți, important e să te ocupi de canalul de youtube pe care vei posta clipurile! Link-ul catre acel canal ar trebui să fie de genul http://www.youtube.cantaretul.com si nu http://www.qwasșlajșlgjkag.com – ca să fie ușor de găsit de milioanele de oameni ce vor vrea să mă audă cântând, imediat după ce îmi găsesc o coafură potrivită pentru scenă!

Aș putea probabil să amân la infinit, în felul ăsta, să fac pur și simplu ceea ce vreau să fac. Să cânt, dacă asta vreau, să merg pe munte, dacă asta îmi place, să schimb jobul, dacă asta am nevoie, să fac un copil, dacă asta simt. De ce amânăm? Pentru că ne e frică de reacția celor din jur? Ne e frică de eșec? Să nu pierdem ceva ce oricum nu avem? Că nu suntem suficient de buni? Oricum nu suntem! (încă!).Frica…

Tot timpul se vor găsi lucruri care să nu fie perfecte, niciodată momentul nu va părea cel potrivit, dacă TU nu ești cel potrivit. Dacă tu nu lași de-o parte frica, rușinea, limitele pe care singur ți le pui și nu te apuci pur și simplu să faci ceea ce vrei! Facand inveti, cresti, traiesti! Nu doar visezi. Visele sunt imaginatie, nu sunt viață reală. Poți pleca de la ele în construirea realității tale, dar tot realitatea este cea care ar trebui să conteze mai mult. Viața reală! Lucrurile pe care chiar le faci și le simți, pe care le trăiești. În care te implici. Si lucrurile se vor dezvolta altfel si vor evolua altfel atunci cand iti dai voie sa fii, sa faci, sa simti.

Cântă! Pur și simplu cântă! Dacă vrei să cânți, păi ăsta e primul lucru pe care trebuie să-l faci! Și dacă faci lucrurile cu bucurie și perseverență, inevitabil vei deveni (mai) bun! Și dacă devii mai bun, inevitabil se vor întâmpla și alte lucruri – poate mult mai ușor, în mod natural, decât dacă te-ai fi chinuit tu să le obții direct pe ele, sărind etape. Dacă vrei să ajungi în vârful muntelui, nu e de ajuns să privești visător spre el! Privește mai bine într-un mod constructiv spre picioarele tale, spre tine! Ai bocanci peste adidași? Nu există moment mai potrivit decât acest moment, pentru a începe să faci ceea ce-ți dorești. Pentru că nu neapărat de pregătiri exterioare este vorba, ci de a fi tu mai pregătit, psihic și fizic pentru ceea ce-ți dorești să faci. Iar pe tine te ai mereu la îndemână ca să te faci mai bun.

Am pornit textul de la muzică, deși nu este vorba despre asta – că nu mulți au probleme în privința cântatului. Dar mulți amână să facă lucruri pe care și le-ar dori, de frică. De rușine. Pentru că nu se simt pregătiți. Dar nu vei fi mai pregătit dacă vei avea dvd-uri personalizate, vei fi mai pregătit dacă pur și simplu vei face acel lucru pe care vrei să-l faci. Cu cap, desigur – dar un cap ajutător, nu un cap care doar te ține pe loc. La tine cum e? Mintea te ajută să faci pași în față, sau te ține mai mult pe loc?

Eu vreau să cânt și nu mi-e frică de faptul că aș putea speria vecinii! Voi cânta și gata! Cu bucurie! Cu dorință! Cu încredere! Imediat după ce găsesc fontul potrivit pentru titlul paginii mele de artist.

Sparge balonul! 

Ioan Stoenică,

20 august 2014

Anunțuri

Despre Ioan Stoenică

Nascut primavara, crescut vara, iubit si plans toamna, reinviat iarna. Incerc sa-mi urmez inima, ajutand-o cat mai mult cu ratiunea.
Acest articol a fost publicat în Prin mintea inimii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la La 7000 cantare

  1. Cristina Stroia zice:

    Dacă te apuci serios de cântat, nu ştiu dacă scot boxele pe geam sau îmi pun căştile în urechi, dar un lucru e sigur: dau volumul la maxim. Încântă-ne! 🙂 Revin, bineînţeles, cu un comentariu serios. Tocmai am amânat treburile de la muncă ca să citesc textul…

    Apreciază

  2. Ioana Antone zice:

    Deşi nu am citit – deocamdată 😀 – prea multe dintre jurnalele tale, trebuie să recunosc că îmi place foarte tare stilul tău şi mai ales faptul că tu chiar pui mult suflet în ceea ce faci; nu numai în mersul pe munte, ci şi în felul în care încerci să îi convingi şi pe alţii să se bucure de lucruri care sigur le-ar plăcea, dacă ar avea curajul să le încerce. Felicitări pentru tot ceea ce faci! 🙂 P.S.: Mi-a plăcut alegoria cu cântatul, dar vorbind serios, chiar vreau să te aud cântând! 😀

    Apreciază

  3. Cristina Stroia zice:

    O, da! Amânarea – ce prietenă bună îmi e în perioada asta… Se ține scai de mine de ceva vreme și, în ciuda planurilor (pe care le urzesc seara la culcare) de a o ucide de dimineață, ea iarăși vine și mă strânge de gât. Uite-așa dansăm de ceva vreme.
    Acum, eu am un prieten pe YouTube care nu o acuză atât de mult. Chiar din contră. Spune că dorința de amânare, acea frică de „a cânta” este mai mult un lucru bun decât rău. Ea ne-ar indica faptul că nu este momentul să facem ce tot amânăm să facem. Și pare destul de logic. Ai văzut că atunci când ești inspirat să faci ceva, te pui pe treabă și faci fără să mai fie nevoie de liste și planuri? Iar rezultatele sunt și ele pe măsură. Tu ar trebui să înțelegi asta având în vedere că scrii. Probabil ți s-a întâmplat să simți că unele texte aproape că se scriu singure, de parcă ți le-ar dicta cineva. Și asta pentru că le-ai început la momentul potrivit. Și, dacă te-ar pune cineva să scrii despre un subiect care nu te atinge în niciun fel, poate că ai inventa ceva, dar te-ai chinui și nu ar ieși ceva satisfăcător. Abraham (prietenul de care îți vorbeam) zice că acțiunea trebuie să fie inspirată, trebuie să te aliniezi la interior cu lucrul respectiv și, dacă reușești să o faci, ideea de amânare se evaporă de la sine. Există ori inspirație ori amânare. Când ești inspirat nu amâni, iar când simți nevoia să amâni nu ești inspirat. Și toate acțiunile ar trebui să fie inspirate. Cu alte cuvinte, când simți că vrei să amâni, cică ar trebui să amâni până te simți inspirat să o faci, dacă vrei ca rezultatele să fie cele dorite și totul să se deruleze în mod natural. Acum, e drept că dacă stăm și ne gândim cât bine ne-ar aduce acel lucru pe care-l tot amânăm, cred că ne-am simți mai motivați/inspirați să-l facem mult mai repede.
    Azi mi-am făcut, în sfârșit, cont pe carpati.org. N-am mai amânat. 🙂
    Și uite, eu acum simt nevoia să revin într-o altă zi, cu un alt comentariu ca să fac și analiza textului tău căci e atât de complex. Pe curând! 🙂

    Apreciază

    • Pai tu vorbesti de situatii diferite 🙂 Nu există doar inspiratie și amânare. Există lene, există frică, există neîncredere – care sunt piedici în calea unei eventuale inspirații dar și mai mult, în calea acțiunilor pe care le-am putea face. Nu toate acțiunile au nevoie de inspirație. Pentru cele mai multe e de ajuns să ai dorință. Inspirația are legătură mai mult cu ceva creativ, dar nu despre asta e vorba neapărat. Nu trebuie să-ți vină inspirația ca să urci pe munte, sau să faci ceva ce ti-ar placea. Poți să aștepți însă mult și bine să dispară aceste limite ca să deschizi posibilitatea spre inspirație, sau poți să faci ceva în privința asta, acum. Sa crezi ca nu e momentul potrivit e scuza perfecta ca sa amani lucrurile. Nici nu conteaza daca momentul chiar e nepotrivit sau nu, e de ajuns sa-ti spui tie ca nu e potrivit si gata – devine nepotrivit. Si tu amani. Era o vorba: daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta :)) Aici nu-i vorba de nicio intrecere, dar faza e ca… “mai tarziu” s-ar putea sa nu existe 🙂

      Apreciază

  4. zaharia Ilie zice:

    Sant afon, nu stiu de cate ori am cantat in casa sau in baie cum se practica, insa stii unde am cantat cel mai mult??, ghici, PE MUNTE!!!!. I-ti spune ceva sata?. Acolo te eliberezi de toate inhibitiile,esti doar tu si cu tine insuti, si cu maria sa muntele, pe care trebuie sa il slavesti cu o cantare, el este singurul care te intelege chiar daca iei note false. Acolo esti liber de ori ce prejudecata sau conduita urbana. Cunosc multe cantece de drumetie, sincer chiar, unele mai mult sau mai putin obscene, dar uneori maria sa muntele (asa i-mi place mie sa-i spun) te iarta pentu unele mici devieri de la etica. Frumos reportaj, se vede ca porneste din suflet.

    Apreciază

  5. adriannegoita2005 zice:

    Am întâlnit şi eu cândva o persoană care evita să cânte pentru că nu avea voce. Eu devenisem teribil de curios să o aud cântând dar… nu a fost să fie! Dacă nu mă înşel, într-un context un pic diferit probabil, ai cunoscut-o şi tu…

    Ei bine, eu sunt şi acum convins că ar fi sunat plăcut vocea ei, în acel club în care ne întâlneam şi ascultam muzica prin intermediul căreia ajunsesem să ne cunoaştem.

    Mi se pare un pic penibil să spun asta dar, după câţiva ani în care nu am mai văzut-o, a rămas cam singura persoană de care mi-e dor…

    Apreciază

  6. Cristina Stroia zice:

    „Use the talents you possess, for the woods would be a very silent place if no birds sang except the best.” Am dat azi peste citatul ăsta şi mi-am adus aminte de textul tău. 🙂

    Apreciază

Cum ți s-a părut?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s